În A Useful Ghost, totul începe și se sfârșește cu praful. Praful plutește peste orașele în curs de gentrificare, ca efect secundar necesar progresului. Depus pe suprafețele lucioase ale clădirilor comerciale sau industriale și pe cele sărăcăcioase din locuințe, praful devine o problemă politică presantă. Pe lângă profitul financiar unidirecțional, demolările necontenite produc victime colaterale fără discriminare. Aparent, poluarea e ultima redută a democrației. Particulele pătrund atât în plămânii soțiilor însărcinate ale fiilor de magnați, cât și în ai muncitorilor oprimați în fabricile lor. Aceleași particule de praf care curmă viețile determină revenirea morților prin devenirea lor obiectuală. Fantomele binevoitoare și cele vindicative deopotrivă au motive personale pentru a lua forma unor electrocasnice. Aici intervine însă și imperativul social de a fi pe veci productive. Oricât s-ar multiplica aspiratoarele animate supranatural, praful persistă, ca ultimă urmă materială a violenței structurale împotriva disidenților și inadaptaților. La fel ca praful, amintirile menite să fie suprimate din subconștientul național rămân suspendate în atmosferă, în așteptarea clipei în care vor fi reactivate revoluționar ori măcar făcute să pară atractive și vândute ca divertisment.

În universul creat de Ratchapoom Boonbunchachoke, regizor thailandez emergent, revenirea morților la viață nu dă naștere atât crizelor metafizice, cât inconvenientelor birocratice. Dacă nu se mai lasă alungate, fantomele trebuie reintegrate în societate, adică reglementate prin aceleași proceduri rigide aplicate celor cu puls. Încorporarea în aparate de uz casnic le complică suplimentar statutul legal, căci acestea nu par să fi fost luate în considerare când au fost formulate drepturile și îndatoririle cetățenești. Însă cultul eficienței constante rămâne absolut neafectat de trecerea în neființă. Prin urmare, toate fantomele cu bun simț știu că precondiția esențială pentru a fi tolerate e capacitatea de a se face folositoare. Nat, eroina filmului, e o asemenea fantomă docilă, care încearcă să-și recapete, prin muncă și disciplină, rolul într-o structură familială foarte ostilă. Resurecția ei ca aspirator indică funcția de a curăța tocmai praful care a omorât-o prematur și de a-și apăra soțul, pe March, de o potențială boală fatală. Diferența dintre partenera umană pierdută și electrocasnicul posedat primit în loc pare să se reducă la puterea de sucție. Astfel, nu numai sănătatea lui este garantată, ci și singurătatea alungată. Soacra apatică și clanul cinic al socrului răposat se opun categoric continuării relațiilor maritale dintre March și Nat, pe care le consideră imorale, și iau măsuri drastice ca să-i despartă. Astfel, fantoma trebuie să se compromită, căci riscă să dispară dacă nu le ascultă cuminte doleanțele.

Soția într-atât de atașată de soț încât îi rămâne alături dincolo de propria trecere în neființă e o figură familiară în imaginarul thailandez. Legenda lui Mae Nak a generat numeroase adaptări cinematografice, cea mai cunoscută fiind blockbusterul Pee Mak din 2013. Distribuția nu e lipsită de ironie: actrița care a jucat fantoma loială în iterația anterioară, Davika Hoorne, reapare acum în același rol, însă reîncarnată în aspirator. Fidelitatea conjugală spectrală, de obicei tratată ca premisă de melodramă romantică sau de dramedie fantastică, este reconfigurată într-o satiră utilitaristă suprarealistă. Anti-capitalismul și anti-totalitarismul înlocuiesc sentimentalismul siropos. A Useful Ghost e un demers mult mai ambițios decât pare. Ambalajul sclipicios, delicios de artificios riscă să distragă atenția de la angajamentele sociale serioase ale filmului. Lecturată politic și refractată prin lentila queer a lui Ratchapoom, legenda populară e distorsionată până ce-și pierde mai de tot recognoscibilitatea. Modulația neîncetată a registrului tonal și compilația de influențe formale alcătuiesc un întreg neașteptat de funcțional. Prospețimea și lipsa de precauție sunt semne clare ale unui debut în forță – unul care nu mai știe când să se oprească. Filmul se află în acel punct critic în care densitatea de idei începe să fie sufocantă și abordarea lor e superficială pe alocuri. Nu i-ar fi stricat o aerisire.

