Ioan Radin, prozatorul care vine (după ce s-a dus) (3)

Scolopendra*

(cap. VIII-XI)

 

8.

– Să-riiiiiiţi! Să-riiiiiiţi! Hooo-ţiii! Să-riiiiiiţi!

– Lasă gălăgia acolo! Iar ai început?

– E cineva în pod! Săriţi! Cineva umblă în pod. Se aud paşi! Auziţi?

Au spart acoperişul şi au intrat în pod! Să-riiiiţi!

– Nu e nimeni în pod! Bate vîntul, izbeşte obloanele.

– Ba e! Ba e! Cineva a urcat în pod! Se aud paşi, se aud tropăituri! Nu auziţi cum bocănesc?! Nu auziţi cum le răstoarnă pe toate?! Cotrobăiesc, caută ceva! Auzi-auzi! Auzi cum tropăie! Ce caută acolo, ce vor să facă acolo? Nu-i lăsaţi să umble în pod! N-au ce fura din vechiturile alea! Ce tot rostogolesc acolo? Vor să răvăşească totul? Hoţiii! Să-riiiiiiţi!

– Nu e nimeni în pod! Bate vîntul, izbeşte obloanele!

– Nu e adevărat! Nu bate vîntul! Nu se simte nici o adiere! Vreţi să mă înşelaţi! Ştiu eu! Simt eu cînd bate vîntu! Asta nu e vîntul! Nu se bat obloanele! Ăştia sînt ei! Au dat buzna în pod! Auzi cum tropăie? Auzi? Vor să facă praf toate vechiturile mele! Nu-i lăsaţi! Am păstrat acolo lucruri din copilărie! Ce vor să facă cu ele? De ce le răscolesc toate? Auzi-auzi! Iar au spart ceva! Iar au răsturnat ceva! Nu-i mai lăsa! Du-te şi opreşte-i! O să facă praf tot ce le cade în mînă!

– Linişteşte-te! Nu-i nimeni în pod! Bate numai vîntul! O să treacă!

– Nu-i vîntu, nu-i vîntu! Ştiu eu! Nu aşa sună vîntu! Ăştia-s ei! Du-te şi pune-i pe fugă! N-au ce căuta acolo! Neruşinaţii! Auzi ce tărăboi fac?! Ce fel de hoţi sînt ăştia care fac atîta tărăboi? Nu se tem? Nu se mai tem de nimeni? Nu au pic de ruşine? Nu mai au pic de teamă? Auzi-auzi! Chiuie! Aşa-aşa! Fără jenă! Asta-i beţie-n toată regula! Dezmăţ! Auzi ce fac? Auzi cum urlă? Sînt beţi crup! Heee-ei! Nu vi-e ruşine? Nu vi-e ruşine! Bine-bine! Benchetuiţi numai! Chefuiţi numai!Aşa-aşa! Fără teamă! Credeţi poate că aţi dat marea lovitură? Da?! Credeţi că n-o să ies niciodată de-aici? Vă-nchipuiţi că o să-mi albească oasele în chilia asta? Vă înşelaţi! Credeţi că nu vi se mai poate pune nimeni în cale? Vă place vouă să credeţi aşa? Într-o zi am să ies eu de-aici! N-o să vă faceţi voi sălaş la mine-n pod! N-am să permit una ca asta, auziţi! Eu, Damian Bahnea, eu n-am să permit! Nici în ruptu1 capului! Chiar de-o fi să-mi dau cu capu de toţi pereţii şi tot o să vă scot de-acolo! Nu mă 1as eu cu-una-cu-două! Să nu vă faceţi iluzii! Nu maai-tropăă-iiii! Liii-niiiş-teee! Aaaa-uuuuu! Aaaaaaaa!

– Linişteşte-te!Nu-i nimeni în pod! Nimeni!

– Aaaaa! Cum nimeni, cum nimeni! Mă credeţi tîmpit? Credeţi că mi-am ieşit din minţi? Credeţi că nu aud ce se-ntîmplă sus? De ce nu-i opriţi? De ce nu-i trimiteţi le dracu pe toţi? Vreti dinadins să-i lăsaţi să mă scoată din minţi cu circu ăsta? Asta vreţi? Asta urmăriţi? Da? Aa-haaa! Înadins o faceţi! Da-da-da! Dinadins! Vreţi să băgaţi groaza-n mine! Vreţi să mă smintesc! De-aia tropăie tîlharii şi chiuie acolo! Adică – „bagă la cap, Damiane! Noi benchetuim aici iar tu, vierme, să-ţi intre minţile-n cap! Nu numai că te jecmănim cum vrem, dar uite că nici măcar nu ne temem pentru ceea ce facem! Şi nu ne ascundem în ceea ce facem! Şi facem ce vrem! Nu ne temem noi de unul ca tine, nici chiar de mai mulţi ca tine! De nimeni nu ne temem! Iar tu, nefericitule, n-ai ce face! Şi nici n-ai cum: noi sîntem peste tot! Dacă urli, numai noi auzim, dacă te duci cu jalba, tot la noi ajungi! Eşti un vierme, Damiane! O cîrtiţă! Un nimic! Meriţi tu altceva? Nu meriţi! Stai şi ascultă cum chiuim! Cum spargem, cum frîngem, cum facem din toate ţăndări! Nu-ţi place cum cîntăm? Dă-ţi cu capul de pereţi!” – Aşa credeţi voi? Da? Asta urmăriţi? Spune! Anatoale! Anatoale! Aaaa-naaa-toaaa-leee! Unde eşti, Aaa-naaa-toaaa-leeeee!

– Linişte, linişte! Nu-i nimeni în pod! Bate vîntul, se izbesc obloanele!

– De ce nu-mi răspunde nimeni? De ce nu vorbeşte nimeni cu mine? De ce îmi ascundeţi totul? Ce se întîmplă aici? Cum de-şi permit ăştia să ridice aşa zarvă? De ce nu urcă nimeni la ei? De ce nu-i pune nimeni pe fugă? De ce nu-i puneţi cu botul pe labe?! De ce-i 1ăsaţi să ţopăie, să-mi tropăie, să-mi tropăie-n cap?! Auzi-auzi! Toată casa vuieşte! Trozneşte din toate încheieturile! Nu se-a-uu-dee?! O să-mi cadă totul în cap! O să se surpe totul! O să fiu îngropat aici de viu! Ooo-preeeş-teeeeee!

