Mălina IORGA – Paralaxa continuității în spațiul canadian: Divinatorii de Margaret Laurence

canadian art 6

Repudiat de formațiunile religioase extremiste pentru aparenta explicitate a limbajului și a câtorva dintre episoadele evocate, aplaudat de critici drept încoronarea carierei literare a lui Margaret Laurence și gratificat cu prestigioasa distincție canadiană „Premiul literar al Guvernatorului General” la scurt timp după publicarea sa în 1974, Divinatorii și-a croit drumul spre notorietate în ciuda criticilor și a cenzurii cu care fusese întâmpinat în zorii existenței sale. Mai mult decât atât, franchețea lui Laurence și aderența la tematica etnicității i-au garantat poziția alături de operele cardinale ale literaturii canadiene.

Lectura romanului lui Margaret Laurence prin lentila specificului canadian relevă patosul identității și preocuparea compulsivă pentru o anume categorie tematică conceptualizată și enunțată de Margaret Atwood – tematica „supraviețuirii”, „o idee cu mai multe fațete și adaptabilă” (Atwood, 27) și totodată „simbolul central al Canadei” (ibid.). Este vorba despre o înverșunare a conștiinței, înțeleasă în sensul luptei pentru conservarea sinelui într-o lume percepută, dacă nu ca ostilă, cel puțin rigidă și potrivnică aspirațiilor individuale; al continuității tribului, poporului, înlăuntrul unei geografii demarcate fizic; al anduranței culturale, al perpetuării arsenalului străbun de valori morale și spirituale.

Cu alte cuvinte, romanul lui Laurence nu este scutit de obsesiile ce bântuie conștiința colectivă canadiană. Mergând până la a insinua statutul Canadei ca „victimă colectivă”, Atwood propune o serie de patru „poziții fundamentale ale victimei” în contextele interferente al istoriei faptice și al replicii sale literare în termeni subiectivi: 1. negarea poziției și a experienței însăși ca victimă; 2. recunoașterea pasivă a victimizării cu negarea propriei responsabilități; 3. „poziția dinamică” a subiectului capabil să își „repudieze” rolul de victimă; 4. „non-victimă creativă” resemnată și dispusă să își accepte experiența ca atare. Divinatorii apare, într-adevăr, ca o miniatură a literaturii canadiene la scară largă. Conform strategiei formulate de Atwood, o interpretare a romanului lui Laurence ar înzestra-o pe Morag, ca scriitoare, cu valențe creative în atitudinea sa față de poziția victimei. Concomitent, rolul său ca subiect al cărții îi impregnează lui Morag câte ceva din esența pozițiilor doi și trei. Nu există nicio îndoială în privința conștiinței victimizării sale. Cu toate că Morag ar putea manifesta anumite tendințe către misticism care să facă legitimă includerea sa în cea de-a doua tagmă a victimelor, atitudinea care rezumă cel mai elocvent progresul ei de-a lungul acțiunii este cea de victimă dinamică, ce își investește energiile în căutarea identității, atât ca moștenitoare canadiană a unei eredități incerte, cât și ca femeie în căutarea validării de sine.

Obsesia obârșiei impregnează mitologia din jurul personajului fictiv al Cimpoierului Gunn din anecdotele pe care Christie le țese pentru tânăra Morag: „Între toți oamenii de acolo dintre stânci, vezi, era un cimpoier și el era din Clanul Gunn, și mulți dintre acești Gunn își pierdură vatra și căminul și trăiau în sălbăticie acolo pe stâncile vifornice. Și Cimpoierul Gunn era un bărbat mare și înalt, un bărbat cu glas de tambur și inimă de copil și îndrăzneală cât o mie și putere de convingere. […] cânta din cimpoi pe țărm, acolo, […] de jale pentru oamenii pierduți și oamenii plecați și cei fără niciun loc unde să își culce capetele decât stâncile țărmului. Când Cimpoierul Gunn cânta, până și pescărușii făceau să răsune cântările de jale, și oamenii plângeau” (Laurence, 41). Există o vagă insinuare a ideii de istorie ca născocire a imaginației artistice, a demersurilor eșuate de recuperare a identității etnice în formă autentică; prin urmare, istoria are nevoie să se reinventeze, să fie repovestită, ajustată exigențelor generațiilor actuale. Tonalitatea întrucâtva solemnă pe care Christie o insuflă poveștilor prefigurează viitorul lui Morag, rememorarea adultă a pământurilor scoțiene ca sălaș ancestral. În semn de celebrare a pământului presupus originar, Morag întreprinde o călătorie în Scoția, numai pentru a constata că geografia conceptualizată in absentia ca originea mitologică atât a lui Piper Gunn, cât și a ei însăși, nu îi deșteaptă decât un foarte vag sentiment de apartenență: „Credeam că trebuie să mă duc. Dar bănuiesc că nu trebuie, la urma urmei – De ce să fie asta? – Nu știu, ca să pot explica. Are legătură cu Christie. Miturile sunt realitatea mea. Cam așa ceva. Și apoi, nu e nevoie să merg acolo, pentru că acum știu ce aveam de învățat aici. – Ce anume? – E un pământ adânc aici, foarte bine, spune Morag. Dar nu e al meu, decât cu mult, mult timp în urmă. Mereu am crezut că e pământul strămoșilor mei, dar nu e așa. – Care e atunci? – Adevărata țară a lui Christie. Unde m-am născut” (Laurence, 319).