Agenda militantă transpare cel mai puternic prin planul fantomelor din fabrică. Mediul irespirabil din halele industriale transformă muncitorii în fantome furioase, întoarse sub formă de electrocasnice, care continuă să facă ore suplimentare pe lumea de dincolo doar ca să-i tulbure liniștea patroanei. Suman, mama lui March, i-a lăsat să tușească până la moarte și acum ei încearcă din răsputeri să-i bușească afacerea. Poate mai ușor era să le plătească asigurări medicale. În jurul lui Nat prinde contur o întreagă economie supranaturală din clipa în care îi este descoperită abilitatea de a negocia cu proletariatul spectral pentru a proteja interesele clasei superioare. Mânată de dorința disperată de a intra în grațiile soacrei acre și șantajată cu propria împlinire ca soție și mamă, Nat se arată dispusă să ajute o serie de personaje din ce în ce mai suspecte. Prețul eliberării conducătorilor de conștiința crimelor comise este prăduirea minților altora de amintirile lor. În numele sfintei unități familiale, al stabilității sociale, al eficacității de curățare, Nat șterge cu drag și spor reminiscențele fantomelor inutile. Treptat, ea e transformată în unealta indispensabilă a unei ordini politice antagonice memoriei istorice. Dar stai, asta nu e tot! Pe setarea silențioasă, nici nu strică somnul de după-masă și nici nu sperie animalele de casă.

Reificarea nu este un concept latent în substratul temelor tratate, ci e pusă în scenă, transpusă aproape literal pe ecran. A Useful Ghost își traduce ideologia în elemente de cinematografie. Motivul narativ al morților reveniți la viață e inventiv reinterpretat prin convertirea muncitorilor în produsele muncii lor alienate. Fantomele captive în aparate, oricât ar fi de revoltate, rămân în primul rând obiecte pasive de valorificat. Retrospectiv, e incert dacă au avut vreodată statutul de subiect. În același registru, munca afectivă și reproductivă a lui Nat este sugestiv echivalată cu servitudinea trivială a aspiratorului în care s-a acomodat. Erotismul pervers al cuplului marital hibrid, deși absurd și absolut hilar de privit, evocă nevoia ei de a presta constant servicii pentru a-l mulțumi pe March, căruia îi e atât de devotată încât a revenit la viață doar pentru a-l mai putea aservi. Ca favorită a ministrului sinistru în folosul căruia curăță minți – i-a fost înălțată și o statuie! – Nat e mult mai răsfățată ca alte fantome. La aniversarea propriei morți, ea e recompensată cu bebelușul mult visat, episod în care devine evident că ființele umane abia sunt diferite de entitățile lipsite de viață. Fabricat la comandă, împachetat într-o cutie mare de cadouri, predat de un alai de militari, toți clienți de-ai lui Nat, bebelușul pare un biet obiect de schimb. S-ar putea spune că-și moștenește mama, în multele stări de agregare prin care trece ea.

Dincolo de nivelul narativ, ambiguitatea aceasta e susținută vizual, prin plasticitatea și artificialitatea imaginilor. Scenografia și garderoba sunt sofisticate și atent asortate. Electrocasnicele posedate par mult mai carismatice decât majoritatea personajelor. Eroina se remarcă prin complementaritatea contrastantă dintre forma sa umană și cea obiectuală. Identitatea aspiratorului Nat este frapant de clară: curbura carcasei paralelipipedice pare să surprindă chiar momentul unei plecăciuni supuse, plasticul rubiniu strălucitor denotă rafinamentul, tubul cu lumină fluidă reflectă temperamentul și trăirile fantomei, sunetele rotițelor sale în deplasare sunt straniu de înduioșătoare. Costumul femeii Nat nu e cu nimic mai firesc sau mai lumesc. Rochia-sacou albastră safir cu umeri enormi îi face silueta fragilă să se piardă sub faldurile de stofă groasă și pielea palidă să tindă spre translucid. Croiala rigidă și absurdă pare să trimită la dificultatea de a se conforma rolului social destinat, în timp ce culoarea identică cu a uniformelor de muncitori în fabrică implică simultan o anumită solidaritate trădată și o ruptură radicală de statut. Nici jocul actorilor nu urmărește naturalețea, ci platitudinea deliberată, de parcă personajele ar opera prin circuite electrice, la fel ca aparatele de care sunt înconjurate. Decorul alambicat, foarte studiat, amplifică această impresie de falsitate emfatică, în timp ce cadrajul inert, indiferent, adaugă o notă de alienare. Corpurile organice, cu emoții sacadate și cu mișcări suspendate, par să-și consimtă interșanjabilitatea cu obiectele domestice.

