Iulian Boldea – Spre o sinteză creatoare

Cărţile publicate de criticul, istoricul literar şi profesorul universitar Gheorghe Manolache au drept reper al cercetării tectonica literară a postmodernismului, în Regula lui doi (registre duale în developarea postmodernismului românesc) sau Degradarea lui Proteu (experienţe postmoderne în proza românească a anilor ’80), dar şi recuperarea unor figuri literare ale trecutului – Anton Naum. Zborul liber al unei vesele satire (între creștinism ţărănesc și clasicism greco-latin), sau reconsiderarea literaturii de grad secund şi a localismului creator (Resurecţia localismului creator – O experienţă spirituală în Mitteleuropa provinciilor literare, Literaturi și culturi locale). Examinarea prozei româneşti postmoderne demonstrează caracterul atipic al receptării postmodernismului în spaţiul nostru literar, criticul relevând perspectiva reverberaţiilor şi glisărilor postmodernităţii în orizontul literarului, în planul reflecţiei filosofice, dar şi în dinamica emergenţei religiosului. Sunt furnizate astfel o serie de perspective edificatoare, ce se referă în primul rând la reconfigurarea intervalelor în care se înscrie istoria postmodernismului românesc, la reconsiderarea conceptuală a paradigmelor şi a registrelor de instituire a modelelor, formelor şi strategiilor postmoderne sau la reconstruirea tehnicilor de asumare parodică a scriiturii în spaţiul balcanic, atât de eterogen şi de paradoxal. Criticul este capabil, cum observa Ion Vlad, să realizeze „pertinente trimiteri la deceniile anterioare” dar şi să observe „contribuţia originală a tendinţelor afirmate, programatic şi literar, de reprezentanţii unui grup coerent, conştient de tentativa sa de a regenera şi de a modifica optica cititorului interesat de semnele realului, de infinitezimal, de concreteţea aşa-zisului fapt divers, de o realitate creată nu fără posibile trimiteri la hiperrealismul din plastică şi la u neorealism redescoperit sub semnul vizualului, al unui imaginar împrospătat de privirea scriitorului nonconformist”. Diana Adamek remarcă, pe bună dreptate, la rândul său, faptul că aceste cărţi ale lui Gheorghe Manolache propun „o lectură ale cărei merite stau: mai întâi, în descrierea minuţioasă pe care o realizează într-o dublă mişcare, de panoramare şi apropriere, şi mai apoi în permanentele relaționări şi trimiteri la momentele decisive din istoria literaturii şi a arsenalului ei de instrumente, formule şi practici. Scena pe care o construieşte autorul acestor lucrări are etaje şi sertare multiple, dar mai cu seamă reţine atenţia însufleţirea pe care i-o oferă o privire critică, curioasă, participativă, dar nepărtinitoare, cu alte cuvinte corectă şi echilibrată”. Dedicată avatarurilor şi metamorfozelor postmodernismului cartea Regula lui doi (Registre duale în developarea postmodernismului românesc) propune o „lectură critică, participativă, etajată a unui relief literar încă neaşezat”, aşa cum este acesta articulat în „proiectele literare ale anilor ’80”, criticul dovedind „o fină pătrundere a fenomenului în observaţiile legate de relaţia marginalitate/liminalitate, ultimul termen având capacitatea de a subsuma şi transcende întreaga dialectică a centrului şi a emanaţiilor sale secundare” (Diana Adamek). Repunând în discuţie paradigmele şi aporiile postmodernismului românesc, criticul recapitulează cu aplomb starea receptării critice a acestuia, expunând o diagramă credibilă a teoriilor, conceptelor şi formelor literare validate de gândirea postmodernă.

Citește în continuare →