– Linişteşte-te! Nu e nimeni, nu e nimeni în pod! Totul e în închipuirea ta! Eşti bolnav, băiatule, eşti suferind! Toate astea-s la tine-n cap! Te-a speriat întunericul! Totul e din cauza întunericului! Culcă-te şi dormi! E lucrul ce1 mai bun! Dormi, băiete, dormi! Apără-te!

……………………………………………………………………………..

– Da-mii-iaa-nee! Ceee-faaaci?

– Ssssssst! Sînt la vînătoare. Ssssst!

– Nu mai spune! Eu credeam că eşti la dans!

– Sssst! Trebuie să se ivească. Acum e vremea lui!

– Ia te uită !Vrei linişte? Da permis de vînătoare ai?

– Eu n-am nevoie de chestii d-astea.

– Toată lumea are nevoie de aşa ceva! Tu de ce n-ai avea?!

– Pentru că eu sînt şi vînător şi vînat. Înţelegi? Cînd una, cînd alta!

– Aha-aha! Parcă încep să pricep.

– Parcă mai contează permisul în situaţia mea! Ochiul ager – asta-i tot ce-mi trebuie!

– Aha-aha! Păi vînează! Da ia spune, vînezi aşa, la întîmplare, tot ce-ţi iese-n cale, sau alegi? Ai preferinţe?

– Ce să aleg, că diavolii ăştia-s toţi la fel!

– Aoleu! Şi zici că la rîndul tău eşti vînat? Da pe tine cine te…

– Păi ăştia, dracii ăştia! Adică mă las adulmecat, ca să le dau curaj să se-apropie de mine. Înţelegi? Şi când s-au apropiat – trosc! Îi izbesc!

– Fooaar-te inteligent! Şi-ai prins ceva pînă acum?

– Deocamdată stau la pîndă. Trebuie să urmăresc tot timpul! D-aia zic: sssst! Că îmi distragi atenţia. Şi nu mă mai pot concentra. Iar dacă nu mă concentrez destul, nu-i mai pot izbi cu iuţeală. Trebuie să loveşti ca fulgerul! Orice ezitare, oricît de mică, şi impiliţatul a şi dispărut!

– Aha-aha! Săracu de tine ! Nu-i nici asta o treabă uşoară!

– E o treabă a naibii, îţi spun eu! Tot timpu trebe să fii cu ochii-n patru! Toată fiinţa ţi-e încordată ca un arc! Încremeneşti ca o stîncă şi izbeşti ca fulgerul! N-ai voie să faci o mişcare-n plus, că a şi dispărut. Ca nălucile! Una-două şi-l înghite pămîntul! După aia stai şi aşteaptă pînă-şi mai scote coarnele din vizuină! Stai şi aşteaptă!

– Vai de tine, vai de tine! Parcă te şi văd: stai şi-aştepţi, şi-aştepţi în neştire, şi de-odată te-apucă somnul. Şi-adio pîndă!

– Aşa-i! Te moleşeşte încordarea asta după un timp şi nu mai eşti bun de nimic! Dar să lăsăm vorba! Ssssst!

– Numai un lucru te rog să-mi mai spui! Cum dracu de vezi împieliţaţi, de vreme ce acolo-i beznă?

– Chiar beznă nu-i: intră ceva lumină pe sub uşă şi se reflectă de pereţi. E exact cum trebuie nici prea multă lumină ca să-i sperie, nici prea puţină, ca să nu-i vezi!

– Aha-aha! Deci terenul tău de vînătoare e chiar aici, în cămară!

– Ce zici? Ce teren de vînătoare?

– Credeam că eşti plecat.

– Cum naiba să fiu plecat?

– Aşa, plecat! În urmărirea pradei, undeva la dracu-n praznic.

– Ţi-am zis doar că vin ei la mine şi mă adulmecă. Pricepi cam greu.

– Am priceput eu esenţialul! Da mă distrează amănuntele: cum naiba reuşeşte împieliţatul să se strecoare pînă la tine, cînd uşa-i închisa? Ba chiar încuiată?!

– Hodoronc tronc! Uşa încuiată! Da ce, ăsta are nevoie de uşă? Pentru alde ca ăştia nu există uşi încuiate! Ăştia au canalurile şi gangurile lor speciale. Îi vezi numai cum răsar din pămînt! Nici nu-ţi dai seama de unde! Ia uite-i! Au început să se-arate! Sssst!

– Aha-aha! Auzi, da ţi se-arată mai mulţi de-odată? Sau unu cîte unu?

– Mulţi! Din ce în ce mai mulţi! Îi atrage murdăria. Vin puhoi! Ssst.

– Brrr! Şi nu ţi-e teamă că te-ar putea strivi? S-ar putea să te facă terci cu copitele lor!

– Să mă tem de spurcăciunile astea? Cum să mă strivească? De unde copite? Că doar nu vin călare!

– Şi chiar nu ţi-e frică de loc?

– Frică?! Mai degrabă scîrbă.

– Şi zici că vin direct din iad, ai.

– Păi după cît îs de negri şi de încornoraţi, îţi vine a crede!

– Ascultă, nu vrei să-mi descrii şi mie arătările alea ale tale?

– Păi ce naiba să-ţi descriu? Tu nu ştii cum arată? Negri, graşi, cu antenele alea ca nişte corniţe. Ca orice gîndac de bucătărie!

– Aaa! Gîndaci de bucătărie! Pfui,da scîrbavnic mai eşti! Altă distracţie nu ţi-ai putut găsi?

– Asta nu-i distracţie! Ce, ai vrea să-i las să mi se urce-n cap? Să înceapă să-şi facă sălaş în urechile mele? Să mă năpădească de viu? Îi omor pe toţi ! Unu cîte unu! Fără milă!

