Constanta observată în studiile de tip World Literature este dihotomia între culturile mai puternice, numite centrale, identificate adeseori ca fiind culturi occidentale, şi culturile minore, periferice, orientale care se lasă angrenate într-o dinamică a influențelor. Dincolo de eterna luptă între Est şi Vest, este interesant de privit modalitatea în care această dinamică se manifestă pe plan cultural şi, în cazul nostru, literar.

Mai exact, conform lui Franco Moretti, culturile centrale angrenează în jurul lor culturile periferice oferindu-le patternuri pe baza cărora se vor construi integrându-le, într-o formă sau alta, într-o scară a valorilor⁽¹⁾. Modelul după care este exprimată judecata de valoare este unul specific culturii mari, fiind adaptat prin diverse metode, culturii autohtone.

La fel, în domeniul literar poate fi studiată această mişcare. Deşi literatura care aparține culturii centrale influențează şi angrenează în mişcarea sa, fără a fi neapărat conştientă, literaturile periferice, nu înseamnă că putem la nesfârşit să utilizăm aceleaşi metode de studiu care să introducă textele şi felul în care le privim în forme nepotrivite pentru ele. De asemenea, nu putem ignora studiul literaturii periferice în detrimentul literaturilor centrale. Teoreticianul propune, pentru o obiectivare a metodelor de studiu, distanța față de text, o ieşire din canonul interpretativ, pentru a putea vedea confluența detaliilor şi a ansamblului în opera literară. Adică o distanță care să ne permită să vedem elementele literaturii integrate în sistem, să ne concentrăm pe întregimea ansamblului cu riscul de a pierde unele înțelesuri⁽²⁾.

Pentru a observa anumite patternuri şi influența pe care literaturile centrale o au asupra literaturilor periferice, Franco Moretti evidențiază existența unui compromis între cele două, compromis în urma căruia literatura s-ar afla pe câmpul de luptă pentru întâietate în lumea culturii. Acesta are loc de obicei între forme, de cele mai multe ori, împrumutate din vest, cum ar fi romanul, şi conținuturi care sunt autohtone. Vom privi acest compromis ca pe unul în care formele şi conținuturile au interferat generând literatură de calitate, care este parte a unui sistem de variabile unic, dar neunitar, acela al World Literature.

Aceste schimburi de modele se fac în special prin intermediul traducerilor care preiau anumite elemente ale unei culturi, modelându-le după alte concepte în care pot să fie înțelese de indivizi ai culturilor din afara spațiului în care opera a fost creată.

Integrând subiectul lucrării, în contextul propus mai sus, al World Literature, pornim de la ideea pe care o lansează David Damrosch în studiul său, şi anume aceea că o literatură face parte din aşa-numita literatură a lumii doar dacă este angrenată în cadrul unui sistem literar care îl depăşeşte pe cel al culturii de origine⁽³⁾. Iar această integrare poate avea loc dintr-o literatură a unei culturi periferice doar prin traducerea într-o limbă de circulație internațională (care îi poate oferi un spațiu mai amplu de desfăşurare) sau prin traducerea pentru promovarea în alte țări.

Ce trebuie să nu pierdem din vedere este faptul că prin intermediul traducerilor o operă nu rămâne nealterată, ci poate suferi pierderi de sens sau poate câştiga alte interpretări, în funcție de contextul culturii în care este lansată, în funcție de intenția traducătorului sau de experiența cititorului. Toate acestea au fost subliniate de David Damrosch şi exemplificate într-un fragment referitor la opera lui Goethe.

Unul dintre punctele importante atunci când vorbim despre publicul larg este capacitatea cititorului de a interpreta textul, integrându-l în contextul originar sau în cel personal. De cele mai multe ori, în special în cazul traducerilor, cititorul are tendința de a aplica propriile experiențe, uneori propriile valori literare şi contextuale asupra operei, învestind-o, de cele mai multe ori, cu un alt sens decât cel pe care l-a intenționat autorul. Bineînțeles că scopul autorului poate fi reinterpretat chiar în cadrul culturii de origine, dar aici ne raportăm la contextul pe care autorul l-a avut atunci când a creat opera şi care poate fi necunoscut cititorilor străini.

