Mirela Șăran – World Literature și „romanul pașaport”: ‘Sînt o babă comunistă!’

saran

Adeseori ne raportăm la conceptul de literatură în termeni mistici, apropiindu-ne suficient de mult pentru a-i surprinde inefabilul, dar păstrând o distanță suficient de mare pentru ca revelația să nu devină nimicitoare. Urmările acestei reverențe pot fi receptate în special la nivelul definirii conceptului. Putem specula că figurile autoritare ale diferitelor perioade și epoci literare ar întâmpina cu condescendență descrierea conceptului în accepțiune filosofică, socială, umanistă, psihologică sau chiar pedagogică. Cel mai probabil, se consideră acceptabil, poate chiar măgulitor, să discutăm despre literatură în termeni de domeniu aflat sub patronajul muzelor din Helicon, cale de acces înspre transcedental și supraindividual, stăvilar împotriva ignoranței și manipulării, fanion al iluminării intelectuale sau loc al osmozei dintre multiple dimensiuni existențiale. În aceste condiții, a considera același concept drept obiect al „comerțului intelectual” (Casanova 2004: 12) sau viză care garantează accesul literaturilor naționale la masa (ne)rotundă a literaturii universale, se aseamănă cu o desacralizare și cu o coborâre a muzelor din locașul lor celest în piețele prăfuite ale schimburilor comerciale mundane. Cu toate acestea, „bursa valorilor literare” (12) reprezintă un fenomen actual complex pe care autoarea Pascale Casanova îl definește implicit în termeni darwinieni, de supraviețuire a individului cel mai bine înzestrat și, aș adăuga eu, a aceluia căruia jocul complicat de circumstanțe îi este favorabil. În procesul accederii ei la vizibilitate internațională, eliberându-se astfel de ceea ce Mbwil Ngal numea, printr-un personaj literar, „narcisismul colectiv” al culturii autosuficiente (Damrosch 2003: 144), literatura română trebuie să parcurgă un întreg proces de producție, selecție, diseminare și acumulare de capital (Casanova 2004: 12-17). În mod surprinzător sau nu, persoanele pe care cultura autohtonă le împuternicește ca ambasadori nu sunt, de cele mai multe ori, autori canonici. Cărțile unora dintre aceștia au fost traduse în zeci de limbi în timp ce, în economia dicționarelor scriitorilor români și a lucrărilor de specialitate, activitatea lor ocupă un spațiu modest, atât în ceea ce privește receptarea critică, cât și în ce privește spațiul fizic alocat. În acest context, lucrarea de față își propune să cerceteze incongruențele și paradoxurile generate de dihotomia literatură universală – literatură națională, precum și să analizeze, pornind de la exemplul romanului „pașaport” al lui Dan Lungu, Sînt o babă comunistă!, mecanismele și rațiunile care au stat la baza ascensiunii și integrării scriitorului amintit în cadrul sistemului literar global.

