Dorin Ştefănescu – Întâmpinarea sensului

La şaptesprezece ani de la prima ediţie, Vianu Mureşan republică acum teza de doctorat intitulată Heterologie. Introducere în etica lui Lévinas (Eikon, 2022). Lucrare amplă, ce ia în dezbatere multiplele faţete ale unei filosofii care se propune în slujba celuilalt, neocolind dificultăţile, nu puţine, pe care le implică o astfel de abordare. Este, din capul locului spus, un pariu câştigat cu pătrundere şi eleganţă interpretativă, ţinând cont de faptul că e vorba de o filosofie articulată în jurul temei alterităţii şi relaţiei, deschisă generos spre altul, dar care, la prima vedere, se pare că se închide în ea însăşi. Se vrea o heterologie, o mână întinsă sensibilităţii celuilalt, a tuturor de fapt, dar nu e accesibilă numaidecât tuturor. Adesea, lectura textelor lévinasiene nu întâlneşte decât cu greu lumina care i se dăruieşte, nu găseşte de-ndată mâna care i se întinde. Un mesaj ce se cere descifrat, care nu poate fi înţeles decât în răgazul adâncirii şi asumării nu doar a problematicii extinse pe mai multe paliere ale gândirii, ci şi prin familiarizarea cu o terminologie specifică. Exigenţe la înălţimea cărora V. Mureşan se ridică dezinvolt, în – şi nu ne ferim să o spunem – cel mai minuţios şi profund studiu despre filosofia lui Lévinas din cultura română. Afirmaţie care se bazează atât pe scrupulozitatea de care dă dovadă exegetul în prezentarea cât mai limpede cu putinţă a principalelor axe ale cogitaţiei lévinasiene, dar şi – mai ales – pe abilitatea de a formula opinii proprii, de certă  competenţă, de a interveni cu nuanţări şi contextualizări de mare fineţe. Cu totul, o superbă lecţie de modestie a interpretării, potrivit mărturisirii de a se fi „resemnat la un demers analitic, pe alocurea marcat de discrete opinii proprii”.

Citește în continuare →

Dorin Ştefănescu – Înainte de început. O poetică a urmei

Autor de studii filosofice solide (Fundamentele filosofice ale magiei, 2000; Heterologie. Introducere în etica lui Lévinas, 2005; Simbolul, icoana, faţa, 2006; Altul decât Dumnezeu. Schiţă pentru o teologie a urmei, 2017), Vianu Mureşan este totodată un competent investigator de universuri literare (Pavese, omul jignit, 2015), dar şi un poet inspirat. Dovadă, pentru acest ultim palier al activităţii sale, stă recentul volum Cele două capete ale tăcerii (Eikon, 2021). Ca în cazul oricărui spirit complex, nu sunt de fapt mai multe direcţii în care se canalizează creativitatea, ci ramificaţii ivite dintr-un trunchi comun, crescute laolaltă pentru a îmbogăţi un acelaşi orizont. Dacă în eseul filosofico-teologic din 2017 autorul, într-o gramatică speculativă şi terminologică de extracţie lévinasiană, trasează cadrul unei posibile teologii a Alterităţii lui Dumnezeu, această teologie a urmei lucrează şi în subtextul poemelor de acum, de data aceasta ca poetică a urmei. „Altul decât Dumnezeu în sine” este de fapt urma, nu prea vizibilul, excesul de vizibilitate în care, prin inflaţia de prezenţă (saturată), Dumnezeu pare inabordabil, ca atare invizibil. Este urma pe care o lasă la vedere Dumnezeul nevăzut, dar care nu este Dumnezeu în sine, ci arhi-urma sa care păstrează transcendenţa, înălţimea absolutului manifestată ca alteritate: abia vizibilul invizibilului. În acest context, a vorbi despre Dumnezeu înseamnă a formula „un discurs despre sensurile imediate ale absenţei unui Dumnezeu prezent în transcendenţă”, altul lui Dumnezeu fiind „acest imediat al transcendenţei”. Mersul pe urmele acestuia – urmarea, o dificilă imitatio – implică asumarea unei paradoxale prezenţe de absenţă, caracter pe care substratul poetic îl reconfigurează, adăugându-i nuanţe şi adâncimi surprinzătoare.

Citește în continuare →