Mai mult decât cunoştințele cititorului referitoare la context sunt importante şi intențiile acestuia vizavi de lectură. Cu ce aşteptări a pornit lectorul înainte să deschidă cartea? S-a documentat înainte? Caută ceva anume în textul respectiv? Totul depinde de ideile preconcepute sau aşteptările pe care cititorul le are şi care pot influența percepția operei.

Un alt motiv pentru care textul s-ar putea abate de la sensul inițial este şi o anumită formă de manipulare, aşa cum o numeşte teoreticianul, pe care atât traducătorul, cât şi editorul o pot efectua în munca lor. De pildă, traducătorul poate influența, prin limbajul pe care îl foloseşte într-un anume fel (negativ, pozitiv, politic, pro sau contra unei ideologii) un anumit text, doar utilizând cuvinte conotate într-un anume fel în traducere⁽⁴⁾.

Încheind demonstrația referitoare la influența traducerilor asupra unei opere şi schimbările pe care aceasta le produce textului original, Damrosch marchează destinul textului în cadrul World Literature: odată traduse, operele literare depăşesc universul de origine, încetează să mai fie produse exclusiv ale unei singure culturi⁽⁵⁾. Acesta este punctul de plecare al studiului: cum se manifestă o operă în traduceri şi cum este ea receptată.

Textul asupra căruia ne vom opri este romanul lui Dan Lungu, Sunt o babă comunistă!, publicat pentru prima dată în 2007. După roman s-au făcut mai multe adaptări teatrale în țară şi în străinătate şi o adaptare cinematografică, cu acelaşi nume. Sunt o babă comunistă! a fost tradusă în: franceză, germană, italiană, spaniolă, croată, maghiară, bulgară, turcă, greacă, polonă, norvegiană. Adaptarea cinematografică a stârnit mare vâlvă în lumea virtuală, promovând, în acelaşi timp, cartea după care a fost făcută. Față de alte romane publicate în ultimele decenii, acesta este unul dintre textele literare care au parte de reacții numeroase din partea publicului şi mai restrânse din partea criticilor.

Andrei Terian spunea despre o operă literară că „devine relevantă pentru un cititor (oricare ar fi el) doar în momentul şi în măsura în care se intersectează cu sfera lui de probleme, preocupări şi de interese, fără să se refere neapărat la persoana sa”⁽⁶⁾. În societatea post-comunistă românească mai putem găsi reminiscențe ideologice şi umane în reprezentanții vechilor generații şi, la un nivel mai subtil, în complexele pe care le avem, ca națiune şi cultură periferice. Wallerstein spunea despre aceste națiuni că majoritatea celor care au fost sub un regim politic totalitar păstrează aceleaşi structuri, mascându-le sub nume noi, servindu-le drept concepte noi, ale dezvoltării. Iar acest fenomen este, poate, la fel de nociv⁽⁷⁾. Pentru ca implementarea unui sistem să funcționeze în cadrul unui angrenaj mondial, schimbările care au loc trebuie să fie autentice. Or, în societatea românească pare mai mult că au fost împrumutate hainele şi comportamentul noului regim fără să fi fost lepădat vechiul nărav.

Generațiile postrevoluționare pot să observe acestea în comportamentul multor indivizi în cadrul societății şi în situația acestei permanente dezvoltări bizare. Dincolo de asta, declarat, există voci care exprimă nostalgia față de vechiul regim, sub diverse motivații. Un astfel de personaj, nostalgic comunist, ne prezintă şi romanul Sînt o babă comunistă!. Emilia Apostoae este o femeie singură, pensionară, care s-a mutat, pe vremea comuniştilor la Bucureşti, unde a reuşit să supraviețuiască respectabil şi să aibă o viață moderată. Acțiunea începe în postdecembrism, în apropierea alegerilor prezidențiale, şi este cauzată de amintirile şi lupta interioară a Emiliei (Mica), în momentul în care fiica sa, emigrată în Canada, îi dă un telefon, încercând să o convingă să voteze cu liberalii. Învățată întreaga viață că tot şi toate au fost rodul muncii comuniste, văzând cum funcționează societatea acum şi idealizând totul în umbra trecutului mereu luminos. Personajul trăieşte o criză existențială încercând să se salveze rememorând trecutul şi căutându-şi justificări, în ochii ei şi ai fiicei, pentru propriile nostalgii. Însoțiți mereu de umor şi (auto)ironie cumva amară, ne întoarcem spre copilăria şi adolescența Emiliei, intrăm în miezul nostalgiei paradoxale după dictatură.

