Poeme de Leo BUTNARU

Leo-Butnaru1

Definitiv

 

Boţul de humă cu ochi

învedera probabil dovada

că omul ar fi fost absolut neprihănit

doar în perioada

de până a se pomeni în rai.

 

 

Potcoava

 

De vezi în praful

sau pe asfaltul drumului

o potcoavă

las-o în pace

iar de ai la îndemână o floare

sau un fir de iarbă

pune-o peste ea ca

peste mormântul norocului…

                                              Poate al tău…

poate al altuia…

 

Lentile

 

prunc

pe când

prin străvezimea unghiilor

ca prin nişte lentile

urmăream probabil mişcarea

propriului meu sânge

propriei mele vieţi atât de inconştiente

încât

mai eram aproape ca nefiind… –

                                                          mirare Doamne

tocmai de unde poţi face să pornească un poem – din încă

aproape nefiinţa omului…

 

Senatul

…în mereu bulversatul senat roman

atât de avan

parcă toate erau de unică folosinţă

la sosire, la plecare (şi rămânere) de lucru, de fiinţă,

de semn, de iluzie, de viaţă, de moarte,

de Cezar & Brutus,

de jos, de sus – acolo

unde fiecare cu altul în contrare

în minte şi jind înălţa o spânzurătoare

ca mecanism de pus în funcţiune

sau în ficţiune,

odată ce nu exista nicio şansă din toate cele presupuse posibile,

ci doar două bile existau – cea albă,

cea neagră

şi urna votului de unică folosinţă

şi sentinţă. Jungherul

şi ungherul

de după care apare asasinul. Brutul sau finul.

Era perpetuă lecţie de istorie la care se încerca

de-a afla afluentul ne-aflării de faţă

a dovezilor de loialitate,

neştiindu-se cum să se procedeze cu puţinul care

mai mult nu mai exista nici el,

rămânând sterp păienjenişul analelor prin care

s-ar fi putut face un schimb – ceva, cumva amânat,

până avea să se afle (Nunquam!) de ce,

pentru ce

acel senat

de sine însuşi asasinat.

 

Detaliu

  1. Ziarist abătut pe magistrala Baikal-Amur.

Din ce am scris

un detaliu cenzurat

mi-l pot aminti:

acolo

în Siberia zăpezilor prin

cetinişul pinilor priveam derutat

un soare kaki…

 

 

Rugă şi distanţă

Şi mie mi se întâmplă să mă rog la stele

de bine

de sănătate

însă recunosc

evlavia îmi e încercată de ispita

unor păcate

poate

ruga proiectându-se pe fundalul îndoielii

că stelele sunt totuşi

prea departe…

 

*     *      *

Doamne

sunt aproape mort

şi tot mai învăţ să trăiesc…

Aşa cred eu

că sunt aproape mort

şi tot mai învăţ să trăiesc

iar tu ai putea să mă combaţi

în ambele cazuri

Doamne…

 

 

Întins de mână

 

Nu nu e obligatoriu să ţii cont de ce spune ocultismul

că mâna reprezintă ca şi cum întregul om în miniatură

că palma e un peisaj cu râuri şi coline terestre

dar şi celeste – ale lui Jupiter Saturn Apollo Mercur Venus…

Nu nu e vorba de însăşi mâna

ci pur şi simplu

de un întins de mână…

 

În lume

înghesuiala e tot mai mare

şi Eu-l tău se sfârşeşte – da –

la capătul unui întins de mână

în vârful degetelor

în vârful unghiilor mâinii întinse…

 

 

Stare

Criză de creaţie?…

Vlăguire?…

Vârstă neadecvată?…

Câteva luni la rând să nu-ţi vină un poem

cu

sau fără rime?…

În fine

câtorva versuri li se face milă

şi vin

se codesc

dar totuşi îţi spun:

– Asta e… Ce să-i faci?… E timpul să te împaci cu gândul

că deja vom veni tot mai rar pe la tine…

 

*      *      *

De regulă

cei ce ştiu totul

nu visează

adică Dumezeu

o mare parte dintre apostoli

dintre îngeri

şi alte spirite superioare

poate chiar absolute

care

odată ce ştiu totul

nu mai au ce visa

ci de acolo

de foarte departe

vizionează visele pământenilor

care probabil

li se par pe cât de naive

pe atât de interesante…

(…chiar dacă e greu de presupus

cum reacţionează infailibilii ce ştiu totul

la vederea inevitabilelor vise pământene

cam licenţioase

cam consternante…

pentru o mai bună informaţie

e de visat

şi o astfel de situaţie…)

 

 

Între

 

Asta e Doamne viaţa noastră

nici cât o literă

nici cât un punct

în cerescul tău letopiseţ

de chemare la judeţ; asta e –

între

preţul pâinii

şi

lumina fără de preţ.

 

 Judecata de apoi

Dumnezeu va pune întrebări

şi

întru oarece foloase

omul va răspunde. Dar

la un moment dat îl va umfla râsul

dându-şi seama că dă

răspunsuri atât de mărunte

pentru întrebări supra-fabuloase!

Niţel retoric

În raport de rudenie cu literatura

e firesc a mă întreba:

– Eu aş fi feciorul ei

sau ea este fiica mea?…

 

 

 

[Vatra, nr. 11-12/2014]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s