Această abordare estetică nu apare din neant, oricât ar părea ea de originală. Într-o anumită măsură, lumea populată de fantome, unde supranaturalul erupe rutinar din cotidian fără a-l leza sau a-l destabiliza, amintește de cosmologia permeabilă a lui Apichatpong Weerasethakul. În cazul maestrului thailandez, disoluția granițelor între ființele umane și formațiunile materiale non-umane, între percepție și imaginație sau între temporalități distincte, tinde înspre un soi de continuitate animistă. În opoziție, Boonbunchachoke propune o concepție asupra realității ca fiind alcătuită din unități discrete și mereu disponibile pentru reconstrucție în scopul funcționalității optime. A Useful Ghost se află sub semnul spiritualității mecanice. Compozițiile sale rigide cu actori blazați, fie izolați pasiv, fie dizolvați în gloate agresive, poziționați pe fundaluri rebarbative, adesea distanți și direcționați spre aparatul de filmat, se cer comparate cu tablourile filmice cvasi-distopice semnate de Roy Andersson. Totuși, ariditatea deprimantă și sobrietatea sinistră caracteristice operei regizorului suedez sunt de negăsit aici, căci atmosfera este dominată de efervescență și ireverență – cacofonie, nu monotonie! Dincolo de paleta cromatică vibrantă sau de gama variată de modele stratificate care revigorează fiecare cadru în parte, absurdul eminamente optimist al lui Boonbunchachoke e principalul responsabil pentru registrul tonal. Thailandezul îl citează pe Jacques Rivette ca o influență primară. Cred că pricep de ce: și cele mai febrile fantezii ale regizorului francez sunt seducătoare și realmente convingătoare. Prin teatralitatea pronunțată a universurilor inventate, el renunță la coerența narativă convențională în favoarea aderenței și concordanței interne.

A Useful Ghost nu aparține în totalitate domeniului manierist al cinemaului canonic. Tocmai de promiscuitatea formală ține farmecul lui. Boonbunchachoke asimilează fără ezitare formule preluate din zona divertismentului asiatic de duzină și, prin asta, subliniază că nu chibzuiala, ci dezinhibarea primează în viziunea sa. Prin refuzul de a-și cenzura impulsurile creative – fără a scăpa filmul din mână – regizorul debutant subminează dogma purității și abandonează cu bună știință pretențiile de prestigiu. Și instrumentarul său este virtual inepuizabil: formatele de televiziune rău famate, piesele de varieteu și legendele populare, toate contaminează această versiune a audio-vizualului de festival. Franciza thailandeză Hor taew tak, sau Oh My Ghost, nemenționată ca referință culturală, se face simțită ca influență centrală. În aventura lor începută în 2007 și încă aflată în desfășurare după toate aparențele, patru drag queens îmbătrânite și destrăbălate sunt însărcinate cu administrarea unei pensiuni de băieți infestate cu spirite total scăpate de sub control. Sketch-urile sunt ticsite de obiecte posedate: produse de makeup, ustensile de bucătărie, chiar electrocasnice. Umorul de tip slapstick, stilul kitschos, tonul neserios și libidinos au ecouri directe în A Useful Ghost. Și aici, supranaturalul își pierde aura sub asediul gagurilor lipicioase și pericolul dispare pentru a permite ridicolului și absurdului să treacă în prim plan. În gestionarea fantomelor pernicioase, atât eroinelor seriei comerciale, cât și anti-eroilor operei lui Boonbunchachoke le piere orice poftă de filosofare. Sau nu în totalitate?