Dincolo de plăcerea lecturii şi tehnici narative, ceea ce interesează în acest demers este construirea portretului nostalgicului după comunism. Aflată mereu la confluența informațiilor primite despre comunism şi a diverselor atitudini, polarizată vehement negativ sau pozitiv, generația postdecembristă se află mereu prinsă între aceste atitudini. Dincolo de asta, există oameni care în timpul regimului comunist au fost ostracizați, şi-au pus viața în pericol, unii chiar au murit. Un regim totalitar poate să preia responsabilitatea acțiunilor tale, însă llibertatea individuală este absentă. Subiectul romanului este unul care interesează, din aceste diverse perspective, este un spațiu comun al întâlnirii între operă şi cititor. Succesul pe care îl are la publicul larg poate fi explicat prin faptul că ne prezintă modelul pe care îl regăsim în proporție din ce în ce mai mare şi pe care nu îl putem înțelege.

Fără un scop neapărat estetic, spațiul de căutare a receptărilor nu este redus la opiniile critice întrucât doresc să văd ce urmăreşte publicul, ce caută în acest roman. Observațiile au fost făcute în postările de pe internet ale iubitorilor de carte, amatori, dar şi în revistele literare disponibile în mediul virtual. Consider necesară evidențierea opiniei publicului larg, nu doar a specialiştilor. Punctul central, care nu a lipsit în nici una dintre intervenții, este prezentarea imaginii de nostalgic al comunismului: „Cu toţii avem în familie cel puţin o rudă care deplânge perioada de dinainte de revoluţie. Da, acel comunism care îngrădea libertatea de exprimare, cu statul la cozi interminabile pentru 2 litri de lapte, acel comunism care obliga omul să recurgă la tot felul de tertipuri pentru a se descurca. Aceasta a fost religia omului care a trăit în comunism: „Trebuie să ne descurcăm!” Cât mai discret, fiecare pe partea lui fără să afle prea multă lume şi fără să iasă în evidenţă prea tare. Un astfel de personaj este pus în valoare în cartea Sunt o babă comunistă! de scriitorul nostru contemporan, Dan Lungu”⁽⁸⁾. O atitudine comună este aceasta de interogare a nostalgiei.

Cititorii subliniază în prezentările lor preferințele pentru anume subiecte, atitudini, personaje, evidențiind, aşa cum spunea Andrei Terian locul în care opera se intersectează cu interesele acestora. În alte opinii sunt subliniate: ipostaza României la 10 ani după revoluție, amintirile asupra cărora s-a aşezat o lumină idilică, ipostaza individului care face bancuri despre comunişti pentru a se afla despre el după ce cade regimul, că era de fapt turnător la securitate.

În alte postări sunt evidențiate reacțiile cititorului la lectură, autoironia şi gustul dulce-amărui al umorului fiind constante: „«Sunt o babă comunistă!» te provoacă să zâmbeşti, să râzi în hohote, să te întristezi, dar mai ales să-ți întrerupi, pentru câteva clipe, lectura şi să ieşi afară spre a te convinge că realitatea e altfel, că oamenii sunt altfel”⁽⁹⁾. Obsesia aceasta a societății comuniste care pare a se suprapune pe societatea actuală este permanent prezentă ca o umbră care se abate asupra conştiinței cititorului.

Publicul românesc vede în acest roman şi în toate celelalte opere care au acest subiect ceea ce istoria l-a învățat să vadă, ceea ce conştiința doreşte să găsească. Într-o societate în care un proces serios al comunismului nu a avut loc, în care indivizii încă se luptă cu nesiguranța de a condamna sau aprecia totalitarismul, va fi mereu provocatoare sau dorită o literatură în care să se vorbească, într-un fel sau altul de comunism, ajutând cititorul să înțeleagă existența sa în acest context. Chiar supralicitat, acest subiect reprezintă o parte considerabilă a culturii naționale, iar publicul începe, încet, să îl accepte ca atare, în special pentru a se înțelege pe sine.