Una dintre primele întrebări care s-ar putea ridica în raport cu transferul economic dintre literatura română și cea universală are legătură cu alegerea reprezentanților primei părți contractante. Cu alte cuvinte, este legitim să chestionăm motivele pentru care unul dintre delegații de frunte ai României în probleme de „afaceri literare externe” este Dan Lungu, însoțit de o babă comunistă, și nu Liviu Rebreanu, spre exemplu, sau G. Călinescu, la braț cu Otilia Mărculescu. Cu toate că blazonul literaturii române nu conservă o tradiție și o bogăție comparabile cu cele ale marilor case nobiliare de pe mapamond, arhiva autorilor români numiți în mod convențional autori „de prim raft” este substanțială. Împrumutând modelul enciclopediei chineze a lui Jorge Luis Borges, putem împărți romanul românesc într-o varietate de categorii: creații care de la distanță par tratate de vânătoare, romane despre și cu țărani, romane despre intelectuali zbuciumați sau despre huligani, creații care dau bătăi de cap criticilor literari, romane în care nu se întâmplă nimic, romane de peste trei sute de pagini sau romane cu final deschis. Din toată această gamă ofertantă, o babă comunistă își primește pașaportul și călătorește, după cum ne informează Maria Birtocean, în unsprezece limbi diferite (Birtocean 2016). Întrebarea îndreptățită ar fi următoarea: de ce Emilia Apostoae și nu răscoala unor țărani care revendică pământ? În vederea prezentării unor răspunsuri plauzibile, demersul de față își propune să caute punctele de intersecție ale romanului cu domeniul de definiție al literaturii universale. O primă observație care poate fi făcută este aceea că, pentru a intra pe piața competitivă internațională, o creație trebuie să se plieze pe interesele și pe expectanțele publicului țintă, iar, pentru a realiza acest lucru, cartea trebuie să reprezinte „o fereastră înspre o lume străină” (Damrosch 2003: 15). Mai mult decât atât, în lucrarea What is World Literature?, David Damrosch evidențiază interrelația stabilită între contextul operei și cel al receptării (135). Mai precis, pentru ca o creație literară să poată fi receptată corespunzător, contextul acesteia trebuie să fie suficient de îndepărtat pentru a îi trezi cititorului interesul, dar suficient de aproape pentru ca înțelegerea lui să nu necesite surse suplimentare de informare. Revenind la cazul lui Dan Lungu, putem deduce că unul dintre motivele pentru care romanul a avut parte de o receptare internațională pozitivă este acela că textul își conține propriul context. Cartea înglobează detalii și informații care sunt destul de sugestive pentru a face redundantă o cercetare suplimentară cu privire la cadrul istoric și politico-social care circumscrie evenimentele descrise. Mai mult decât atât, autorul mizează pe alegerea uneia dintre cele mai recognoscibile figuri istorice ale României, și anume Nicolae Ceaușescu. Dacă, pentru marea majoritate a străinilor (probabil doar cu excepția istoricilor), răscoala de la 1907 nu trezește nicio asociere de idei, comunismul și Ceaușescu sunt două dintre reperele cele mai clare și mai răspândite, prin intermediul cărora străinii își configurează harta mentală a acestei țări. Tot în această ordine de idei, conținutul cărții poate trezi curiozitatea unui public nefamiliarizat cu climatul literar românesc datorită deschiderii pe care o manifestă înspre o dimensiune a existenței colective rămasă, într-o mare măsură, obscură. Sînt o babă comunistă! are avantajul de a prezenta o fațetă a comunismului românesc pe care cititorii nu o vor întâlni în documentele istorice sau chiar în mass-media. Nu în ultimul rând, călătoria operei în afara granițelor țării se datorează și promovării unor „teme și valori universale” (213). Unele dintre aspectele cele mai importante ale romanului, cum ar fi încercarea de reconfirmare a unei identități prin (re)compunerea memoriei, tandemul temporalitate-memorie, crearea și consolidarea conștiinței politice pe suportul unor criterii strict individualiste, nostalgie și legitimitatea acesteia, individualitate versus colectivitate și conștiință personală versus conștiință de clasă, comunismul și toposul citadin ca spațiu al „nemărginitelor posibilități” sau șocul tranziției postcomuniste, pot fi cu ușurință universalizate și transformate în puncte de interes comun.

