KOCSIS Francisko – Octombrie 2014

LEAD Technologies Inc. V1.01

bim-bam, bim-bam, nu mai tropoti, nu te mai agita ca o limbă de clopot, baţi numai pe dinăuntru, dureros, asurzitor, e ca şi cum ai bate fără rost, pe dos, nu rezolvi nimic făcând atâta tărăboi – îmi cert inima tot în minte, pentru că am meteahna omului civilizat, deşi ştiu că nu poate da ascultare raţiunii partea care doar simte, ea are un alt mod de a şti ce-i în preajmă şi mai departe, e asemeni pământului orb de sub asfalt care-şi mai aminteşte ce furnicături îi provoca mai demult cârtiţa săpând după râme,

bim-bam, bim-bam şi mai tare, răspunde cu-o mică supărare, descifrez de aici că socoteşte capriciul ca făcând parte dintre lucrurile pe care nu-i musai să le înţelegi cu prea multă deşteptăciune, e de-ajuns să ştii că logica nu are un cuvânt prea greu în chestiuni de simţire, aici se află zaua care rupe lanţul, ehei, treaba asta cu zaua e ceva mai complicată, ar putea fi cea care rupe o viaţă, dar ades e numai cea care desparte o banalitate de alta, dar când e prima

cu asta nu te joci, asta îţi reuşeşte

numai o singură dată – zaua slabă

închide ciclul care te-nglobează –;

ţesătura de toane se destramă doar pentru a se reface mai subtil în structura unei împletituri şi mai complicate, bim-bam, aud iar după o scurtă liniştire, dar parcă vine dintr-o cu totul altă parte, ca din altă poveste, pare ecou, dar e altă voce, vine poate din inima vreunei celule, bătaie amplificată până la urechea mea de-o arhitectură de spirale unite de inefabile reguli de sprijin şi alcătuire, bim-bam, bim-bam,

poţi transforma pământul de sub picioare

în al nouălea cer,

nu ai motive şi încă nu-i timpul împlinit

ca să disperi –;

ce octombrie văratic, ce dezorientată stă păpădia înflorită între spinii tufelor de porumbar, se uită împrejur cu un strop de rouă strânsă pe-o petală, nimeni din neamul ei nu-i face vreun semn, tot câmpul e gol, e orfană,

vălătuci de mătase se răsucesc la orizontul alburiu, din deşirarea lor se risipesc în aer funigei, adierea atârnă pe lăstari motocei şi-i balansează până se încurcă între ei, îi abandonează apoi plictisită;

mă cuprinde o covârşitoare împăcare, de parcă tot ce am simţit, gândit, imaginat ar fi dobândit o formă definitivă, de parcă-n preajma mea n-ar fi o mare singurătate, ci o solemnitate cu sacerdoţi înfăşuraţi în mii de stări de lumină,

bim-bam, bate cel puţin un clopot în fiecare celulă,

nu ştiu cum de le-aud, ştiu doar că-i bine, răsună.

 

 

[Vatra, nr. 9/2015]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s