Revenind la contextul global al culturii şi al literaturii, acest tip de roman, despre comunism, reprezintă şi o parte a identității noastre în cultura lumii. Însă identitatea culturală şi literară nu este percepută neapărat conform intențiilor noastre. Tot în studiul său, Critica de export…, Andrei Terian susține, referitor la multitudinea percepțiilor asupra unei culturi, următoarele: „Se pot imagina tot atâtea fețe ale unei literaturi naționale câte culturi sunt în stare să le valideze. Prin urmare, a scrie critică de export înseamnă a accepta că există mai multe literaturi române, dintre care aceea pe care şi-o revendică autohtonii nu e cu nimic mai privilegiată în raport cu celelalte”⁽¹⁰⁾.

Pentru a demonstra veridicitatea acestei opinii, am considerat necesară o incursiune, limitată de cunoştințele lingvistice, asupra traducerilor acestui roman în spaniolă, italiană, germană şi franceză. Fiecare cititor străin a văzut sau a căutat un model pe care era obişnuit să îl cunoască referitor la cultura românească. Important este, de asemenea, să subliniem că marea majoritate a țărilor în care a fost tradus romanul au fost la un moment dat în istorie, sub conducerea unui regim totalitar. Să fie acesta unul dintre motivele pentru care romanul a avut succes peste hotare, tocmai pentru că reprezintă o zonă de interferență a acestor culturi diverse? Este posibil. Asta nu poate fi decât presupus, însă putem, de asemenea, să analizăm şi ce au văzut cititorii în această operă, ce subiecte i-au interesat şi cum s-au raportat la acestea, integrându-le în sfera lor de înțelegere.

Un prim pas de la care putem porni este ceea ce a dorit literatura română să trnasmită prin intermediul acestui roman: „The profound premise of Dan Lunguʼs novel resides in an examination of the following paradox: how is it possible that many, even very many, people who formerly lived under a totalitarian, inhuman regime, without having enjoyed privileges or favours, can now be capable of nostalgia? The author, through the intermediary of an old woman, who relates her life in the first person, attempts to deconstruct the mechanisms of nostalgia and to unravel this psychological enigma”⁽¹¹⁾. Fragmentul este dintr-un catalog de prezentare a cărților de literatură română pentru editurile străine şi conține date sumare despre autor, opera prezentată şi un scurt fragment tradus în engleză.

Pentru a observa dacă această propunere de interpretare a fost luată ca atare, vom începe cu traducerea în franceză: Je suis une vieille coco!, apărută la editura Actes-Sud. În pagina de prezentare a romanului, viziunea asupra societății prezentate este una înduioşată, o Românie ridicolă, dar fascinantă, ca o povestioară amuzantă din care sunt evidențiate glumele pe seama conducătorului şi ipostaza clovnescă a personajului principal, une vielle coco⁽¹²⁾. Regimul comunist este privit ca o idee exotică, o lume burlescă. O altă reacție, de pe un site pentru recomandarea lecturilor, evidențiază ipostaza lui Ceauşescu, aruncând o privire mai puțin amuzată, subiectivizată, care priveşte dezaprobator atitudinea societății şi destinul personajelor. Începutul recenziei este abrupt şi pune din start degetul pe o problemă spinoasă, faptul că Ceauşescu a fost împuşcat de propriul popor: „Lʼaction se situe en Roumanie. Ceausescu a été fusillé et les Roumains lʼéoquent maintenant souvent sous le surnom de «La Passoire», ce qui nʼest pas très charitable mais sans doutene lʼa-t-il guère été non plus”⁽¹³⁾.

Diferită de ironia în parte amuzată, în parte gravă a francezilor, în cazul receptării în limba germană, avem atitudini poate mai rezervate în ironie. Publicat la editura Residenz, în Austria, titlul romanului este tradus Die rote Babuschka. Mai puternic sugerată orientarea comunistă, rote însemnând roşu, iar Babuschka desemnează termenul babă, cu proveniență rusească. În catalogul de prezentare al editurii sunt două alineate în care ne este prezentat pe scurt conținutul romanului, date referitoare la apariția cărții. Din nou, acțiunea este considerată fascinantă, amuzantă, însă, în totalitatea sa, romanul este privit drept ceva mai mult decât simpla poveste a unei doamne bătrâne şi nesigure, este privit drept „un muzeu al vieții cotidiene într-un regim totalitar, o culegere de umor politic şi o poveste cu un final surprinzător”⁽¹⁴⁾. Într-o recomandare, un recenzent identifică în Emilia „un portret convingător al simpatizantului partidului”⁽¹⁵⁾. Anna Katharina Laggner scrie despre roman, într-un articol mai amplu decât cele antemenționate, punând accentul pe dictatură şi pe segmentele narative existente. Aici este ghicită, şi marşează pe dorința de a evidenția o paradoxală nostalgie a trecutului totalitar: „Romanul, publicat în germană cu titlul de Die rote Babuschka, problematizează un fenomen pe care Lungu îl descrie ca pe o nostalgie paradoxală. O schiță rafinată pentru înainte-era-mai-bine”⁽¹⁶⁾. Autoarea articolului are şi alte intervenții în secțiunea de comentarii, din partea cititorilor, care par a fi bine informați şi asupra celuilalt roman al lui Dan Lungu, Raiul găinilor.