– Şi nu te-apucă scîrba, mă? Ptiu!

– Uit de orice scîrbă, mă! Ştii la ce mă gîndesc în timp ce-i strivesc? Mă gîndesc că ăia sunteţi voi! Mă gîndesc că te-a prefăcut dracu-ntr-o spurcăciune d-asta mică şi te-a trimis la mine-n cămară, să-mi sugi şi sîngele şi vlaga, să-mi mănînci sufletul, să mă zăpăceşti de cap! Sa mă spionezi, să-mi intri în ureche, să-mi asculţi pînă şi gîndurile cele mai tainice! Să mă scoţi din fire! Şi-atunci te strivesc cu călcîiul, şi aud cum plesneşti, îmbuibatule, şi mi se umple sufletul de bucurie! Şi te strivesc de zeci de ori într-o noapte! Şi de fiecare dată îmi tresare sufletul de bucurie! Şi în noaptea următoare te strivesc de zeci de ori! Şi o să stau de veghe în fiecare noapte, să te strivesc de cît mai multe ori! Şi dacă o să scap de aici într-o bună zi – şi o să scap – o să te strivesc definitiv!

– Ce-ai, mă? Ce te-a apucat, aşa, din senin?

– Din senin? De cînd mă ţii aici ca pe-un sclav? De-o săptămînă? De-o lună? De-un an?? De-o sută de ani? De-o mie? De două mii? Habar nu mai am de nimic! Uneori mi se pare că nici nu mai exist! Din senin?! Da ce mi-ai făcut pînă acuma uitam? Ai vrea să uit? Să uit tot? Să uit să mai vorbesc, să uit şi cum mă cheamă, să uit şi să respir?! Ce, te aşteptai să bat deja cîmpii? Te-ai înşelat! Asta n-o să-ţi reuşească! Nu cu mine! Nu-nu! O să vedem noi care pe care! Ssssst. Uite-i! Iarăşi se-arată! Au ieşit din văgăunile lor! Se-apropie! Ssss-sssst! Aşa, aşa! Veniţi numai! Cît mai aproape! Curaj, curaj! Aaa-şşşa! Adulmecaţi-mă! Mirosiţi-mă! Năpădiţi-mă, dacă aveţi curaj! Ce-i? De ce v-aţi oprit?

Poate nu vă cade bine mirosul de om?! Da ce-aţi sperat? Aţi crezut şi voi că-s deja stîrv? Credeaţi că nu mai am viaţă-n mine? Aţi fi preferat un hoit, aşa-i? Ei na! Na! N-o să apucaţi voi să mirosiţi una ca asta! Na! Na! Ptiu! Scîrnăvenie! Na! Na! Mai sînteţi? De unde dracu veniţi atîţia? Veniţi numai, veniţi! Sînt gata! Vă aştept!

– Dormi, Damiane, dormi! Dormi în pace!

– Dorm! Nu dorm!

– Da’ de ce te-ai ghemuit aşa? Ţi-e frig?

– Mi-e frig. Adică nu mi-e frig, da’ tot tremur. Nu ştiu, da cred că o să mă curăţ în curînd.

– O să te cureţi, o să te cureţi!

– O să mor şi n-o să afle nimeni că nu mai sînt pe lumea asta! Că încă de pe-acum au uitat toţi de mine. Unii au norocul să se afle despre ei măcar în ultimul ceas: la înmormîntare. Eu nici măcar norocul ăsta no să-l am! O să dispar în groapa cu var, sau cine ştie…

– N-o să mori Damiane! Fii liniştit! Cît sînt eu lîngă tine…

– Ia te uită! Da tu cine mai eşti? Cum ai intrat aici? Cine eşti?

– Nu mă recunoşti, Damiane?

– Să te recunosc?! Nu te-am mai văzut in viaţa mea! Ne-am cunoscut cumva, undeva?

– Demult, Damiane, demult! Erai un copil. Haide, încearcă să-ţi aminteşti: doar spuneai pe-atunci că mă iubeşti! Îţi aminteşti?

– Nu-mi amintesc nimic. Vino mai aproape, să te văd la faţă! Cum te cheamă?

– Drăgan mă cheamă. Îţi aminteşti?

– Drăgan şi mai cum?

– Ai uitat Damiane, ai uitat! Toţi uitaţi de mine cînd ajungeţi mari! Şi tu eşti la fel cu toţi ceilalţi!

– Nu-i adevărat! Nu sînt la fel! Poate mă confuzi cu altcineva. Poate căutai pe altcineva, nu pe mine.

– Nu, Damiane, pe tine te căutam! Numai că tu nu mai eşti tu!

– Deci nu pe mine mă căutai!

– Totuşi, pe tine te caut!

– Chiar pe mine?! Uite că şi-a amintit şi de mine cineva! În al doişpelea ceas! Şi de ce ai venit? Nu cumva ţi-oi fi dator ceva bani?

– Am venit aşa, să mai stăm de vorbă. Nu ne-am mai văzut de tare multă vreme.

– Eu nu te-am văzut niciodată! Ţi-am mai spus.

– Atunci de ce m-ai chemat?

– Te-am chemat eu?! Tu-mi lipseai mie! Măăă! Ia spune, cine te-a trimis? Ei te-au trimis?

– Cine să mă trimită? Tu m-ai chemat!

– Eu n-am chemat pe nimeni! Cum să te fi chemat eu, mă, deşteptule, dacă nici nu te cunosc.

– Ba mă cunoşti, Damiane, dar nu vrei să-ţi aduci aminte de mine! Te prefaci! Ţi-ai pierdut hotărîrea, te-ai răzgîndit! Te-ai împăcat cu soarta! Ai cedat!

– Haide-haide! Lasă-te de şmecherii! Spune mai bine de ce te-au trimis? Să mă tragi de

limbă? Ce vor să ştie despre mine? Ce nu ştiu încă despre mine?

– Tu te ţii de şmecherii, Damiane! Ştii bine că nu m-a trimis nimeni! Ai făcut un legămînt atunci, ţii minte? Ţi-ai călcat legămîntul şi acum te prefaci că nici n-ar fi fost vreodată! Recunoaşte!

