Claudiu GAIU – Fără urmare. Pe marginea lecturii lui Günther Anders, Obsolescenţa omului II

coperta_anders vol 2 buna.ai

Abandonul solidarităţii

Simone Weil, lucrătoare pe o freză semiconcavă la Renault, avea obiceiul să le recite camarazilor de uzină versuri greceşti:

ἀργὸς γὰρ οὐδεὶς θεοὺς ἔχων ἀνὰ στόμα
βίον δύναιτ᾽ ἂν ξυλλέγειν ἄνευ πόνου.

„Niciodată leneşul, chiar dacă gura lui e plină de numele zeilor, nu poate să-şi câştige traiul fără muncă.”1

Aşa zice plugarul din prima scenă a Electrei lui Euripide, lăsându-şi princiara consoartă să deretice prin casă, în timp ce el pleacă spre îndeletniciri câmpeneşti rar pomenite de tragici. Subiectul piesei va fi aşadar răzbunarea sângeroasă clocită de odraslele Clitemnestrei şi nu truda mereu reînnoită a lucrătorului pământului. Putea interesa auditorii? Şi cum? La fel cum Dalas-ul seducea prin intrigi de soap-opera texană terna realitate socialistă a anilor 80? Prietena filosoafei, Albertine Thévenon spune că ceilalţi se bucurau de bucuria ei. Mai ştim din corespondenţa dintre Simone Weil şi inginerul Vincent Bernard, directorul turnătoriei de a Rosière, că ea redactase pentru buletinul fabricii articole de vulgarizare a tragediei eline, pe care o considera mai apropiată înţelegerii populare decât literatura clasică franceză. Citește în continuare →