În catalogul online al editurii Pre-Textos, din Spania, prezentarea romanului ¡Soy un vejestorio comunista! este succintă, cuprinzând detalii referitoare la cariera autorului, la publicarea cărții, eecoul ei în literatura internațională şi un rezumat al acțiunii. Relevant mi se pare că, în locul unei opinii, măcar schițate, este redat un pasaj în care Dan Lungu mărturiseşte scopul operei⁽¹⁷⁾. Textul este caracterizat drept unul străbătut de „un umor fin, radiografia perfectă a unei realități sordide a vieții într-o țară a paradisului comunist şi a anilor post revoluționari”⁽¹⁸⁾.

În ceea ce priveşte receptarea spaniolă, am găsit în numărul 6 din decembrie 2010 al revistei Literalia, autointitulată „Revista hispano-americanilor pe internet”, o cronică de întâmpinare detaliată, care priveşte romanul lui Dan Lungu ca pe o încercare chinuitoare de a reda atmosfera perioadei, ipostazele umane şi situația în care trăiau indivizii în comunism, evidențiind şi ipostazele pomenite mai sus, dar şi o realitate a conflictelor intergeneraționale; ca două fețe ale aceleiaşi monede, spune Ángel Brichs, societatea românească se împarte între generațiile nostalgice care au trăit un regim ostracizant şi generațiile lipsite de pudoare şi scrupule, exhibiționiste, apărute după revoluție⁽¹⁹⁾. Tot în acest articol, Dan Lungu este aşezat în aceeaşi linie cu Clara Sanchez, Roberto Bolaño, C. McCharty.

Ultima dintre traducerile despre care vom vorbi pe scurt este cea în italiană. Apărută sub titlul Sono una vecchia comunista!, la Gruppo Editoriale Zonza, are, la fel ca ediția spaniolă, o receptare mult mai bogată. Într-un articol, Laura Ingallinella, pornind de la ideea conform căreia o carte bună trebuie să creeze problematici, nu să ofere soluții, recomandă romanul lui Dan Lungu, primul contact al autoarei articolului, cu literatura română⁽²⁰⁾. Totuşi, bine informat, articolul subliniază şi intenția autorului, şi paradoxul societății, făcând o radiografie atentă a sufletului individului în cadrul societății. Pentru acest cititor, Emilia nu este parvenită, ci naivă, este omul care vede în micile linişti pe care le oferea viața în comunism, şi care abăteau atenția de la adevărata limitare şi groază, trăsăturile unui regim pozitiv. Privirea asupra personajului principal pare mai mult marcată de o duioşie filială decât de contrariere sau condamnare. O altă perspectivă, nemaiîntâlnită în celelalte articole, cumva surprinzătoare pentru că intră în sfera socialului, este de regăsit în scurta recomandare a unui Centru de Cultură⁽²¹⁾ în care această operă oferă o modalitate de a înțelege mai bine istoria şi cultura imigranților români care sunt stabiliți în comunitate. Această cunoaştere este necesară pentru stabilirea relațiilor interumane, pentru promovarea solidarității şi prieteniei⁽²²⁾. Deşi cumva cu o doză de superficialitate a discursului, mărturisesc că această afirmație se apropie de o viziune de tip World Literature, ca o literatură care trasează legături între culturi, dincolo de canonul deja existent, o literatură care poate promova un dialog personal şi personalizat dincolo de limitele deja stabilite, între culturile diferitelor țări. Aşa cum susține David Damrosch, literatura nu trebuie restrânsă la o singură direcție, ci trebuie să traseze „lines across the conflicted boundaries of nations and of cultures, and new lines of comparison across persisting division between the hypercanon and the countercanon of World Literature”⁽²³⁾.

