Etichetă / Petru Cimpoesu
Petru Cimpoeșu – Împotriva bosonilor
La data de 15 septembrie 2008, am primit pe telefonul mobil un misterios mesaj SMS despre viitorul omenirii – și o invitație. Despre viitorul omenirii eram avertizat că s-ar putea să nu mai fie. În urmă cu patru sute de ani, Nostradamus prevăzuse „un arc satanic al furiei” care va provoca un pârjol teribil în jumătate de lume și inundații catastrofale în cealaltă jumătate. Probabil știți că și înainte de Noe s-a întâmplat ceva asemănător. Există dovezi concludente că potopul biblic a fost provocat de o civilizație extraterestră care a dorit să experimenteze niște chestii. Cu același arc satanic despre care vorbește Nostradamus și pe care profeți de dată mai recentă l-au identificat ca fiind acceleratorul de particule CERN de lângă Geneva, alcătuit într-adevăr din două arcuri imense care împreună formează un inel. Invitația se referea la un protest public împotriva acestei eventualități, protest ce urma să aibă loc în fața Casei de cultură a sindicatelor. Dacă vă întrebați cumva care sindicate, vă răspund: alea vechi. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (5/5)
Cristina TIMAR
De la criza doctoratelor la criza literaturii carcerale postdecembriste
-
În căutarea „adevăraților Arnoteni”
Teza de doctorat, romanul masiv al lui Caius Dobrescu, și Celălalt Simion, romanul lui Petru Cimpoeșu, deși apărute la o respectabilă distanță de opt ani unul de celălalt (2007, respectiv 2015), și aparținând unor scriitori atât de diferiți, par totuși să fi fost scrise unul în continuarea celuilalt. Afirmația poate părea hazardată, căci dacă e să stabilim un tandem, cel care ni se impune din start este între cele două romane ale lui Cimpoeșu, care-l au ca protagonist pe Simion liftnicul și reversul său, Simion decăzutul. Dacă Cimpoeșu își gândește cele două romane în opoziție, cel puțin la nivelul actanților principali, o neașteptată și nepremeditată continuitate regăsim între opul voluminos al lui Dobrescu și cel mult mai subțirel cantitativ al lui Cimpoeșu. În linii mari, fiecare din cele două romane decupează o etapă a tranziției românești, augmentând literar și tratând în cheie satirică o anumită patologie socială, a infractorului devenit… scriitor, dacă o cere conjunctura. La ambii scriitori, observația necruțătoare bate imaginația, depășită binișor de o realitate consternantă și absurdă. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (4/5)
KOCSIS Francisko
Între avers şi revers
Petru Cimpoeşu ţine să ne prevină de la bun început, într-un scurt excurs explicativ, nici prea echivoc, nici deloc, ce conţine volumul Nouă proze vechi • Ficţiuni ilicite* şi cum au luat naştere povestirile pe care le vom citi; la o primă vedere, pare un apel la indulgenţă, ceea ce, să recunoaştem, n-ar da prea bine, de aceea nici nu mă las cu toată greutatea pe scaunul acesta şubred, măcar că sunt de bună credinţă şi nu-l suspectez de nici o tentativă de mistificare pe hâtrul autor moldovean, îl cred că încearcă să scuze stângăciile tânărului autor care, e de presupus, a făcut în anii formării sale tot felul de exerciţii de păcălire a cenzurii pe lângă micile concesii voite şi nevoite inerente, s-a molipsit de formule ori a căutat să-şi uşureze în vreun fel calea spre debutul editorial, lucruri cu totul de înţeles şi care nu merită să li se acorde o atenţie peste măsură de mare. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeșu (3/5)
Claudiu TURCUȘ
Simion Liftnicul, după 15 ani
Perioada de tranziție a societății românești dinspre comunism spre un capitalism haotic și ambiguu a fost marcată nu doar de lentoarea ineficientă a creării unor instituții democratice, ci și de o dinamică gradată a reprezentărilor identitare. În anii nouăzeci, pe fondul euforiei postcomuniste, dar și în absența unor edituri profesioniste și a unor mecanisme coerente de finanțare, literatura a fost lăsată în urmă, ca preocupare secundară. Cultura română avea o treabă mai importantă: trebuia să își confrunte – cum era oarecum normal după patruzeci de ani de comunism – trecutul. Efectul acestei datorii morale a însemnat un aflux de memorialistică. Citește în continuare →
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeşu (2/5)
Ioan GROȘAN
Putere și orgoliu
Când am citit prima oară un text de Petru Cimpoeşu („Firesc”, unul din cele mai bune romane nu numai ale generaţiei optzeciste, ci ale întregii noastre proze postbelice, apărut în 1985), am fost foarte curios – şi, recunosc, temător, căci el mi se anunţa drept un concurent absolut redutabil – să văd cum va evolua autorul, care stăpânea foarte bine construcţia epică, avea o curgere… firească a paginilor, fără nimic redundant, cu personaje memorabile ş.a.m.d. Iar de ce mi-a fost frică, n-am scăpat: cu fiecare roman, Cimpoeşu îşi confirma şi augmenta calităţile iniţiale, în cărţi pe care nu le puteai lăsa din mână: „Povestea Marelui Brigand” (ce i-a plăcut mult şi lui Nicolae Breban), „Simion Liftnicul”, „Christina Domestica şi Vânătorii de suflete”, „Celălalt Simion”.
Un prozator par excellence: Petru Cimpoeşu (1/5)
Argument