– N-am făcut nici un legămînt! Niciodată! Cu nimeni!

– Cu tine însuţi l-ai făcut, dar nu-ţi mai convine! Crezi că nu mai ştie nimeni de asta şi-l poţi nesocoti! Eşti un laş!

– Nu sînt laş! Nu-mi amintesc de nimic! Nu eu te-am chemat!

– Tu m-ai chemat! În vis m-ai chemat! Plîngeai ca un copil şi-mi îngînai numele! Te-am auzit! Acum sînt aici, lîngă tine! Iar tu dai înapoi! Te-ai speriat! Ţi-e teamă că o să-ţi cer ceva ce ştii că nu eşti în stare să faci! Că o să dai greş!

– Ce să-mi ceri? Cine eşti tu ca să-mi ceri mie ceva?

– Nu-ţi cer nimic! Am venit să-ţi ofer! Am venit să te ajut.

– Cine eşti tu ca să mă ajuţi pe mine? De ce să mă ajuţi? Ce să mă ajuţi? De fapt, ce urmăreşti?

– Nu urmăresc nimic. Eu respect legămîntul! Să ne ajutăm la nevoie. Tu ai acum nevoie de ajutor. Şi am venit!

– Nu am nevoie de ajutorul nimănui! Şi nu l-am cerut de la nimeni!

– Ai cerut! „Vino Drăgane şi scapă-mă din bezna asta! Fă să răsară şi pentru mine soarele, Drăgane, aşa cum ai mai făcut şi pentru alţii! Vino şi izbăveşte-mă de-aici şi scoate-mă la lumină şi du-mă în lumea albă!” Aşa ai spus! Şi uite – am venit!

– Oooo! Ooo-ooo! Acuma ştiu cine eşti! Drăgan Cenuşă! Tu eşti Drăgan Cenuşă! Ooo! Cum de-am putut să uit? Deci, ai auzit chemarea mea! Şi ai venit! Ai reuşit să răzbaţi pîn-la mine! Cum de-ai-… Stai!Nu-mi spune! Ştiu! Te-ai prefăcut iarăşi în şoarece, ca atunci! Oooo! Drăgane, Drăgane! Prietenul meu cel mai bun şi adevărat! Cel mai drept dintre cei viteji! Cel mai drept dintre cei puternici! A auzit ruga mea şi a venit să mă izbăvească! Să mă scoată la lumină!

– Aşa-i Damiane! O să te scot de-aici şi o să te duc în lumea cealaltă! În lumea albă o să te duc! Acolo unde noaptea este mai luminoasă decît ziua! Acolo unde o să fii iarăşi om! Şi o să-ţi duci viaţa între oameni! Acolo unde lumina este veşnică şi moartea nu vămuieşte! Acolo aerul este întotdeauna proaspăt şi poţi respira mereu în voie şi cerul este pururi senin şi bucuria este acolo veşnică. Acolo o să te poţi bucura iarăşi de viaţă! O să trăieşti între oameni care nu ştiu ce-i supărarea şi care nu ştiu de neajunsuri şi nu obosesc în bucuria lor niciodată! Acolo este viaţa cea adevărată şi o să te bucuri de ea în veci!

– Tu, Drăgane, de-acolo vii?

– De-acolo, Damiane! De dragul tău am venit!

– Deci, totuşi, ai ieşit din trunchiul acela!

– Nu cu trenul am venit, cu maşina!

– Nu, nu – ai ieşit, zic, din trunchiul acela de nuc?!

– Care nuc?

– Nu-ţi aminteşti de trunchiul de nuc? Ăla pe care l-ai despicat…

– Haa-ha-ha! Lasă acuma nimicurile astea.

– Astea-s nimicuri? Tu nu eşti Drăgan.

– Ei na! Îmi ceri să-ţi amintesc de toate cioatele si vreascurile!

– Care vreascuri?! Nucul cu crengi de aur! Habar n-ai! Cine eşti tu? Drăgan Cenuşă n-ar vorbi aşa! Tu nu eşti Drăgan!

– Doar n-o să mă înveţi tu pe mine cine sunt!

– Dar ştiu cine nu eşti! Drăgan nu eşti! „El o despicat nucul acela şi s-o băgat în nuc, şi-n nuc o rămas şi-n ziua de astăzi”! Tu nu eşti Drăgan! Ieşi afară!

– Nu ies!

– Ieşi! Aaa-faa-răăă!

– Nu pooot ! Nu pot să ies aşa! Nu pot să plec fără nici un rezultat! Înţelege!

– Deci ei te-au trimis! Ce vor?

– Trebuie să te ajut! Trebuie să te scot de-aici!

– Cine te-a trimis?

– Cei care vor să te-ajute.

– Cine-s ei?

– Nu pot să-ţi spun! Vor să te-ajute!

– Cum vine asta? Îmi vor binele şi se-ascund?! Ciudate vremuri, prietene! Cum adică?! Oamenii de bine se ascund, iar destrăbălaţii nu mai au nici teamă nici ruşine? A lor să fie lumina zilei? Oare s-a întors lumea pe dos?

– Nu ştiu nimic! Atîta pot să-ţi spun: dacă vrei lumină, vino cu mine!

– Şi pe tine de unde te-au găsit? Cine eşti?

– Ce importanţă are asta? Hai să mergem!

– Să mergem? Vrei să mă conduci pe-un drum atît de lung şi de greu dar nu-mi spui nici cine eşti nici cum te cheamă?!

– Poţi să-mi spui cum vrei. Spune-mi Drăgan, dacă îţi place.

– Deci, într-adevăr, nu eşti Drăgan! Păcat! Ce bine ar fi fost să fii Drăgan… cel adevărat!

– Haide! E timpul să pornim! Drumul e lung!

– Du-te! Eu rămîn! Eu îl aştept pe Drăgan!

– Gata, ai şi cedat! Eşti un laş! Am ştiut eu! Ce importanţă are dacă mă cheamă Drăgan sau altfel? Ţelul contează!

