E o îndrăzneală să vorbeşti despre Angela Marinescu. Nu-mi este uşor să o fac, cu atât mai mult cu cât nu consider că am apetenţe pentru critica literară. Dar admir mult poetul Angela Marinescu şi de aceea am acceptat să răspund invitaţiei lansate de Revista Vatra. Admir poezia Angelei Marinescu, dar nu o iubesc, de altfel scopul poetei nu este de a obţine dragostea cititorului. Nu vrea să seducă, dar vrea să provoace (stări, controverse, idei, reacţii), iar asta îi iese nemaipomenit de bine. De ce nu iubesc poezia Angelei Marinescu? Pentru că este întunecată, otrăvitoare, amară, dură, pentru că încontinuu e prezentă boala. Este înspăimântător de realistă. Atunci când spune „mâna mi se umflă, de la-ncheietură, când scriu” nu e deloc o metaforă. I se întâmplă asta, pe viu, în momentul când scrie. Mă sperie forţa şi ferocitatea acestei poezii. Nu poţi iubi ceea ce te sperie, poţi fi însă copleşit şi fascinat. Citește în continuare →