Etichetă / poetica

de VATRA

Călin Vlasie – Poetici emergente în era post-algoritmică (II)

De la modernism la virtualism poetic   

Istoria poeziei moderne este marcată de o succesiune de rupturi estetice, fiecare redefinind raportul dintre limbaj, subiect și lume. Modernismul a reprezentat un moment fondator, în care poezia s-a autonomizat, s-a intelectualizat și s-a rupt de tradițiile lirice sentimentale. Figura poetului a devenit aceea a unui constructor de forme, un arhitect al sensului. Ezra Pound, T.S. Eliot, Paul Valéry sau Ion Barbu, în spațiul românesc, au fost expresia unei sensibilități formaliste, care căuta ordine în haosul lumii moderne.

Citește în continuare →
de VATRA

Călin Vlasie – Poetici emergente în era post-algoritmică

I

Argument

Acest eseu s-a născut dintr-o necesitate dublă: aceea de a înțelege schimbările profunde din poezia ultimelor decenii și de azi și aceea de a propune un nou vocabular critic, capabil să surprindă poeticitatea emergentă din rețeaua tot mai complexă a tehnologiei, afectului și gândirii critice. Trăim într-o epocă în care inteligența artificială, rețelele neuronale, interfețele și algoritmii nu mai sunt doar fundaluri tehnologice, ci co-autori ai expresiei poetice. Poezia nu mai este doar scrisă, ci generată, programată, glitch-uită, remixată, promptuită.

Citește în continuare →
de VATRA

Iulian BOLDEA – O poetică a renunţării

boldea2

Adept al unei poetici fruste, minimaliste, şi totuşi încrezător în nuanţele limbajului, Andrei Bodiu s-a remarcat prin refuzul oricărei distanţe conceptuale mistificator între sine şi lucruri, denunţând, implicit sau explicit, orice iluzii sau mistificări ale gândului sau cuvântului: „Caligrafii postmoderniste sînt poeziile lui Andrei Bodiu. O realitate epidermică se scrie direct pe pielea poemului. Scene, întîmplări, personaje şi «dialoguri» cotidiene. Iată materia principală învăluită într-o atmosferă derizoriu-absurdă care face suportabilă melancolia” (Nicolae Manolescu). Volumul din 2008, Oameni obosiţi (titlul e reluat de o antologie apărută la editura Cartier în 2016), stă şi el sub norma „tranzitivităţii”, a detaşării de avatarurile şi spasmele eului, consemnând scene, întâmplări, obiecte aparent banale, într-un ton de neutralitate afectivă, ce repudiază crispările emoţionale sau clamările retorice. Avem de a face cu desenul unei lumi ce-şi trădează adesea starea obiectuală, imanenţa din care sensul e evacuat, desen transcris în notaţii, linii şi forme precise, în cuvinte lipsite parcă de personalitate, aşa cum este şi realitatea exterioară de la care pornesc. Citește în continuare →