Actul eponim al divinaţiei apare ca dar de a întrebuința un set de resurse oculte pentru identificarea celei mai potrivite locații unde pânza freatică poate fi valorificată într-o fântână. Royland, „șamanul” decrepit, este singurul personaj care stăpânește arta ce pare, de altfel, sortită pieirii odată cu extincția străbunilor . Multiple străfulgerări de memorie, inserate mai mult sau mai puțin cronologic, construiesc tensiunea care își va găsi defularea în momentul când Morag se încredințează de semnificația auto-suficienței și autonomiei. „Filmele din banca de amintiri”2 (Laurence, 11) interferează cu stările de fapt contemporane, într-un proces de „fabricare a unei cuverturi americane”3, romanul este „un hibrid de genuri realiste, autobiografice și confesionale [menit] să construiască un subiect feminin și să stabilească autoritatea unei perspective feminine” (Beckman-Long, 90). Titulatura sub incidența căreia intervin frânturile de memorie funcționează ca pretext pentru a menține actualitatea perspectivei narative. Complementară schimbării de temporalitate, există o ruptură în termeni de reprezentare formală a timpului – prezentul ia locul mai mult ca perfectului în secvențele recuperate din banca de amintiri, vehiculând un sentiment mai profund al actualității. „Laurence modelează chiar și psiho-narațiunea pentru o maximă reprezentare figurală. Deși modul [gramatical] este în mod tradițional redat la timpul trecut, Laurence folosește adesea timpul prezent pentru a spori actualitatea.” (Beckman-Long, 97).

Pe măsură ce glisăm descendent prin cronologia generațiilor care se succedă, mecanismele interne ale radiesteziei se deteriorează. Deși preocupă constant conștiința genealogiilor în perpetuă ramificare, vechile valori și ocupații tind să își piardă consistența, să se eterizeze în mituri și legende. Discordanța dintre pozițiile asumate de cei pe care vârsta îi încadrează ca exponenți ai clasei „străbunilor”, respectiv de membrii mai tineri ai societății, se vădește în replica revelatorie a lui Royland: „Am știut în momentul în care am început că nimic nu avea să se întâmple, și chiar asta s-a întâmplat. Adesea oamenii o pierd, vreau să spun radiestezia, atunci când îmbătrânesc. E lucru știut. Mie mi s-a întâmplat de multă vreme” (Laurence, 368). Corporalitatea unei ocupații care, la un moment dat în istoria colectivă, poate să fi echivalată cu abordarea instinctivă a unei necesități practice, procurarea apei potabile, capătă valențe mistice, secundate de înclinația firească a neinițiatului de a pune la îndoială „trucul magic”: „E ceva ce nu înțeleg, radiestezia, spuse Royland încet, și nu e ceva ce toată lumea poate să facă, dar chestia pe care nu o dau în vileag prea des este că sunt destui oameni care pot învăța să o facă. Nu e nevoie să ai însemnul Domnului între sprâncene. Sau dacă îl ai, sunt destui oameni care îl au. Nu știai asta, nu-i așa? […] Dar poate să învețe. […] Dacă poate depăși dorința de a explica, spuse Royland, poate va reuși. Asta depinde de el” (Laurence, 369). Există, totuși, o vagă distincție între motivele care au condus la circumscrierea radiesteziei într-un plan prin excelență supranatural; generațiile moderne, spre deosebire de predecesorii lor, cărora li se putea accepta premisa ignoranței, au privilegiul unei decizii aproape deliberate în ce privește atribuirea darului radiesteziei sferei oculte. Alegerea unei interpretări mistice coincide la nivel simbolic cu tentația reîntoarcerii la universul de cunoaștere primitiv, al pseudoștiințelor incipiente dinaintea intruziunii coloniale.

Pe de altă parte, una dintre cele mai pătrunzătoare reflecții și, poate, cea care transpare cel mai limpede din raporturile dintre actorii romanului este dezvrăjirea generațiilor moderne în raport cu moștenirea spirituală a străbunilor. Lui Morag îi revine rolul factorului unificator, ea este mobilul care săvârșește infama misiune de sondare a dilemei continuității etnice versus pierderea identității ancestrale: „Să fie, atunci, un cotlon aparte în ceruri pentru gunoieri și căutătorii de apă? Care, dacă era vreunul, să fi fost Morag, sau erau ei același lucru?”(Laurence, 173). Prinsă la răscrucea dintre două chemări divergente, Morag se înstrăinează de generația familiei sale adoptive, de străbuni, dar totodată, legătura ei cu Piquette, cu mecanismele interioare ale fiicei adolescente, se alienează. Persistă, totuși, în psihologia lui Morag, un simț al complicității; ea este centrul de echilibru al universului în care forțe adverse acționează și reacționează, fiecare reclamându-și dreptul la supremație, amenințând să zdruncine coerența istorică a societății.

