III. Exegeze

Anastasia Fuioagă

Integrare asimetrică și tranzacții matrimoniale în Mara de Ioan Slavici

În cunoscuta organizare tripartită a romanului românesc din Arca lui Noe, Nicolae Manolescu încadrează Mara lui Slavici în secțiunea romanului doric. Particulară acestei categorii romanești ar fi omologia dintre conflictul individ – comunitate și raportul dintre narator și personaje. Astfel, în cazul romanului lui Slavici, după cum Persida și Națl sunt reintegrați în instanța colectivă, tot astfel o voce narativă supraindividuală absoarbe vocile personajelor, care își făceau simțită prezența prin stilul indirect liber (1). Manolescu notează faptul că Mara e „mai curând un roman burghez decât unul țărănesc” (2). Faptul că Mara ar fi prima businesswoman a literaturii române a devenit deja un loc comun în critica literară. Mai interesantă ar fi afirmația lui Manolescu conform căreia în Mara se găsește o „lume pestriță și totuși omogenă de târg transilvănean” (3), „o lume solidă și în progres” (4), în care ambițiile personajelor se materializează, iar munca e răsplătită. Cu toate că, într-adevăr, Slavici reface la finalul romanului, chiar artificial, unitatea comunității, în care sunt incluși acum și Persida cu Națl, drept cuplu legitim, omogenitatea acestei lumi e mai degrabă o iluzie a colaborării pe care Slavici o trasează între personaje. În fapt, romanul cartografiază un spațiu semi-periferic marcat de conflicte interetnice, confesionale și de gen, acela al Transilvaniei inter-imperiale din perioada dominației habsburgice de după 1848, așa cum se modifică el odată cu integrarea în sistemul-lume modern în mod asimetric. Mara ca businesswoman marchează, mai curând, procesul de „integrare-ca-periferalizare” (5) în urma extinderii capitalismului mondial, care înghite și adâncește inegalitățile și, implicit, tensiunile generate de diferențele de statut ale diferitelor populații într-un cadru inter-imperial.

Citește în continuare →