Adrian ALUI GHEORGHE – Poeme

alui ghe

 

Comunitatea artistică

E o casă plină de poeme.

Tata poem, mama poem, copilul poem.

Pe pereţi sunt atîrnate poeme.

Pe o masă poem o bucată de poem aşteaptă

satîrul poem să-l împartă în bucăţi de poem

care vor fi puse pe o tavă poem

care va fi împinsă brutal pe fundul

cuptorului poem.

Tata poem stă înfipt într-un scaun poem

şi citeşte poeme dintr-un ziar.

Are ochelarii poem pe nas

parcă e o paiaţă scoasă din uz.

Copilul poem a spart un poem şi acum

adună cioburile:

vai, nu arunca poezia la chiuvetă

că se înfundă canalul poem,

strigă mama poem.

Citește în continuare →

Poeme de Vasile Igna, Monica Rohan, Lucia Cuciureanu, Ioan Barb și Ioan Șerbu

Vasile IGNA

foto vasile igna 2016

 

Se uită tot timpul

Dar nu pune întrebări

corzile vocii sale sunt acuzate

de uscăciune

de parcă universul întreg ar

fi dependent de ploaia lor

de vrajba dintre plus și minus.

Învîrte-l, Meștere, în jurul

axului său

și fă-l să vadă ceea ce

vede toată lumea.

Și fă-l să nu-i fie frică

de nebunie

spune-i că ea mișcă stelele

și lumea

că ea e mașina zburătoare

cu care se deplasează îngerii

și că nimic, dar nimic, din ceea ce

visează ei

nu se împlinește. Citește în continuare →

Romulus BUCUR – Poeme

rombucur1

(ARTA RĂZBOIULUI) XXVIII

să radem Cartagina

de pe faţa pămîntului

am ras-o                 şi s-a ridicat din nou

şi iarăşi se va ridica

ca şi cum am spune unui zeu invizibil

MORITURI TE SALUTANT

publicul e acasă dacă învingem ne aclamă

prin generalul nostru vom fi ori morţi

ori insignifianţi           iar dacă nu

învingem

atunci VAE VICTIS asta e

o lume unde nu e loc pentru învinşi

şi-oricum în cărţi numele noastre n-or să intre

Citește în continuare →

Poeme de Ioana Diaconescu, Radu Florescu, Ioana Șerban, Eugen Bunaru și Dumitru Crudu

Ioana DIACONESCU

ioana diac

Nevăzut

Mi se frîng degetele precum ceara

Cînd scriu nu văd această frîngere

Cineva îmi ascunde în inimă

Misterul înserării fără stingere

Numai înfrîngeri şi cîştiguri

În sfîşierea damnată a dimineţii care nu se lasă alungată

Eu scriu şi nu contează că ziua se luptă cu amurgul

Îmi aruncă pe mîini

Mari pete de sînge amurgul reflectat mereu seamănă cu urma unei crime

„Mîinile pline sînge pe piept mi le-am şters”

Scriu uneori pe aer

Ca aerul mi se face memoria şi uit cu disperare

Ceea ce cred că n-aş putea să uit

Şi mi se ia discursul ca pedeapsă

Ca trădătoare a surorii mele albe

Pe care scriu de la începutul vieţii

Semne adesea de neînţeles

Infirmă fără ele aş fi ca trupul fără membre

Devenit invizibil

Cînd nimeni n-are milă

Nevăzîndu-l Citește în continuare →

Viorel MUREȘAN – Poeme

viomur2

 

Poezie

ca dintr-o superstiţie scriu poezie

numai cu creionul

ştiind că mina de creion

a crescut pe fundul oceanelor

de unde acum vine

cu cele mai neverosimile întâmplări

şi urmată de cei mai gingaşi dintre peşti

cine şi-ar putea închipui

o colonie de cucuvele cum urcă pe coşul vulcanului

în jurul mâinii mele când scriu

se strânge ţipătul lor

Citește în continuare →