Etichetă / Milan Kundera

de VATRA

Corp și corporalitate în artă și literatură (IV)

III. Corpuri în modernism și în literatura contemporană

Alina Silvana Felea

Corpul și „însușirea” lui pulsională, în Omul fără însușiri

Timp de douăzeci de ani, ultimii ai vieții sale și până chiar în ultima lui zi, Robert Musil s-a aflat pe imensul șantier pe care l-a reprezentat romanul Omul fără însușiri. Soția lui a mai publicat, ordonând, atât cât s-a putut, din manuscrisul postum. Însă este lesne de imaginat că și dacă i-ar fi fost dăruiți încă mulți ani lui Musil, „romanul” n-ar fi căpătat o încheiere. Și opera capitală, în mai multe volume, a lui Musil se numește „roman”. Însă poate doar dintr-o obișnuință genealogică sau pentru că romanul este un gen atât de lax, atât de permisiv cu încadrarea în categoria sa a unor creații ce au prea puțini numitori comuni între ele, în afara prezenței fabulației și a dimensiunilor, a numărului de pagini. Dar dominanta în creația lui Musil este cea eseistică, mai mult decât cea imaginativ-fabulatorie. Adevărata „acțiune”, conflictele se joacă la nivel conceptual între un plan al rațiunii analitice, critice pe de-o parte, și creativitate, dimensiune spirituală, pe de altă parte. Iar gândirea lui Musil este prolixă, fără zăgaz, autogenerându-se, cu o dinamică fluvială și a afluenților, inundând intriga tradițională, cea în care actorii erau, clasic și previzibil, personajele.

Citește în continuare →
de VATRA

Ana-Maria Dumitrascu – Forme dialectice inerente realismului magic în romanele lui Milan Kundera

În anul 1925, criticul de artă Franz Roh introducea în articolul său „Nach-Expressionismus: magischer Realismus; Probleme der neuesten europäischen Malerei”, termenul de realism magic, atrăgând atenția asupra acestui concept care avea să stârnească, în scurt timp, un val de admirație în întreaga lume. Folosit inițial pentru a descrie elementele din pictură care sunt percepute și descrise ca fiind „magice” și „iraționale”, termenul a pătruns și în mediul literar, realitatea recognoscibilă cadrului istoric, geografic, etnic, social sau cultural devenind cadrul natural pentru manifestările miraculoase și onirice. Acest curent artistic realizează o unitate a contrariilor sintetizând două perspective, care, în mod obișnuit, sunt antinomice: perspectiva rațională asupra realității și acceptarea supranaturalului ca realitate prozaică, zugrăvind astfel o realitate recognoscibilă, transfigurată de imaginar. În cadrul acestei orientări literare, descrierile cele mai realiste se împletesc cu elemente fantastice și onirice. În limbajul contemporan, realismul magic este cel mai adesea considerat un fenomen de origine latino-americană care, începând cu anii 1960, s-a răspândit în restul lumii și, în primul rând, în literaturile postcoloniale, scriitorii de aici călătorind adesea între țările lor natale și centre culturale din Europa, cum ar fi Paris sau Berlin, lăsându-se impregnați de mișcarea artistică a timpului. Nefiind un curent literar sau o mișcare de avangardă, cu un program estetic bine definit și cu un manifest literar, precum futurismul, dadaismul ori surrealismul, realismul magic s-a suprapus peste Boom-ul literar latinoamerican, care a reprezentat o înflorire a literaturii, poeziei și criticii literare din America Latină în perioada anilor 1960 și 1970. 

Citește în continuare →