Dincolo de toate conceptele discutate la începutul lucrării, o literatură a lumii trebuie să fie în aşa fel modelată încât să depăşească limitele canonului şi să ajute la o înțelegere sincronică şi diacronică a fenomenului literar. Foarte succint prezentate, o parte dintre receptările romanului lui Dan Lungu, Sînt o babă comunistă!, prezintă un portret fragmentar, dar sugestiv, al unei părți a culturii româneşti în afara granițelor. Aşa cum este percepută de alții, opinii cu nimic mai puțin importante decât cele din interiorul culturii româneşti. Diversele opinii sunt, poate, aşa cum spunea Andrei Terian, variante ale literaturii române⁽²⁴⁾.

Revenind la receptarea în spațiul românesc, opiniile amatorilor de literatură, dar şi ale cronicarilor par a se opri, fiecare asupra întrebării referitoare la legitimitatea regretului încheierii vechiului regim comunist. Indiferent cărei generații aparțin cititorii, într-o formă mai mult sau mai puțin rafinată, punctul central de interes în ceea ce priveşte acest roman este ipostaza personajului principal, care, într-o epocă posttotalitară, devine nostalgic după comunism. Dincolo de motivațiile interioare sau de înclinațiile culturale, cititorii români par să urmărească foarte atenți reacțiile personajului principal, imaginea societății comuniste şi conflictul între cele două generații, reprezentante a două societăți care nu se pot armoniza⁽²⁵⁾. C. Rogozanu subliniază lejeritatea lecturii, observă elemente care țin de construcția romanului şi susține că acestea sunt motive suplimentare care îl fac să fie valid pentru traducere. De asemenea, accentuează criza între generații şi susține faptul că intenția autorului nu este neapărat una documentară, cât un exercițiu de înțelegere al unor tipare de gândire⁽²⁶⁾.

Spre deosebire de reacțiile cititorilor străini, care privesc ipostaza nostalgicului după comunism întrebându-se de ce tocmai acest subiect, cititorii români par a se întreba mai mult ce atitudine ar trebui să aibă vizavi de acest subiect. În substrat, o legătură identitară care este în procesul descoperirii tocmai datorită acestei literaturi care expune scene, indivizi, momente care completează o perioadă în firul istoriei.

Privit printr-o perspectivă de tip World Literature, acest roman pare a oferi şi alte raportări ale cititorilor autohtoni vizavi de legitimitatea unei nostalgii după comunism, societatea din acea perioadă ca atare, judecăți referitoare la conflictul dintre totalitarism şi democrație. Deşi reacțiile expuse mai sus reprezintă mai mult emoții de lectură decât opinii critice, poate fi observată o completare a unei palete mai largi de opinii, decât strict cele autohtone, care poate formula atât opinii în ceea ce priveşte un roman, cât şi contura idei referitoare la un fenomen, nu doar cultural, care leagă o parte din țările lumii, majoritatea culturi periferice,   şi prezintă încercarea unei definiri identitare în raport cu întregul context din care fac parte.

NOTE:

⁽¹⁾ „This is what one and unequal means: the destiny of a culture (usually a culture of periphery, […] is intersected and altered by another culture (from the core) that completely ignores it”.(Franco Moretti, Conjectures on World Literature, în New Left Review, January February 2000, p. 56);

⁽²⁾ „If we want to understand the system in its entirely, we must accept losing something.” (Ibidem., p. 57);

⁽³⁾ „A work has an effective life as world literature whenever, and wherever, it is actively present within a literary system beyond that of its original culture” (David Damrosch, What is World Literature?, Princenton and Oxford, Princenton University Press, 2003, p. 3);

⁽⁴⁾„All works are subject to manipulation and even deformation in their foreign reception.” (Ibidem., p. 24);

⁽⁵⁾ „All works cease to be the exclusive products of their original cultur once they are translated; all become works that only «began» in their original language”. (Ibidem., p. 22);

⁽⁶⁾ Andrei Terian, Critica de export. Teorii, contexte, ideologii, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013, p. 20;

