Petru CIMPOEȘU – Jurnale și memorii

cimpoesu2

Încă din fragedă copilărie am vrut să-mi scriu memoriile. Însă au apărut mereu tot felul de probleme. Mai întâi, nu știam să scriu. Pe urmă, după ce am învățat cât de cât să citesc și să scriu, am constatat că nu prea am despre ce. Nu mi se întâmpla nimic care să merite efortul de a scrie. Căci, să ne înțelegem, a scrie presupune un efort, sau chiar două: intelectual și fizic.

Despre asta discutam mai zilele trecute cu cineva, nu spun cine. De ce nu am ținut niciodată (nici eu, nici el) un jurnal. Și am ajuns în deplin acord la următoarea concluzie: din cauză că nu ni se întâmplă nimic semnificativ. Trăim printre oameni banali și ni se întâmplă doar întâmplări banale sau, în orice caz, care nu merită consemnate, posteritatea nu ar avea ce face cu ele. După ce ne-am îmbătat – sper că ați înțeles, discuția despre Jurnale și Memorii nu avea loc pe uscat –, am putut defini și ce este aceea o întâmplare. O întâmplare este întotdeauna abia amintirea unei întâmplări. Natura ei temporală o face să existe abia din momentul când nu mai există, când e plasată în trecut, ca o suită de prezenturi epuizate. O întâmplare este, așadar, o capcană a timpului, ceva care îl ține captiv, esența ei rezidă în geometria ideală, în cercul închis și izolat, pus la conservat undeva în memorie. Nu vă lăsați manipulați, aceste observații atât de juste și precise au fost formulate și redactate după ce m-am trezit! Citește în continuare →