După cum remarcă și Beckman, „textul construiește un subiect feminin și interoghează ideologiile de gen prin sporirea contradicțiilor în discursul auto-reprezentării” (Beckman-Long, 91). Ipoteza subscrierii lui Laurence la paradigma feministă aduce în discuție o afiliere perfect legitimă în lumina tendințelor canadiene în materie de teme literare ce vizează supraviețuirea și, concomitent, căutarea independenței și afirmării sinelui. Ca mișcare politico-culturală ce militează în favoarea emancipării, cu alte cuvinte, abolirea statutului unei categorii oprimate, feminismul replică liniile ideologice exploatate de literatura canadiană a supraviețuirii. Faye Hamill insistă asupra tentației de a ceda teoriilor postcoloniale, „preocupate în mare măsură de relațiile de putere și rezistență, alteritate și hibriditate, istorie și limbă” (Hamill, 28) articulate cu problematica de gen ca ipostază a ierarhiei patriarhale și dezrobirii categoriilor altădată marginalizate – femeile, respectiv popoarele indigene. Tradiția literară feminină a înflorit spre finele anilor ’70 din secolul trecut ca efect al suprapunerii a două fenomene socio-culturale majore: emergența naționalismului civic în Canada și al doilea val al mișcării feministe în America. Scriitoarele canadiene ale anilor ’70, precum Laurence, Atwood sau Munro, și omoloagele lor fictive produc o literatură posedată de stringența auto-definirii și afirmării, ele „își scriu drumul afară din deposedare și înspre moștenire” (Howells, 1) și abordează teme deja simptomatice pentru literatura feministă, găsirea unui limbaj și a unei exprimări proprii autentice. În acord cu problematica condiției feminine este relația tensionată dintre Morag și soțul ei, Brooke Skelton. Prin asumarea unei poziții dominante, susținute de o atitudine rasistă direcționată împotriva metișilor – „Parcă trebuia să fie ilegal să le dai lichior indienilor” (Laurence, 220) –, Brooke încarnează un vector emblematic al puterii imperiale și al dominației coloniale asupra Canadei. „Figura lui Brooke, așadar, este folosită pentru a explora ideologii patriarhale și coloniale” (Hamill, 152), concluzionează Faye Hamill. Tot ea atribuie fetișul lui Brooke față de contextul istoric deficitar al lui Morag „interpretărilor coloniale ale Canadei ca spațiu pustiu, fără istorie, o filă albă pe care ideologiile și practicile europene pot fi în mod liber inscripționate” (Hamill, 152).

Divinatorii, ca exponent al contextului mai amplu al literaturii canadiene și, în particular, al metaficțiunii istoriografice, mizează pe o serie de dualități care servesc la a articula pornirile și motivele de la baza expediției literare canadiene în căutarea identității și unității culturale, istorice și geografice. Dihotomia sugerată de metoda lui Atwood propune o distincție fermă între Victimă și Învingător, ambii plasați într-un teren de joacă metaforic. Căutarea ancestralității se traduce în două impulsuri adverse ce izvorăsc din senzația alienării față de leagănul protector al comunității, dublată de pornirea instinctivă pentru emancipare și autodefinire identitară.

 

Note:
 
[1]Toate citatele au fost traduse de Mălina Iorga.
2În orig. „Memorybank Movie”.
3În orig. „How to Make an American Quilt”.Producție cinematograficăamericană.
 
Referințe: Ann Howells, Coral. In Search of Lost Mothers: Margaret Laurence’s „The Diviners” and Elizabeth Jolley’s „Miss Peabodys Inheritance” http://ariel.ucalgary.ca/ariel/index.php/ariel/article/viewFile/2098/2054; Atwood, Margaret, A Thematic Guide To Canadian Literature, Cap. Survival, House of Anansi Press Inc., Toronto, 1972 (2012); Beckman-Long, Brenda. Genre and Gender: Autobiography and Self-Representation in The Diviners, University of Alberta, Alberta, 2004; Hamill, Faye. Canadian Literature, Edinburgh Critical Guides to Literature, Edinburgh University Press, Edinburgh, 2007; Hutcheon, Linda, The Canadian Postmodern: A Study of Contemporary English-Canadian Fiction, Oxford University Press, USA, 1988; Laurence, Margaret. The Diviners, The University of Chicago Press, Chicago, 1974.

 

[Vatra, nr. 6/2016]

 

Un comentariu

Lasă un răspuns la Dinspre ţara arţarilor | Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.