⁽⁷⁾ „What perhaps was even worse in the eyes of the population of the «underdeveloped countries» or «peripheral zones» was that the internal structures of these countries, while often ostensibly transformed in many ways, seemed to have continued old negative features under new names.” (Immanuel Wallerstein, World-System History, Oxford, Eolss Publishers, 2004, p.6)

⁽⁸⁾ Nicoleta Diaconeasa, Nostalgia comunismului în „Sînt o babă comunistă!”, de Dan Lungu, http://gen90.net/nostalgia-comunismului-in-sunt-o-baba-comunista-de-dan-lungu/;

⁽⁹⁾ Hoza Nicoleta Valeria, “Sunt o babă comunistă!” de Dan Lungu: 11 traduceri şi peste 20.000 de exemplare vândute în România, http://www.onlinestudent.ro/stiri/sunt-o-baba-comunista-de-dan-lungu-11-traduceri-si-peste-20-000-de-exemplare-vandute-in-romania;

⁽¹⁰⁾ Andrei Terian, Op. cit., p. 23;

⁽¹¹⁾ http://www.romanianwriters.ro/book.php?id=1;

⁽¹²⁾ „Comme je disais, la Roumanie profonde peut être ridicule, stupide et intéressante” sau „La Roumanie profonde peut être amusante, irrationnelle et fascinante. Imaginez-vous seulement la situation suivante : nous sommes en pleine dictature, on fait la queue pour tout, de l’huile et du papier toilette au pain et aux postes de TV ; Ceausescu, le Génie des Carpates, conçoit des plans pharaoniques et la police politique est aux aguets”, http://www.actes-sud.fr/catalogue/litterature-etrangere/je-suis-une-vieille-coco;

⁽¹³⁾ Peut-on avoir la nostalgie d’une dictature?, http://www.lecture-ecriture.com/2742-Je-suis-une-vieille-coco-Dan-Lungu;

⁽¹⁴⁾ „Doch es ist mehr als die Geschichte einer einfachen, engerischen, alten Frau. Es ist das Museum des täglichen Lebens in einem totalitären Regime, eine Sammlung politischen Humors und eine Geschichte mit einem überraschenden Ende”, http://www.residenzverlag.at/?m=30&o=2&id_title=1193;

⁽¹⁵⁾ https://www.perlentaucher.de/buch/dan-lungu/die-rote-babuschka.html;

⁽¹⁶⁾ „Sein aktueller, aus Deutsch unter dem Titel «Die rote Babuschka» erschienener Roman handelt von einem Phänomen, das Lungu als nostalgisches Paradox bezeichnet. Eine feine Umschreibung für die Früher-War-Alles-besser-Leier”, (Anna Katharina Laggner, Diktatur in Rumänien, http://fm4.orf.at/stories/1603374/);

⁽¹⁷⁾ „«Para mí», dice Lungu, «¡Soy un vejestorio comunista! nació de la necesidad de comprender una paradoja que me intrigó: cómo era posible que mucha gente, incluso muchísima, que vivió bajo un régimen totalitario e inhumano, sin gozar de privilegios y favores, fuera capaz de sentir nostalgia de él. A través de una vieja que narra su propia vida en primera persona, intento desmontar los mecanismos de la nostalgia y resolver ese enigma psicológico»”, (¡Soy un vejestorio comunista!, http://www.pre-textos.com/escaparate/product_info.php?products_id=1158);

⁽¹⁸⁾ Ibidem.;

⁽¹⁹⁾ Ángel Brichs, El comunismo visto desde dentro, http://www.letralia.com/243/articulo02.htm;

⁽²⁰⁾ Laura Ingallinella, Sono una vecchia comunista!, http://www.criticaletteraria.org/2012/01/sono-una-vecchia-comunista.html;

⁽²¹⁾ http://www.centroculturalepegognaga.it/sono-una-vecchia-comunista/;

⁽²²⁾„È un libro che consiglio di leggere soprattutto perché ci fa conoscere meglio storia e cultura di tanti immigrati rumeni che arrivano nella nostra comunità. Sapere aiuta a capire, che è la condizione per costruire relazioni umane di amicizia e solidariet”, Ibidem.;

⁽²³⁾ David Damrosch, World Literature in Poscanonical Hypercanonical Age, în Comparative Literature in the Age of Globalization, The Johns Hopkins University Press, 2006, p. 53;