– Pentru mine ţelul este Drăgan! Îl aştept! O să vină, o să vină! Pe el l-am chemat eu, pe cel adevărat! Tu nu eşti acela! Du-te!

– O să-l aştepţi mult şi bine! Prostule!

– Ha-ha-ha! Da, da! Sînt un prost! Auzi, Drăgane, zice sînt un prost! Ha-ha-ha! Zice că m-am prostit de tot! Cine spunea că te-am trădat?! Sînt un prost! Haaa-ha-ha!Haaa-ha-ha! Poţi să vii, Drăgane! Te-aştept!

……………………………………………………………………………

– Damiane! Hei, Damiane!

– Mmm…

– Ce-i Cu tine, măi? De ce scînceşti? Te doare ceva?

– Mmmm…

– Ce faci, măi? Ce-ţi tot rozi genunchii? Ţi-e foame? Sper că nu ţi-ai pus în gînd să-l înghiţi pe Damian Bahnea! Ha-ha-ha! Haaa-ha-ha!

– Săăă-riiiiţi! Şaaar-peee-lee! Aaa-ju-toor! Deschideţi uşaaa! Repede, uşaa! E un şarpe aici, Anatoale! Nu mă lăsaţi! Aa-juu-toor!

– Ssss! Sssssss! Lasă gurra! Nu-i nici un şarpe, prostule! Sssss!

– Mi-aţi vîrît un şarpe în cămară! Uite-1, uite-1 cum se răsuceşte! E şarpe, acum s-a strecurat pe sub uşă! Tu l-ai adus, Anatoale!

– Taci, mă, odată! Nu e şarpe! Uită-te mai bine!

– Ba e şarpe, e şarpe! Uite-l! Uite-l cum se răsuceşte şi şuieră!

– E un furtun, nărodule! Eu l-am vîrît pe sub uşă! Şi nu şuieră, că eu am suflat prin el, să văd dacă nu-i înfundat!

– Aha,aha! Vrei să mă gazezi! Aa-juu-toor!

– Ssss! Nu mai urla, netotule!! Am făcut rost de o sticlă cu vin! Dacă ne aude Despina, nu mai apucăm să-l bem! Ia furtunu– în gură şi trage o duşcă! Fac cinste!

– Zău? Cu ce ocazie?

– Zece zile de cînd m-am mutat la Despina! Hai noroc!

– Adică zece zile de cînd m-aţi închis pe mine aici! Nu beau!

– De ce eşti prost, măi? Ce te formalizezi?! Bea în sănătatea mea!

– Să beau aşa, pe nevăzute?! Şi dacă vrei să mă otrăveşti?! Eu de unde pot să ştiu ce-i în sticlă?

– Nu fi idiot! Dacă-ţi spun că-i vin! Uite, beau şi eu! Noroc!

– Degeaba plescăi. Poate că te prefaci numai că bei!

– Păi uite-te pe gaura cheii!

– Dacă vrei să bem împreună, de ce nu intri aici? Ţi-e frică?

– Cum să-mi fie frică?! Ştii bine că Despina ţine cheile!

– Ţi-am zis eu că o să ajungi sub papuc!

– Uite ce e, dacă vrei să bei, bea, dacă nu, nu mă ţine de vorbă!

– Bine, beau. Da dacă ai două sticle? Din una bei tu, iar din cealaltă, otrăvită, îmi dai mie?!

– Ce-i cu tine, măi băiatule? Eşti bolnav? Ce-ţi tot trece prin cap? Ce se întîmplă cu tine? Parcă n-ai fi in apele tale! Toată noaptea gîfîi, scînceşti, urli, vorbeşti de unu singur… De ce nu spui la nimeni ce se-ntîmplă cu tine? Spune, ce-i cu tine?

– Nu ştiu. Spune-mi te rog, e cineva sus în pod?

– Cine să fie?

– Nu ştiu. Cred că cineva a cotrobăit prin pod. Nu te duci să vezi? Dacă au fost hoţii?

– Care hoţi Damiane? Ce să fure?

– Cine ştie… Nu ştiu, tot timpul mi se pare că umblă cineva prin pod! Parcă ar juca tontoroiu!

– Fii liniştit, Damiane! Nu e nimeni în pod! Bate uneori vîntul, izbeşte obloanele. Poate că ai visat ceva urît.

– Mă simt aşa de slăbit de la o vreme… Cîteodată îmi vine să cred gata, m-am curăţat!

– Ei, haide, haide, lasă prostiile! Mai bine am bea vinu ăsta, pînă nu apare Despina. Bea fără teamă! Ia furtunu’ şi trage o gură! O să-ţi prindă bine. Vinu e o băutură a-ntîia. Hai noroc!

– Da dacă ai pus totuşi ceva în vin? Nu vrei să mă otrăveşti?

– De ce să te otrăvesc, mă? Tu te-ai ţicnit!

– Bine, bine, o să beau ! Acum deja-i totuna! Hai noroc!

– Cum adică, e totuna?! Iarăşi te gîndeşti la prostii?

– Nu mă gîndesc la prostii, da-i totuna! Hai noroc!

– Noroc! În sănătatea ta! Bea liniştit, nu te mai gîndi la prostii! Niciodată să nu-ţi pierzi nădejdea! Fii tare!

– Da, da! Am să fiu tare! Da să lăsăm acum poveştile astea! Ascultă ce vreau să-ţi spun. Că de-aia am şi acceptat să bem un pahar, nu ca să te serbez pe tine şi Despina!

– Spune! Te ascult.

– De data asta să nu mă laşi să vorbesc de unul singur. E în interesul tău să asculţi. Să ştii că eu te-am ascultat întotdeauna cu atenţie şi am încercat să învăţ cîte ceva de la tine. Acum aş vrea să spun şi eu cîte ceva. S-ar putea să înveţi şi tu de la mine. Bine?

– Bine. Te ascult. Noroc!

– Noroc! Vreau si-ţi spun cîteva lucruri pentru că mi-am dat seama că de aici n-am să ies prea curînd. În afară de asta, mi se pare că nici nu mai am prea multe zile. Aşa că, dacă-mi dau duhul să ştii ce ai de făcut în casa asta.