După ce am reliefat argumentele principale privitoare la rațiunile care stau la baza intrării romanului pe piața literaturii universale, în cele ce urmează îmi propun să prezint particularitățile receptării critice din străinătate. Pentru acest demers, m-am raportat la un număr de șaisprezece recenzii apărute în cinci limbi de circulație internațională. Prima idee care poate fi desprinsă este că marea majoritate a recenzenților au evaluat romanul pe o scară ale cărei extremități sunt „bun” și „excelent”. Un alt aspect important legat de această chestiune este că, în afara sumarului cărții și a câtorva observații referitoare la stilul uzitat, cele mai multe dintre recenzii consideră esențială operația de acreditare a operei. Pascale Casanova, în lucrarea The World Republic of Letters, descria conceptul de credit literar în termeni de efort de câștigare a vizibilității în lumea literară, efort care îi vizează pe scriitorii proveniți din culturile marginale, adeseori obscure (Casanova 2004: 135). Altfel spus, indiferent de valoarea intrinsecă a cărții sau de reputația pe plan național a scriitorului, experiența internațională solicită cel puțin o scrisoare de recomandare validă. În cazul lui Dan Lungu pot fi reperate două surse fundamentale de atestare: pe de o parte, accesul la marea „republică a literelor” este garantat de comparația scriitorului român cu nume de circulație mondială precum Nabokov, Fernando Velázquez, Clara Sánchez sau Cormac McCarthy; pe de altă parte însă, nu puțini sunt aceia care recomandă noua carte pe baza renumelui câștigat odată cu publicarea romanului Raiul găinilor. Două idei merită desprinse din acest context și accentuate: în primul rând, consolidarea renumelui prin referința la un capital străin confirmă ipoteza enunțată de Pascale Casanova cu privire la existența unui meridian Greenwich al literaturii, care guvernează schimburile culturale și în funcție de care se aliniază toți scriitorii aspiranți (87). În cazul autorului român, așezarea pe coordonatele reprezentate de Paris, una dintre cele mai mari capitale culturale mondiale, are loc prin publicarea celor două romane precizate la editura Jacqueline Chambon, informație care este adesea furnizată în recenzii. În al doilea rând, referințele repetate la Raiul găinilor indică faptul că autorul a acumulat deja un capital străin prin care se poate recomanda, capital care, deși încă insuficient dezvoltat și investit, este un prim pas în obținerea autonomiei literare. Un alt lucru care poate fi desprins din receptarea în străinătate a creației este accentul deosebit pus pe conținut și pe discurs, în detrimentul tehnicilor de construcție angajate. Subiectele de interes vizează într-o pondere covârșitoare frânturi ale vieții cotidiene din perioada comunismului, care nu se regăsesc în documentele istorice, dar care formează un fond comun de amintiri, precum și metoda atrăgătoare de infuzare a discursului cu ironie, umor și cu o anumită lejeritate. Demn de remarcat este că, refuzând tonul grav și întunecat al discursului retrospectiv despre comunism, narațiunea construiește un nou tip de limbaj, care topește o porțiune a istoriei într-o confesiune, forțând astfel faptele empirice să se muleze pe matricea istoriei individuale și, implicit, să preia o parte din caracteristicile acesteia. Pentru publicul străin, obișnuit până la acest moment cu descrieri sumbre ale anumitor istorii colective, punerea în discurs a experienței individuale și comune prin intermediul Emiliei Apostoae reprezintă punctul maxim de atracție al cărții. Fără a fi un text care să solicite un răspuns activ în plan politic sau social, Sînt o babă comunistă! mizează pe refractarea unei realități într-o conștiință individuală și pe distanțarea dintre discurs și conținutul său, provocând astfel un răspuns la nivel personal în legătură cu diverse aspecte care devin universale. Strâns legată de ideea că, pentru cititorii specializați străini, conținutul obscurizează tehnicile de instituire a universului romanesc, este tendința de lectură a romanului prin grila unui studiu social. Primordială, în această situație, devine receptarea romanului ca o poartă de acces înspre o altă lume, și nu perceperea lui ca o operă literară. Prin încălcarea pactului ficțional, cartea se transformă într-un document care, pentru un recenzent italian, înseamnă șansa de a înțelege istoria, cultura și mentalitatea imigranților români și de a îi ajuta să se integreze mai bine în societate (Centro Culturale Livia Bottardi Milani 2013). Deși intenția care se ascunde în spatele acestei afirmații este respectabilă, o astfel de lectură reducționistă și selectivă ignoră componenta estetică și apropie narațiunea de o rubrică informativă. Dacă romanul lui Bret Easton Ellis, American Psycho, ar fi fost decodificat în aceeași manieră, ar fi fost nevoie de o minune ca bancherii de pe Wall Street să nu devină o specie amenințată cu extincția. Ceea ce mulți critici pierd din vedere este faptul că narațiunea creată de Dan Lungu nu este o reflexie a comunismului românesc, ci mai degrabă o refracție a acestuia, care presupune un montaj bine gândit al materialului. Este posibil ca această lectură la nivelul conținutului să constituie explicația pentru reticența receptorilor în a chestiona strategiile auctoriale și dimensiunea estetică a romanului. Nu vor da dovadă de reticență, însă, criticii români ale căror păreri pe marginea cărții arată că, în interiorul țării, baba comunistă este redimensionată, pierzându-și atât din haz, cât și din credibilitate.