⁽²⁴⁾ „Se pot imagina tot atâtea fețe ale unei literaturi naționale câte culturi sunt în stare să le valideze.” (Andrei Terian, Op. cit., p. 23);

⁽²⁵⁾ „Miza profundă a romanului lui Dan Lungu constă în examinarea următorului paradox: cum este posibil ca mulţi, chiar foarte mulţi oameni care au trăit într-un regim totalitar, inuman, fără să se fi bucurat de privilegii şi favoruri, acum sa fie capabili de nostalgii?” (Sînt o babă comunistă!, http://atelier.liternet.ro/articol/4329/Dan-Lungu/Sint-o-baba-comunista.html);

⁽²⁶⁾ „Dan Lungu dramatizează dezbaterea cu cea mai mare acoperire națională: a fost sau n-a fost bun comunismul? Nu e o dezbatere intelectuală, e adevărat, nu e plină de trimiteri bibliografice şi de nuanțări infinite, dar e un prilej de nostalgie sau contre dure între generații, în fiecare cotlon al României. Avem de-a face cu un roman extraordinar, unul dintre puținele pe care pot să le recomand liniştit pentru export. Pentru că e incredibil de simplu de citit. Pentru că e scris cu o lejeritate uimitoare, pentru că nu are pretenții de frescă a epocii Ceauşescu sau a anilor ’90. Este o abordare, umană şi rece în acelaşi timp, a unei stări sufleteşti tipic central-europene.” (C.Rogozanu, Cum să explici că nu e bun comunismul?, http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/continutArticolAllCat/8/1259)

 

 

Bibliografie:

 

Damrosch, David, What is World Literature?, Princeton and Oxford, Princeton University Press, 2003.

Damrosch, David, World Literature in Postcanonical, Hypercanonical Age (p. 43-54), în Comparative Literature in the Age of Globalization, The Johns Hopkins University Press, 2006.

Moretti, Franco, Conjectures on World Literature, în New Left Review, January February 2000.

Moretti, Franco, The Slaughterhouse of Literature, în Modern Language Quaterly, March, 2000.

Terian, Andrei, Critica de export. Teorii, contexte, ideologii, Bucureşti, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013.

Wallerstein, Immanuel, World-System History, Oxford, Eolss Publishers, 2004.

 

Bibliografie online:

*** Peut-on avoir la nostalgie d’une dictature?, http://www.lecture-ecriture.com/2742-Je-suis-une-vieille-coco-Dan-Lungu,15.03.2016;

*** Sînt o babă comunistă!, http://atelier.liternet.ro/articol/4329/Dan-Lungu/Sint-o-baba-comunista.html, 15.03.2016

*** ¡Soy un vejestorio comunista!, http://www.pre-textos.com/escaparate/product_info.php?products_id=1158, 15.03.2016;

Brichs, Ángel, El comunismo visto desde dentro, http://www.letralia.com/243/articulo02.htm, 15.03.2016;

Ingallinella, Laura Sono una vecchia comunista!, http://www.criticaletteraria.org/2012/01/sono-una-vecchia-comunista.html, 15.03.2016;

Laggner, Anna Katharina, Diktatur in Rumänien, http://fm4.orf.at/stories/1603374/, 15.03.2016

Rogozanu, C., Cum să explici că nu e bun comunismul?, http://www.suplimentuldecultura.ro/index.php/continutArticolAllCat/8/1259, 15.03.2016

http://www.centroculturalepegognaga.it/sono-una-vecchia-comunista/, 12.02.2016;

https://www.perlentaucher.de/buch/dan-lungu/die-rote-babuschka.html, 15.03.2016;

http://www.residenzverlag.at/?m=30&o=2&id_title=1193, 15.03.2016;

http://www.lecture-ecriture.com/2742-Je-suis-une-vieille-coco-Dan-Lungu, 15.03.2016;

http://www.actes-sud.fr/catalogue/litterature-etrangere/je-suis-une-vieille-coco, 12.02.2016;

http://www.romanianwriters.ro/book.php?id=1, 12.02.2016;

http://www.onlinestudent.ro/stiri/sunt-o-baba-comunista-de-dan-lungu-11-traduceri-si-peste-20-000-de-exemplare-vandute-in-romania, 12.02.2016;

http://gen90.net/nostalgia-comunismului-in-sunt-o-baba-comunista-de-dan-lungu/, 12.02.2016.