Etichetă / Dorin Stefanescu

de VATRA

Portret în oglindă: Ioana și Liviu Petrescu (V)

Dorin ȘTEFĂNESCU

Analitica circularității

Ceea ce reuşeşte Liviu Petrescu în Romanul condiţiei umane (1979) nu numai că nu e la îndemâna oricui, dar poate nici nu ar trezi interesul oricui, mai ales astăzi, când tinerii cercetători sunt mai degrabă confiscaţi de unele tendinţe globaliste pe gustul zilei, prizate cu voluptate şi clamate cu emfază, peripluri de survol de la distanţa cărora textul abia se mai vede, fără a mai vorbi de subtext. O abordare de sus, neatentă la detalii, care riscă să nu vadă copacii din cauza pădurii. Dimpotrivă, literatura modernă a condiţiei umane, căci despre aceasta e vorba, e văzută de L. Petrescu dintr-o perspectivă deschisă la firul ierbii, tensionată între un principiu de transcendenţă şi anumite principii limitative, de ordin metafizic şi ontologic. Se constată de la bun început fundamentul filosofic ce subîntinde întregul demers – în consens cu luările de poziţie ale lui Lucian Blaga, Tudor Vianu sau Roger Munier, printre alţii –, căci, deşi raportul pus în vedere nu este nou, ipostazele manifestării sale sunt cu totul altele decât în literatura mai veche.

Citește în continuare →
de VATRA

Mircea Martin 80 (partea III)

 

Iulian BOLDEA

Nuanţa ca metodă de lucru 

Cărţile lui Mircea Martin spun adesea multe despre autor, pentru că, în structurile de profunzime ale altor texte, criticul îşi regăseşte propriul său portret interior, proiectul său intelectual, stilistica identitară inconfundabilă. Rigoarea, spiritul geometric, amprenta lucidităţii, nuanţa ca metodă de lucru şi dispoziţie lăuntrică nu exclud reflexele confesive, meandrele afective sau avatarurile sensibilităţii, prin care dialogul cu opera anulează distanţe, atenuează retorismul demonstraţiilor, impunând, când e cazul, distanţa optimă faţă de propria fiinţă. După un stagiu limitat în calitate de cronicar literar, la începutul carierei, Mircea Martin s-a retras din sfera actualităţii literare, implicându-se cu fervoare în dezbaterile teoretice. În cronici, dialogul cu opera e privat de detalii şi determinări ale conjuncturalului, criticul păstrându-şi atenţia întreagă asupra intimităţii textului, asupra a ceea ce este unic şi ireductibil în atmosfera, viziunea şi tonalitatea operei. Citește în continuare →

de VATRA

Dorin Ştefănescu – Prolegomene la o critică a imaginaţiei pure

Ciudat amestec de admiraţie şi rezervă, de adeziune şi obiecţie, articolele lui Benjamin Fondane scrise pe marginea cărţilor lui Gaston Bachelard, publicate în Cahiers du Sud,1 mărturisesc o afinitate spirituală frapantă între cei doi autori, deşi, în multe ocazii, soluţiile pe care le oferă temelor în discuţie sunt sensibil diferite. Ne vom ocupa cu precădere de ultimul text al lui Fondane, intitulat Bachelard apprivoise le rêve [Bachelard domesticeşte visul],2 deoarece nu tratează doar materia unei singure cărţi bachelardiene, ci a mai multora, fiind astfel o recapitulare şi o sinteză a ideilor lui Fondane. Citește în continuare →