Monica BOTTEZ – Romanul Divinatorii de Margaret Laurence – o capodoperă a literaturii canadiene

canadian art 5

Pentru cititorii români, literatura canadiană nu e dintre cele frecventate, cele mai cunoscute nume fiind Margaret Atwood şi, mai recent, Alice Munro (din 2013, când a luat Premiul Nobel pentru literatură). Pentru unii, la acestea se poate adăuga cel al lui Michael Ondaatje, autorul romanului care a stat la baza scenariului remarcabilului film Pacientul englez, realizat de Anthony Minghella (1998) cu o distribuţie de primă mărime (Ralph Fiennes, Kristin Scott Thomas, Willem Dafoe şi Juliette Binoche). Desigur că datorită succesului lor internaţional, multe din operele acestor scriitori au fost traduse în limba română, ceea ce nu s-a întâmplat cu scrierile lui Margaret Laurence.

Recunoşterea romanicierei Margaret Laurence a avut un ecou mai mic dincolo de graniţele Canadei, dar ea se numără printre cei mai valoroşi scriitori canadieni (a obţinut premiul Guvernatorului General pentru două din romanele sale, O glumă a Domnului şi Divinatorii), fiind unanim preţuită şi iubită (distinsă cu Ordinul Canadei în 1972, declarată Persoană istorică naţională în 2016).

Margaret Laurence s-a născut în Manitoba, o provincie din centrul Canadei, în orăşelul Neepawa, pe care l-a recreat în creaţia sa literară sub denumirea de Manawaka în cele patru romane ale sale cele mai cunoscute care alcătuiesc ciclul Manawaka: Îngerul de piatră (1961), O glumă a Domnului (1966), În mijlocul flăcărilor (1969) şi Divinatorii (1974). Prin faptul că fiecare dintre aceste romane are în centrul său un personaj feminin, ciclul realizează portretul compozit a patru generaţii de femei canadiene care parcurg ritualuri de trecere în lupta lor cu mentalităţile puritane inculcate în copilărie (asemenea autoarei, protagonistele au strămoşi scoţieni, educaţi în spiritul sever al bisericii prezbiteriene), precum şi cu impedimentele sociale pentru a-şi orienta viaţa conform voinţei proprii: în Îngerul de piatră, Hagar Shipley se luptă cu mândria poziţiei sociale a familiei şi cu individualismul propriu; în O glumă a Domnului, Rachel Cameron se luptă cu convenţiile sociale ale normelor de bună purtare; Stacey McAndra din În mijlocul flăcărilor (1969) se luptă cu eşecul de a comunica, iar Morag Gunn din Divinatorii cu descoperirea identităţii proprii şi cu căutările ce derivă din harul scriitoricesc.

 Margaret Laurence a fost atrasă de mişcarea feministă din anii 1960 şi activitatea ei în acest domeniu i-a insuflat un sentiment al comunităţii de idei. Ea nu a scris însă niciodată romane feministe cu teză, ci a promovat drepturile femeilor descriind viaţa lor cu toate greutăţile şi presiunile la care sunt supuse.

Divinatorii are o structură narativă şi ideatică de mare complexitate, clădită pe modelul arhetipal al călătoriei exterioare, dar şi lăuntrice, a protagonistei în căutarea identităţii. Morag Gunn este scriitoare şi mama unei fete de 18 ani, Pique, şi are 47 de ani când începe acţiunea. Cadrul temporal al acţiunii primare începe în vara anului când Pique fuge de acasă, evenimentul care declanşează călătoria lăuntrică retrospectivă prin hăţişul amintirilor prin care mama stabileşte o paralelă între căutarea sa de o viaţă şi cea a fiicei sale, concluzie la care ajunge în toamna aceluiaşi an. În naraţiunea primară se află inserate, prin asociaţie cu ocazii prezente, numeroase altele care zugrăvesc tabloul copilăriei, tinereţii şi primii ani ai vârstei mijlocii ai protagonistei, creionând „portretul de tinereţe” al unei artiste canadiene. Aruncând o privire retrospectivă asupra evenimentelor trecute din viaţa ei, Morag îşi dă seama că opţiunile făcute i-au determinat identitatea actuală, care îi poate apărea cititorului ca o triplă paradigmă – cea a femeii moderne, cea a unei artiste postmoderne şi cea a Canadei contemporane.

