Traian  ŞTEF

Laudă ţie scriitorule

Şi calmului tău

 

Dacă nu mi-ai văzut ochii

Nu cunoşti întunericul

Dacă nu mi-ai văzut inima

Nu ştii cum arată sexul rîvnit

Dacă nu mi-ai văzut maţele

Nu ştii cum e să fii strivit

La meserie

Dacă nu ai fost niciodată şobolan

Dă-o-n colo de poezie

Că nu se scrie în cap

Ci se scrie în nişte canale

Pe care e pus un capac

Şi se deschide cu mare artă

Dar eu nu am ştiut

Numai o spălătoreasă am auzit

Că l-a desfăcut

Şi de atunci scrie întruna

Nişte poezii cît aluna

Şi se plînge că e vătămată

De această boală înaltă

 

Laudă ţie

Că ai timp să aştepţi

Că mă asculţi

Că nu mă ocoleşti

Şi ţi-oi aduce-n dar

Un fel de poveste

Să rămînă şi de la tine

Ceva scris pe hîrtia ceruită

Pe care o las

Numai un pic roasă

În spatele  ramei

De la fotografia aceea

Arsă

 

 

Acuma scriitorule

Dacă am rămas

Singuri

Ajută-mă să trec

În altă limbă

Laus să-mi fie numele

Şi

Rol de păduche să joc

Acolo

 

 

 [Vatra, nr. 11-12/2014]