După ce am prezentat cele mai importante dimensiuni ale receptării critice internaționale, în cele ce urmează îmi voi concentra atenția asupra atmosferei critice românești. Cariera romanului în spațiul autohton ilustrează o înțelepciune populară de semn schimbat, întrucât, deși fruntaș la oraș, acesta devine în satul său codaș. Situându-se în continuarea dezideratelor critice lovinesciene, publicul specializat român analizează cu atenție atât ceea ce se spune, cât și felul în care se spune. Altfel spus, dacă pe plan extern receptarea se concentra în jurul (con)textului, în spațiul intern prim-planul este ocupat de corelația dintre text, context și punere în text. Imune la însuflețirea cititorilor străini, recenziile și cronicile din țară nu se sfiesc să își învețe cititorii pe ce raft al bibliotecii să așeze această carte. Pentru a înțelege insatisfacția generată de romanul avut în vedere, consider necesară o selecție restrânsă, dar concludentă, a celor mai des întâlnite învinuiri aduse autorului și creației sale. Astfel, Bogdan Crețu este de părere că valoare narațiunii se risipește pe măsură ce personajul principal rămâne inert din punct de vedere psihologic, iar evenimentele exterioare nu se sincronizează cu un proces de autoanaliză și de criză morală și identitară (Crețu 2007). Andrei Terian atrage atenția, pe de altă parte, cu privire la neverosimilitatea vocii narative, precum și la inconsistențele logico-temporale (Terian 2007). Pentru Mihai Iovănel, romanul eșuează prin tezismul pe care își construiește imaginarul și discursul, prin componenta sociologică pregnantă și prin imposibilitatea vocii auctoriale de a nu își face simțită prezența (Iovănel 2007). Ultimul critic pe care îl voi menționa aici este Victor Cubleșan care, pe lângă faptul că semnalează lipsa de plauzibilitate a naratorului, remarcă și tendința de transformare a personajelor în șabloane (Cubleșan 2007). Ceea ce mai poate fi adăugat aici este că, și în cazul receptărilor critice favorabile se regăsesc scurte pasaje în care sunt evidențiate punctele slabe. O primă idee care poate fi desprinsă de aici este că literatura națională și cea universală folosesc monede de schimb diferite care, chiar și atunci când pot fi convertite una în cealaltă, nu mai prezintă aceeași valoare, raportat la un sistem monetar diferit. Cum este și cazul lui Dan Lungu, creditul străin acumulat nu dobândește valoare de circulație odată intrat pe tărâm românesc. De altfel, în momentul în care căutăm în oferta bibliotecilor din străinătate liste cu autorii români traduși, vom întâlni nume precum Mihail Sebastian, Panait Istrati, Varujan Vosganian sau Norman Manea, scriitori care în țară sunt considerați de raftul doi. Să fie această propensiune înspre respingerea din canonul literar românesc a autorilor care circulă la nivel internațional o formă de „masochism critic”? Mai degrabă, această discrepanță de ordin evaluativ provine din existența unor seturi valorice diferite. Pentru noi, criteriul estetic reprezintă încă un reper major în aprecierea critică, în timp ce alte culturi iau în calcul și anumite variabile, cum ar fi dimensiunea socială, politică sau economică. Andrei Terian explica ruptura de nivel dintre cele două sisteme de evaluare prin existența mai multor literaturi ale uneia și aceleiași culturi, literaturi care pot constitui un canon național și unul de export, ale căror ierarhii valorice pot diferi în mod substanțial (Terian 2013: 21, 23). În afară de această desincronizare la nivelul macrostructurii receptării, lectura la nivel extern se deosebește și prin introducerea unui element specific, și anume a „ferestrei înspre alte lumi”. Ceea ce pentru noi poate părea doar o fereastră înspre bucătăria vecinului, pentru cei aflați la o distanță culturală, politică și socială înseamnă o oportunitate de lărgire a orizontului propriu și de percepere a lumii printr-o altă lentilă.