Filmul își conține propriul prototip de spectator în persoana lui Academic Ladyboy, a cărui datorie constă în a interpreta povestea și în a manifesta indignarea profundă de rigoare. Toate evenimentele sunt, de fapt, subordonate acestui plan-ramă, unde sunt depanate de un fals reparator de aspiratoare misterios și arătos, pentru a fi ascultate cu sufletul la gură de mai sus numitul. După gustul meu, acest dispozitiv narativ face un deserviciu masiv filmului, prin prisma efectului restrictiv avut asupra spectatorului situat de cealaltă parte a ecranului. Răspunsurile afective ale lui Academic Ladyboy – singurul protagonist interpretat cu vitalitate și care are discursul intern transpus ca voice over – limitează libertatea hermeneutică în privința a ceva care oricum ducea lipsă de ambivalență morală. De pildă, statutul lui Nat ar fi putut fi mai intrigant lăsat nerezolvat – victimă lipsită de apărare sau trădătoare? Dacă duo-ul e prost folosit pe post de filtru ideologic, în economia filmului, raportul erotic dintre Academic Ladyboy și reparator are și rolul de a ilumina natura fundamental și multilateral queer pe care A Useful Ghost o are. La prima vedere heteronormativ, cuplul central Nat-March e de fapt conceput ca o alegorie. Aversiunea clanului cu valori conservatoare vis-a-vis de fantoma-aspirator, nevoia percepută de a o evacua ca pe un dăunător și convertirea la „normalitate” a partenerului ei prin tratament electroconvulsiv trimit la problemele reale cu care se confruntă persoanele queer. Se adaugă hibriditatea de gen (gender) la cea a genurilor filmice (genre), la impuritatea culturală și la instabilitatea statuturilor pe spectrul subiect-obiect, în prelungirea listei de norme ignorate sau transgresate.

Devine evident că unica rezolvare viabilă e o revoltă colectivă a vulnerabililor pentru prăvălirea sistemului opresiv, concluzionează A Useful Ghost. Iar proletariatul insolit imaginat – cameriste, fantome de muncitori și de protestatari, liber-antreprenori sau intelectuali queer – dotat cu obiecte casnice pe post de arme, implementează planul. Ultraviolența glorioasă și glamouroasă a acestei multitudini intersecționale e un final cât se poate de satisfăcător, dar îmi pare o mișcare prea predictibilă, confortabilă și necredibilă. Firește că pretențiile de realism n-ar avea nicio noimă aici. Nici nu m-aș putea pronunța asupra posibilelor alternative preferabile devierii spre revizionism stil Tarantino. Totuși, în ceea ce mă privește, ultima scenă adaugă un strat de scepticism în receptarea filmului: e transformarea în spectacol captivant un tratament adecvat pentru traumele istorice? Dacă un hiper-obiect precum capitalismul este mereu luat în derizoriu și trivializat fără vreun rezultat pozitiv sau nociv, nu sunt foarte convinsă că masacrul militar din mai 2010, Bangkok, poate fi utilizat la fel de dezinvolt doar pentru a comunica ideea de totalitarism. În ciuda acestor rezerve, este de apreciat îndrăzneala cu care regizorul desacralizează mai toate temele pe care le abordează.

Dezbaterea despre forma pe care ar trebui s-o ia un cinema radical politic rămâne în plină derulare. Ratchapoom Boonbunchachoke vine cu o intervenție semnificativă și foarte stimulativă. Debutul lui energic, eclectic, estetic și ontic queer, satiric-magic-melodramatic-romantic-politic-didactic propune deodată atât de multe lucruri aparent incompatibile, încât faptul că n-a implodat sub propria masă este, în sine, aplaudabil. A Useful Ghost promite un nou autor care, prin pariurile sale riscante, poate scutura un pic de praf circuitul arthouse contemporan.

[Vatra, nr. 3-4/2026, pp. 52-54]