Rămasă deodată orfană la vârsta de cinci ani prin moartea de poliomielită a ambilor părinţi, Morag ia contact brusc cu Manawaka, micul oraş de provincie din preria canadiană unde locuiesc noii ei părinţi adoptivi, Christie şi Prin Logan. Christie fiind gunoierul oraşului, noua condiţie socială a lui Morag e să fie privită de sus de colegii mai înstăriţi, căci nu îşi poate permite decât o îmbrăcăminte sărăcăcioasă sau de căpătat. Ea se simte umilită de diferenţa de clasă socială şi numai mult mai târziu va putea întelege incontestabila superioritate morală a gunoierului. E prea tânără ca să înţeleagă lecţia de etică pe care grotescul Christie i-o dă „citind” resturile menajere pe care le aruncă la marginea oraşului. Aşa cum îl interpretează el, acest gunoi scoate la iveală murdăria lăuntrică, aspectele abjecte ale vieţii locuitorilor de vază ai oraşului pe care ei vor să le ţină secrete, iar prelegerea lui Christie, care le pune în evidenţă, reprezintă prima manifestare a darului divinator din roman (completată apoi de darul divinator prin nuiaua de alun a fântânarului Royland şi de intuiţia creatoare a harului scriitoricesc al lui Morag).

Este intersant să remarcăm ecoul stilului biblic din această cuvântare a lui Christie, care atrage atenţia asupra coincidenţei dintre tabloul „divinat” de gunoier şi cel al umanităţii ipocrite şi păcătoase prezent în Vechiul Testament, arhetipul literar al tradiţiei iudeo-creştine. Iar Christie, gunoierul dispreţuit dar blând cu copiii şi care şi-a cărat în spate pe front camaradul rănit (chiar tatăl lui Morag), fără a pomeni niciodatăa nici un cuvânt nimănui despre această acţiune eroică, întruchipează esenţa spirituală a dragostei şi milei din Noul Testament de care Morag se pătrunde astfel fără să îşi dea seama. Chiar numele de Christie sugerează că personajul întruchipează aceste valori: Christian este pe lângă nume propriu şi substantiv comun care înseamnă creştin.

În felul său Christie este un om mândru, mândru nu numai dintr-un sentiment de superioritate morală faţă de abjecţii săi superiori pe scara socială, ci şi din conştiinţa vitejiei istorice a strămoşilor săi. Şi pentru a-i insufla lui Morag sentimentul continuităţii istorice, el inventează saga eroică a lui Piper Gunn şi a soţiei sale Morag, figurile mitice ale unor colonişti de mare curaj şi animaţi de voinţa nestrămutată de a stăpâni pământul noii ţări. Astfel, Christie continuă tradiţia vechilor barzi celţi reînviată de poetul James Macpherson la 1760 şi, chiar copilă fiind, Morag îl imită imediat pe Christie cu versiunea ei intitulată „Povestea lui Morag despre nevasta lui Piper Gunn”, iar mai târziu scriitoarea va recrea trecutul istoric al străbunilor săi pe fundalul arhetipal al Tărâmului Făgăduinţei în cel de al patrulea roman al său, Umbre ale Raiului.

Evoluţia protagonistei se constituie într-un desen complicat de preluare sau respingere a unor tradiţii culturale şi norme comportamentale. De exemplu, ea adoptă la început atitudinea comunităţii de descendenţă britanică din Manawaka de ostracizare a metişilor, care erau marginalizaţi la propriu, fiind forţaţi să locuiască în afara oraşului şi nefiind nici după moarte acceptaţi pentru a fi îngropaţi în cimitir. Apoi Morag începe însă să simtă pentru Jules Tonnaire poreclit Skinner, metisul ocolit de toţi colegii de şcoală, o anumită înţelegere şi empatie mai ales după ce ascultă povestirile lui despre străbunii săi viteji care au luptat alături de Louis Riel, conducătorul rebel al metişilor. Comparând aceste povestiri cu versiunea oficială a evenimentelor, Morag îşi dă seama de importanţa tradiţiei orale şi de greutatea sau chiar imposibilitatea de a stabili adevărul istoric. Iar comparând povestirile lui Christie cu cele ale lui Jules şi cu relatările din cărţile de istorie, Morag începe să întrezărească adevărul că acei scoţieni dezrădăcinaţi care fugiseră de asuprirea grea din ţara lor îi asupriseră la rândul lor fără milă pe indienii şi metişii din noua ţară.