În paragrafele anterioare am încercat să reliefez, pornind de la un caz concret, jocul de relații care oferă specificitate schimburilor dintre literatura națională și cea universală. Fenomenul de migrare literară, pe care l-am surprins într-o formulă concentrată prin sintagma „romanul pașaport”, ilustrează o înclinație care, deși nu este de dată recentă, e totuși departe de a intra într-o normalitate lipsită de polemici. La începutul eseului am făcut o observație cu privire la înclinarea cititorilor de a se referi la literatură în termeni mistici. Urmând principiul socratic al chestionării oricui și oricărui lucru, în prezent oamenii au umanizat literatura, descoperindu-i făptura din carne și oase. Mai mult chiar, acest concept poate fi descris, fără nicio reticență, în termeni de „literatură de export” sau de „literatură pașaport”. Unul dintre factorii care poate explica această situație este absența contactului nemijlocit a cititorului cu opera literară. Între entitățile mai sus amintite se interpune un al treilea termen al ecuației, reprezentat de criticul literar și, mai ales, de un întreg sistem economic și comercial care transformă diseminarea creațiilor într-o adevărată afacere. Acesta este și unul dintre paradoxurile literaturii universale: deși nimeni nu îi contestă statutul de literatură, între timp domeniul s-a emancipat și a învățat câteva lecții de educație antreprenorială și de politică externă. Celălalt mare paradox al dihotomiei canon național-canon extern constă în faptul că, un renume clădit în spațiul internațional rămâne adeseori în țară doar un nume printre altele, caz ilustrat prin drumul parcurs între două canoane de romanul Sînt o babă comunistă!. Pornind de la destinul acestei cărți, ne putem întreba în ce măsură mai este literatura literatură, și nu casă de schimb valutar și dacă și în ce condiții unul dintre cele două canoane (intern și internațional) își va lăsa amprenta asupra celuilalt, asimilându-l în timp.

 

Bibliografie
Crețu, Bogdan, Ascensiune și declinul omului nou, în „Observator cultural”, anul VI, nr. 107, 15-21 martie 2007, p. 8.
Casanova, Pascale, The World Republic of Letters, Cambridge, Massachusettes, London, England, Harvard University Press, 2004.
Cubleșan, Victor, Baba care nu e babă, în „Steaua”, anul LVIII, numărul 6, iunie 2007, pp. 37-38.
Damrosch, David, What is World Literature?, Princeton and Oxford, Princeton University Press, 2003.
Iovănel, Mihai, Scufița Roșie în lumina luptei de clasă, în „Cultura”, anul III, numărul 7 (112), joi, 22 februarie 2007.
Terian, Adrian, Desfășurarea, în „Cultura”, anul III, numărul 14 (119), joi, 12 aprilie 2007, p. 10.
Terian, Andrei, Critica de export. Teorii, contexte, ideologii, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2013.
 