– Haide, măi Damiane, iar începi cu prostiile!

– Simt asta, măi Anatoale, simt! Nu vorbesc prostii! Nu mai e mult şi o să mă curăţ! O să mă eliberez de toate cele! Oricum ar fi, trebuie mai întîi să-ţi mărturisesc un lucru. Vezi, eu cu Despina, deşi am stat împreună ani de zile, niciodată nu ne-am înţeles aşa de bine cum vă înţelegeţi voi doi! Şi dacă vă înţelegeţi aşa de bine şi totul merge strună, eu nu am nici un drept să stau in calea voastră. Aşa că nici n-o să stau. Ar fi păcat! Văd că vă înţelegeţi de parcă aţi fi împreună de cînd lumea. Uneori stau şi mă întreb ce naiba caut eu aici, în casa asta, între voi?! Îmi vine chiar să cred că nu eu sînt în casa mea, ci voi la casa voastră, iar eu am nimerit aici din greşeală, cine ştie cum, iar voi v-aţi făcut milă şi m-aţi primit să stau o vreme în cămara asta. Ştiu că toate astea-s năzăriri, dar uneori le iau de bune! Ştii, îmi plăcea, în primele zile, să mă amăgesc: totul nu e decît un vis urît! Dar mă trezeam din amăgire şi-mi dădeam seama că visul nu-i vis, ci viaţa mea adevărată! De-aia zic, e timpul să mă curăţ!

– Măi Damiane, măi! Vorbeşti aiurea! Te-a îmbătat vinul deja!

– Ai dreptate! Vorbesc cam aiurea! Să-ţi spun ceea ce de fapt voiam să-ţi spun. Uite ce e, Anatoale! Să ştii că ai mult de lucru cu casa! Pe scurt: în primul rînd ar trebui să te apuci de acoperiş. Pînă nu dau ploile. Nu ştiu dacă ai observat că sînt sparte cîteva ţigle. Trebuie înlocuite! O poţi face şi singur! N-are rost să aştepţi după meşteri. Ţigle întregi găseşti în cămara din curte, aia-n care ţin uneltele pentru grădină. Vezi că e un stoc mare şi bine păstrat. Să nu te apuci să le vinzi, cum o să te sfătuiască Despina! Ţiglă de asta nu se mai găseşte, nici nu se mai fabrică de mult. Şi e mai bună decît cea roşie, e mai rezistentă! După aia: ai grijă că gardul din dreapta, în grădină, o să cadă. Dacă nu cumva a şi căzut. Gardul ăsta, în mod normal, ar ţine de vecinul din dreapta, el ar trebui să-i poarte de grijă. Da tu pe asta să nu te bazezi! E un vecin rău, beţiv şi puturos fără pereche! Cînd a căzut gardul vechi, acum vreo patru ani, l-a lăsat să zacă pînă m-am apucat eu şi l-am reparat. De fapt, am pus unul nou, ai văzut şi tu ce lucrătură trainică am făcut! Numai că deşteptu’ s-a apucat să depoziteze gunoaiele chiar sub gard, şi, normal, uite că lemnul a început să putrezească. Parcă intenţionat a făcut-o! Nu-i nimic, eu am pus gardul, eu o să-l şi repar! De fapt, acum o să-l repari tu! De-acum asta-i treaba ta… Hai noroc! Aşaaa! Bun! Mai departe! Va trebui să te cerţi cu vecinul din stînga, că şi ăsta-i un căpos fără pereche! Porumbeii lui toată ziua-s la noi pe acoperiş. Păsări nevinovate, desigur dar tot ciugulesc la var şi la mortar din cornişă, strică tot! Buuun! Hai noroc! Aha! Încă o chestie: în fiecare primăvară să arunci cam o găleată de var, nestins, în fîntînă. Ca să ai apă curată în grădină. Şi să n-o laşi pe Despina să arunce lăturile de la bucătărie printre straturi! Pentru udatul grădinii să foloseşti numai apa din fîntînă! Şi, în general, să ai mare grijă! Ca de ochii din cap! Cu pămîntul să te porţi ca şi cum ar fi o fiinţă vie! Că şi este o fiinţă vie! Trăieşte viaţa lui, are nevoile lui, problemele lui, pe care tu, ca stăpîn şi îngrijitor ce-i eşti, trebuie să le cunoşti! Dacă vrei să aibă viaţă lungă, şi să dea rod. Un lucru să nu uiţi niciodată: nu-i totul să culegi roadele de pe el, şi după aia să-l laşi de izbelişte! Nu-i nici bine, nici cinstit! Să ai grijă de pămînt cu răbdare şi cu dragoste! Pămîntul e ca omul: trebuie hrănit, trebuie curăţat, şi îngrijit, are şi el nevoie de aer, de odihnă. De înţelegere, şi mai ales de dragoste! Dacă nu-i dragoste simte şi parcă se usucă! Să ai grijă să nu-l sleieşti : nu înghesui grădina cu toate soiurile, nu le poate hrăni pe toate odată! Prea multe soiuri la un loc se înăbuşă unul pe altul şi nici unul nu mai dă roade bogate! Eh, asta-i! ce să-ţi mai spun? Să ai grijă mare de pămînt! Dacă însă n-ai răbdare şi simţi că nu-l iubeşti, mai bine năimeşte un om care se pricepe şi are răbdare. Hai noroc! Ei, ce zici? Crezi că o să poţi? Într-un fel, să ştii că trebuie să te sacrifici: nu mai ai timp să te mai ocupi şi de tine însuţi. De fapt, cine iubeşte cu adevărat pămîntul şi munca pămîntului, uită de el însuşi!

– De ce te-ai apucat să-mi spui toate astea? Ia spune, Damiane! Nu cumva…  Ce naiba, parcă ţi-ai face testamentul! Ţi-ai pus în gînd să faci vreo prostie? Spune, ce planuri ai?

– Ti-am spus – simt că în curînd o să mă curăţ!

– Simţi tu pe naiba! Eşti puţin slăbit, dar o să-ţi treacă în curînd! Nu trebuie să-ţi pierzi aşa uşor speranţa! Trebuie să speri cît timp trăieşti! Altfel…Haide, mai bine trage încă o duşcă!

