KOCSIS FRANCISKO
Când trec agale seara prin oraş, cu pălăria pe cap
şi mâinile înfundate boem în buzunare,
aş putea fi uşor confundat cu Fernando Pessoa,
deşi aş prefera să fiu confundat cu Trakl,
chiar dacă trăsăturile noastre fizice nu seamănă
foarte mult, iar pe dinlăuntru nu vede ochiul omenesc,
şi-apoi se pune întrebarea: cine să mă confunde cu cei amintiţi
în oraşul acesta cu atât de puţini oameni,
îi ştiu pe toţi cei ce au auzit de poeţii pe care îi citesc adesea,
ei n-ar fi în stare să se dedea la asemenea farse,
iar printre străini eu nu sunt cunoscut –
deşi mi-ar plăcea din cale afară ca într-o astfel de seară
să treacă pe lângă mine o figură cu lumina aceea
nelumească de stafie pe faţă:
„Bună seara, domnule Pessoa, e o seară minunată”,
să spună doar atât şi-apoi să treacă mai departe
şi eu să ştiu că nu am voie să mă uit înapoi…
Şi când treceam seara prin oraş, cu pălăria pe cap
şi mâinile înfundate-n buzunare,
figura aceea de stafie şi-a dus mâna la pălărie:
„Bună seara, domnule Kocsis, e o seară minunată,
ca la o sută de ani o dată,
cred că şi Pessoa, Trakl sau Kavafis ar fi de acord
că suntem nişte privilegiaţi”.
Nu m-am uitat înapoi, nici n-ar fi avut vreun rost,
m-a-nvăluit mirosul lui de-absint, de lumânare, de mosc
şi încă ceva ce n-am de unde să cunosc.
revistavatra.org 