Resurse electronice
„¡Soy un vejestorio comunista!”, Editorial Pre-Textos, URL: http://www.pre-textos.com/escaparate/product_info.php?products_id=1158. Web. 12 Octombrie 2017.
„Dan Lungu. Die rote Babuschka”, Perlentaucher, URL: https://www.perlentaucher.de/buch/dan-lungu/die-rote-babuschka.html. Web. 13 Octombrie 2017.
„Dan Lungu. Die rote Babuschka”, Residenz Verlag, URL: http://www.residenzverlag.at/?m=30&o=2&id_title=1193. Web. 11 Octombrie 2017.
„Dan Lungu: Die Rote Babuschka”, Cicero, URL: http://cicero.de/kultur/dan-lungu-die-rote-babuschka/43321. Web. 11 Octombrie 2017.
„Je suis une vieille coco. Dan Lungu”, Actes Sud, URL: https://www.actes-sud.fr/catalogue/litterature-etrangere/je-suis-une-vieille-coco. Web. 13 Octombrie 2017.
„Peut-on aveir la nostalgie d’une dictature?”, Lecture / Ecriture, URL: http://www.lecture-ecriture.com/2742-Je-suis-une-vieille-coco-Dan-Lungu. Web. 13 Octombrie 2017.
„Sono una vecchia comunista”, Centro Culturale Livia Bottardi Milani, 28.08.2013, URL: http://www.centroculturalepegognaga.it/sono-una-vecchia-comunista/. Web. 13 Octombrie 2017.
Birtocean, Maria, «Receptarea traducerilor romanului „Sînt o babă comunistă!” în perspectiva World Literature». Vatra, 24 Mai 2016, URL: https://revistavatra.org/2016/05/24/maria-birtocean-receptarea-traducerilor-romanului-sint-o-baba-comunista-in-perspectiva-world-literature/. Web. 12 Octombrie 2017.
Brichs, Ángel, „El comunismo visto desde dentro”, Letralia, 06.12.2010, URL: https://letralia.com/243/articulo02.htm. Web. 11 Octombrie 2017.
Camilotti, Silvia, „Sono una vecchia comunista!”, Il Gioco degli Specchi, URL: http://www.ilgiocodeglispecchi.org/libri/scheda/sono-una-vecchia-comunista. Web. 11 Octombrie 2017.
Collet, Thierry, „Je suis une vieille coco – Dan Lungu”, Cetalir, 02. 04. 2013, URL: http://thierrycollet-cetalir.blogspot.ro/2013/04/je-suis-une-vieille-coco-dan-lungu.html. Web. 10 octombrie 2017.
Durrer, Hans, „Dan Lungu. Die rote Babuschka”, Buchkritik.at, 08 Juni 2009, URL: http://www.buchkritik.at/kritik.asp?IDX=5239. Web. 12 Octombrie 2017.
Ingallinella, Laura, „Sono una vecchia comunista!”, 27. 01. 2012. URL: http://www.criticaletteraria.org/2012/01/sono-una-vecchia-comunista.html. Web. 12 Octombrie 2017.
Lagnner, Anna Katharina, „Diktatur in Rumänien”, FM4 – ORF, 18.05.2009, URL: http://fm4v3.orf.at/stories/1603374/. Web. 11 Octombrie 2017.
Seguido, María, „Dan Lungu. ¡Soy un vejestorio comunista!”, No sólo técnica, 30.08.2012, URL: http://blogs.upm.es/nosolotecnica/2012/08/30/soy-un-vejestorio-comunistadan-lungu/. Web. 13 Octombrie 2017.
Turcanu, Irina, „Se una vecchia comunista entra nella tua vita… di lettore”, Sul Romanzo, 22.02.2012, URL: http://www.sulromanzo.it/blog/se-una-vecchia-comunista-entra-nella-tua-vita-di-lettore. Web. 12 Octombrie.
Ziolkowski, Gregor, „Sehnsucht nach dem Sozialismus”, Deutschlandfunk Kultur, 19.08.2009, URL: http://www.deutschlandfunkkultur.de/sehnsucht-nach-dem-sozialismus.950.de.html?dram:article_id=137776. Web. 11 Octombrie 2017.

 

 

[Vatra, nr. 11-12/2017, pp. 137-140]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.