– Gata! S-a terminat! E goală! Auzi cum horcăie!

– Păi, să ne fie de bine!

– Să-ţi fie! Mulţumesc pentru vin! A fost într-adevăr a-ntîia! Şi mulţumesc pentru că m-ai ascultat!

– Lasă asta! Şi nu te mai gîndi la prostii! Auzi? Nu-ţi pierde nădejdea! Trebuie să speri! Că asta-i viaţa: o veşnică speranţă!

………………………………………………

– Să sper? Adică, să aştept! Să zac şi să mă ofilesc în beznă! Să uit de cînd aştept, să uit, poate, şi ce anume aştept! Să uit şi cine sunt, să uit că sunt!

Să sper – atît? Nimic mai mult?

Dar – fapte?

Să sper, şi-n numele speranţei, să stau în loc? Să dorm? Ori, poate, să visez? Să sper, să amăgesc clipa?

Să sper – deci – să visez! Nu să trăiesc, ci să visez că-s viu! Să sper, deci să doresc, temîndu-mă să nu pierd ce încă nu am! Să fiu la cheremul speranţei, să fiu robul ei? Să doresc, nu să vreau? Să duc dorul? Să lîncezesc! Nici rece să nu fiu, dar nici prea cald: să fiu călduţ! Ca scuipatul! Să nădăjduiesc, să umblu după nadă! Să jinduiesc – să-mi fie sete, dar să nu beau! Să ard mocnit, să pîlpîi! Să bălăcesc la mal – nu să înot în larg! Să aştept ce-aduce valul?

– Fericit cel ce are speranţe! Celui ce nu i-a rămas nimic, i-a rămas speranţa!

– Ha! Speranţa! Hrana săracului! Iată cum poţi avea ce n-ai, iată cum poţi să fii ce nu eşti! Ou de cuc, speranţa asta a voastră! Tîrfă de doi bani! Se lipeşte de suflet ca igrasia de pereţi : te roade pe dinăuntru, încetul cu încetul, pe tăcute, pînă-ţi năruie zidurile! Te lasă gol în plină stradă!

– Omul nu poate trăi fără speranţă!

– Ei,da! Asta da! Fără orice altceva poate, dar fără speranţă – nu! Daţi-i deci speranţa, chiar dacă i-aţi luat tot ce avea! Ba chiar şi ce n-avea! Speranţa – ea le ţine loc la toate!

– Trebuie să speri! Chiar dacă te tîrîi pe pămîntul ăsta ca un vierme – trebuie să speri!

– Sigur că da! Trebuie! Speraţi, deci, viermişorilor, speraţi! Căci pentru voi este speranţa! Iar voi – pentru speranţă!

– Ai grijă să nu pierzi si cea din urmă speranţă! E primejdios!

– Desigur! Căci ce mai poate pierde cel ce a pierdut şi ultima speranţă? Nimic nu poate pierde! De asta vă temeţi? Că n-o să mai am ce pierde – că n-o să mai am pentru ce mă teme?!

– Cine nu speră, nu ştie pentru ce trăieşte!

– Cine trăieşte nu se agaţă de speranţă!

– E sufletul mort în cel fără speranţă!

– Sufletul lui e liniştit! Şi e liber! E moartă teama!

11.

– Ia te uită la el! Cum ai ajuns aici, mă?

– Da ce, parcă nu ştii cum am ajuns!

– Cine ţi-a deschis uşa, mă?

– Asta m-am întrebat şi eu: oare cine mi-o fi lăsat uşa deschisă?!

– Nici nu-mi vine să cred! Ai găsit uşa deschisă şi n-ai luat-o la fugă?

– Ba da! Am dat fuga la baie! Am făcut un duş, m-am ras, mi-am schimbat şi hainele… după cum bine vezi!

– Aha! Şi tocmai te pregăteai s-ă ştergi! Numai că ţi-am stricat socotelile: ne-am întors prea devreme! Dacă ne mai plimbam niţel…

– Nu mi-aţi stricat nici un plan. N-aveam de gînd s-o şterg. Cum îţi place costumul meu cel nou? N-am apucat să-l mai îmbrac pînă acum!

– Încap doi ca tine în el! În rest, frumos, n-am ce zice!

– Nu-i nimic! O să mai cresc şi o să-mi vină tocmai bine!

– Şi cu costumul nou te-ai băgat în bucătărie! Pun pariu că ai cătat ceva de mîncare!

– Nu. Nu mi-e foame!

– Ce vorbeşti! Nu ţi-e foame!

– Ciudat, dar nu mi-e foame deloc!

– Nu te cred! Dacă n-ai căutat de mîncare ce cauţi în bucătărie?

– Puţină sare. Nu ştiu de ce, mi s-a făcut poftă de puţină sare.

– Da? Şi ţi-a căzut bine?

– mi-a făcut bine. Nu mai vreau nimic altceva.

– Şi de ce zîmbeşti tot timpul? Ce găseşti de rîs?

– Nici nu mi-am dat seama. Zîmbesc şi eu, mă simt bine. M-a înviorat duşul. Mă simt mai proaspăt .

– Auzi acolo! La anii tăi şi te simţi proaspăt!

– Care anii mei? Mă simt ca un nou născut!

– Auzi la el! Nou născut! Numai ochi n-a făcut încă!

– Asta-i adevărat, mă cam deranjează atîta lumină . Mă obişnuisem deja cu întunericul. Dar de văzut, văd bine.

– Îţi spun eu că încă n-al făcut ochi! Că altfel vedeai că toate uşile au rămas deschise!

– A, asta am văzut. Am ieşit puţin în stradă, m-am plimbat la aer proaspăt, am conversat cu vecinii…

– Ai ajuns pînă-n stradă şi te-ai întors!

– Da. Da de ce urli? Nu te ştiam nervos!

– Ooo? Doamne! Cum să nu urlu! Păi tu eşti prost ca noaptea! Puteai să fugi, mă! Puteai să scapi!

– Să scap?! De unde să scap?

