Etichetă / Hana Stroe

de VATRA

Hana Stroe – Făcut de mână, dar neapreciat…

Resurrection, cea de-a treia operă elefantină a regizorului chinez Bi Gan, e simultan elogiu și epitaf fatalist pentru cinema, precum și o apologie epatantă a escapismului. Cu adorație fetișistă, cu erudiție nesfârșită și cu ambiție pe măsură, tânărul autor dăruiește lumii ceea ce s-ar fi dorit cântecul de lebădă al celei de-a șaptea arte. Deși precoce și prodigios prin iscusință, lui Bi Gan îi lipsește o concepție substanțială despre cinema și pare prins într-un ciclu meta de pastișă peste pastișă peste pastișă. În spatele suprafețelor sclipicioase ale filmului lui se găsesc numai referințe stratificate la alte filme, iar presupusa filosofie care le leagă este cam găunoasă. Admit din start o oarecare ostilitate personală față de asemenea desfășurări de forță pretențioase, dar până la urmă este loc sub soare și pentru producții cu buget enorm. Dar mai ales dimensiunea de manifest a Resurrection și misiunea mesianică pe care și-o asumă Bi Gan sunt dubioase, după umila mea părere. Proclamarea pripită a morții cinemaului și rețeta oferită pentru resurecția sa (pe care le discut mai amănunțit în continuare) doar ar grăbi căderea acestuia în redundanță, dacă nu și trecerea în neființă.  Reiterația canonului și retrospecția reverențioase nu pot ține loc de inovație creativă, nici fabulația abracadabrantă nu are cum fi asul din mâneca cineaștilor în plină revoluție AI.

Citește în continuare →
de VATRA

Hana Stroe – Aspiratoare spirituale

În A Useful Ghost, totul începe și se sfârșește cu praful. Praful plutește peste orașele în curs de gentrificare, ca efect secundar necesar progresului. Depus pe suprafețele lucioase ale clădirilor comerciale sau industriale și pe cele sărăcăcioase din locuințe, praful devine o problemă politică presantă. Pe lângă profitul financiar unidirecțional, demolările necontenite produc victime colaterale fără discriminare. Aparent, poluarea e ultima redută a democrației. Particulele pătrund atât în plămânii soțiilor însărcinate ale fiilor de magnați, cât și în ai muncitorilor oprimați în fabricile lor. Aceleași particule de praf care curmă viețile determină revenirea morților prin devenirea lor obiectuală. Fantomele binevoitoare și cele vindicative deopotrivă au motive personale pentru a lua forma unor electrocasnice. Aici intervine însă și imperativul social de a fi pe veci productive. Oricât s-ar multiplica aspiratoarele animate supranatural, praful persistă, ca ultimă urmă materială a violenței structurale împotriva disidenților și inadaptaților. La fel ca praful, amintirile menite să fie suprimate din subconștientul național rămân suspendate în atmosferă, în așteptarea clipei în care vor fi reactivate revoluționar ori măcar făcute să pară atractive și vândute ca divertisment.

Citește în continuare →
de VATRA

Hana Stroe – Spectre de serie, petice cu prestigiu

Mirrors No. 3 alcătuiește un inventar de preocupări tematice devenite emblematice pentru creația lui Christian Petzold și îndeplinește cu brio rigorile tehnice și estetice ce i-au asigurat reputația. Aclamat pe bună dreptate drept unul dintre cei mai eficienți și inteligenți autori contemporani, cineastul german atinge în noul său film un nivel de suplețe narativă și reținere afectivă ce sfârșește prin a-i fi nefavorabil. Nici productivă și nici prea atractivă, această subtilitate abia se mai deosebește de sterilitatea unei producții ordinare. După o carieră plină de enigme alambicate, Petzold construiește o poveste frapantă prin previzibilitatea ei. Pivotul narativ inițial și deznodământul final se vor deopotrivă îmbrăcate în mister, dar rămân nesubstanțiale, căci nu pare că ar ascunde altceva decât găuri în scenariu peticite grăbit. Temele și tiparele narative precum proiecția și substituția de identități, ambivalența dorinței, renașterea prin violență, recurența amintirilor și persistența fantomelor sunt recombinate aici într-o manieră mai lipsită de inventivitate ca niciodată. Motivele vizuale devin instrumente prea transparente pentru a putea surprinde, în ciuda faptului că sunt tratate ca mici epifanii de fiecare dată când reapar. Într-adevăr, suspansul e sabotat sistematic și tensiunea dramatică e disipată în mod deliberat, deci nu aici trebuie căutată miza filmului. În ciuda atmosferei sale predominant aride, Mirrors No. 3 este, pe alocuri, presărat cu clipe de liniște și frumusețe autentice, care-l fac măcar plăcut de urmărit.

Citește în continuare →
de VATRA

Hana Stroe – Frunze uscate și alte suprafețe deteriorate

Cel mai recent lungmetraj al cineastului georgian Alexandre Koberidze, Dry Leaf, a fost proiectat la BIEFF. Mai ales pe marele ecran, filmul oferă o experiență intensă, care persistă în memoria spectatorului, îi tulbură percepția asupra realității imediate și relația cu propriile simțuri. Mijloacele sale materiale minimale fac acest experiment să-mi pară cu atât mai deosebit. Văd limbajul cinematografic insolit al lui Koberidze drept un punct de întâlnire între arte. Prin urmare, voi invoca medii conexe – pictură, poezie și jocuri video – pentru a revela aspecte latente ale Dry Leaf. Voi avansa prin asocieri laterale și planuri transversale, mai degrabă decât o logică argumentativă fixă. Textul meu ia forma unei cutii de rezonanță afectivă: o rețea laxă de referințe și interferențe menită să răspundă filmului din mișcare, nu să-l prindă între rânduri.

Citește în continuare →