– Puteai să scapi de Despina, mă! Din bezna asta puteai să scapi! Puteai să ieşi din întunericul ăsta definitiv!

– Întuneric definitiv?!

– Să scapi definitiv, nărodule!

– De ce să scap? Nu vreau. Întunericul este bun! E odihnitor, e cald, ce mai, e ca o mamă! E perfect! Vorba aia: nici vîntul nu mă bate, nici soarele nu mă arde! În schimb, mi se ascute privirea : ochii mei au învăţat să vadă în întuneric!

– Lasă, mă, poveştile! Pînă acum ai tot urlat că vrei să scapi de-aici şi-acum, cînd ţi s-a oferit, n-ai profitat de el! Prostănacule!

– Oi fi eu prostănac, da de profitat, voi aţi fi profitat mai mult!

– Cee-faa-cee!

– Păi sigur! Aş fi scăpat eu de voi, dar mai ales aţi fi scăpat voi de mie! Ce, mă credeţi chiar tîmpit?

– Păi tîmpit şi eşti! Crezi că acum ar fi prea tîrziu să scap de tine, dacă vreau? Oricînd putem să ne descotorosim de tine! Oricînd! Asta cel puţin e o chestie cît se poate de simplă!

– Mai puţin simple ar fi însă urmările! Oricum, nu te aştepta să-ţi fac eu serviciul ăsta!

– Tii, arză-te norocul! Că ţie ţi s-a luminat mintea, ce să zici!

– Prea uşor credeaţi că o să meargă! Noroc că v-am înţeles jocul!

– Ce joc ai înţeles, mă, înţeleptule!

– Aţi crezut că o să-mi vîrîţi frica-n oase? Că o să ajung la capătul răbdării! Răbdarea n-are margini! Aţi crezut c-o s-o iau razna? Să plec în lumea largă, să caut tărîmul unde noaptea-i mai luminoasă decît ziua! Credeaţi că o să mi se piardă urma de groaza voastră? V-ar fi convenit să dispar fără urmă, aşa-i?

– Hal sictir! Nu-i tîrziu nici acum să dispari fără urmă! Sau, mai ştii, s-ar putea să laşi şi vreo urmă! Vreo dîră de lumină! Sau mai degrabă vreo dîră de mălai, să te găsească mai uşor urmaşii în hăţişul veşniciei! Ba nu! O dîră de duhoare, asta-i tot ce-o să rămînă după tine! Pînă o risipeşte vîn

– Ceva tot o să rămînă după mine!

– O să te-nghită pămîntul! Nimic n-o să rămînă!

– Măcar oasele mele o să rămînă! Iar într-o bună zi cineva o să le descopere şi-o să vă întrebe : ce-i cu oasele astea?!

– Oase de măgar!, o să-i răspundem curiosului! Ha-ha-ha!

– Dar oasele mele o să glăsuiască : noi am fost Damian Bahnea! Şi-o să fiţi întrebaţi: ce-aţi făcut cu Damian Bahnea?

– Care Damian Bahnea?, o să răspundem. Că au fost tare mulţi!

– Dar oasele mele o să glă…

– Termină, odată, nărodule! Din oasele tale o să facem plăsele! Nasturi! O să le măcinăm! O să le dăm la cîini! Să le roadă şi să le sugă măduva!

– O să-şi rupă colţii în oasele mele!

– O să avem noi grijă să le muiem bine înainte!

– Şi pentru asta o să daţi socoteală!

– N-o să dăm socoteală nimănui! Nimeni n-o să ceară socoteală pentru Damian Bahnea!

– Într-o zi o să-şi amintească şi de mine cineva!

– S-ar putea să păstreze şi un moment de reculegere în amintirea ta! Dar în sinea lor toţi se vor bucura: ce bine că a eliberat locul la timp!

– Voi v-aţi bucurat cel mai mult! Dar v-aţi cam grăbit: uite că n-am de gînd să eliberez locul! Casa asta este a mea! Eu as zidit-o şi n-am de gînd să plec din ea! Locul meu este în casa mea! Sunt exact acolo unde mi-e locul ! Noapte buna!

– Stai aşa! Încotro ai pornit?

– N-ai înţeles nimic! Mă duc în cămară!

– Te întorci în cămară? Aşa, de bună voie?!

– De bună voie şi de-al dracului!

– Şi nu ţi-e frică?

– De ce să-mi fie frică?

– Păi o să te lăsăm să crăpi de foame! O să te usuci de viu, mă!

– Dacă am rezistat pînă acuma, n-o să mai crap cu-una-cu-două!

– Aşa un netot n-am mai văzut în viaţa mea! Treaba ta! Da să ştii ca de-acum înainte nu mai ai nici o ieşire! Aici o să zaci cîte zile mai ai! Şi n-o să mai primeşti nimic! Nii-miic! O să crăpi de foame!

– N-o să crăp! O să-mi mînînc unghiile, o să-mi rod degetele, o să înfulec din carnea mea, dar n-o să crăp!

– Nici măcar apă n-o să primeşti!

– O să rezist şi fără apă!

– O să te evaporezi ca un scuipat în soare!

– O să rezist! O să apuc ziua în care o să fiţi întrebaţi: Unde-i Damian Bahnea? Ce-aţi făcut cu el?

– N-o să apuci tu ziua asta, băiatule! O să te duci de-a rostogolul!

– Nu, nu eu o să mă duc! Eu rămîn pe locul meu! Iar voi nu aveţi decît două soluţii: s-au vă luaţi catrafusele şi o-ntindeţi, sau pui mîna pe par şi-mi dai în cap! să terminăm cu vorbăria! Eu mă întorc în cămară! Iau şi cheia la mine: aş prefera să mă încui pe dinăuntru, dar n-o fac! Las uşa deschisă, ca să poţi intra, dacă vrei. Acum alege!

 

* * * * * *

 

Tîrgu Mureş

ianuarie 1980-februarie 1981

 

[Nota red.: primele şapte capitole ale nuvelei au apărut în „Orizont”, nr.3/2015.]

 

 

***

[Vatra, nr. 9/2015]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s