Primul moment important de respingere din căutarea de sine a protagonistei este plecarea din Manawaka, însoţită de decizia de a studia la universitatea din Winnipeg, dând total uitării anii umilitori petrecuţi în Manawaka. Dar aici Morag renunţă la studii când se îndrăgosteşte de profesorul englez Brooke Skelton şi hotărăşte să se mărite. Soţul ei este însă o figură autoritară, fiul unui reprezentant tipic al clasei administrative deprinse să impună normele, cultura şi valorile britanice în India colonială. Brooke îi cere lui Morag să adopte înfăţişarea şi stilul de viaţă al unei soţii din mediul academic, rol de care ea se simte treptat încorsetată. După câţiva ani ia hotărârea să fie din nou ea însăşi, decide să nu se mai ducă la coafor şi îşi neglijează îndatoririle domestice pentru a începe să scrie. Morag îşi dă seama acum că, de fapt, Manawaka sălăşluieşte în interiorul ei aşa cum sălăşluise ea odinioară în micul oraş. În primul ei roman, pe care îl publică sub numele de fată, încearcă să recreeze anii petrecuţi acolo. Punctul culminant al atitudinii de respingere faţă de soţul ei este provocat de purtarea rasistă de-a dreptul insultătoare a lui Skelton faţă de Jules când Morag îl întâlneşte întâmplător pe stradă şi îl invită la ei acasă. Se ajunge aşadar la momentul de ruptură când Morag hotărăşte să divorţeze şi începe o legătură neconvenţională cu Jules Tonnere, care duce la naşterea fiicei lor Pique.

Relaţia cu Jules o ajută pe Morag să se regăseacă, să reintre în legătură cu straturile profunde ale fiinţei sale. Evocând atmosfera din Manawaka, dar şi experienţa lor erotică adolescentină, întâlnirea cu Jules îi redă vigoarea lui Morag de a acţiona natural, conform înclinaţiilor sale, de a se scutura de balastul convenţiilor sociale. După ce fac dragoste, Morag se simte „stoarsă, dar reînnoită” (Divinatorii 293, trad. n.), iar Jules are intuiţia că a tămăduit-o „ca un şaman” (294). Putem spune că prin contactul lor spiritual şi fizic ei au anihilat timpul istoric şi au pătruns în timpul mitic unde fiinţa umană poate renaşte, aşa cum îl descrie Mircea Eliade (Eliade 94).

Dacă o vedem pe Morag ca reprezentând Canada la nivel simbolic, atunci putem socoti cu Gunilla Florby că acest contact cu vechile valori ale amerindienilor reprezintă o recunoaştere a moştenirii autohtone care îi dă forţa de a renaşte (Florby 203), de a-şi descătuşa spritul creator care doreşte să îşi croiască un drum propriu şi să trăiască într-un cămin pe care şi l-a clădit singură.

Jules este însă cântăreţ de local care îşi compune propriile cântece hrănindu-se din tradiţia neamului său, viaţa lui are un caracter nomad, iar apariţiile sale în viaţa lui Morag şi Pique sunt sporadice.

Cum Margaret Laurence a petrecut ani buni de zile în Africa în vremea când multe colonii îşi dobândeau independenţa şi cum Canada însăşi era o fostă colonie britanică, ea a devenit deosebit de sensibilă la procesul decolonizării şi a fost prima scriitoare canadiană care a asociat situaţia ţărilor din lumea a treia cu cea a femeilor.

Regimul pe care tatăl lui Skelton îl impusese în familia sa era un patriarhat absolutist, care o transformase pe mama lui într-o umbră de femeie ce nu îndrăznea vreodată să îşi contrazică soţul. Deşi atitudinea autocrată a tatălui atrage ura fiului, Brooke o absoarbe prin educaţie şi o perpetuează într-o formă mai atenuată. Îl marchează însă pe viaţă, declanşând hotărârea sa neclintită de a nu avea vreodată copii. Acelaşi tip de regim patriarhal este practicat şi de pictorul scoţian Dan McRaith, care devine amantul lui Morag la Londra, unde ea petrece câţiva ani împreună cu Pique, deoarece socoteşte că aici situaţia ei de mamă celibatară a unui copil metis nu atrage atenţia în aceeaşi măsură ca într-o societate dominată de convenţii sociale tradiţionaliste. Aşa cum am văzut, Morag evoluează spre emancipare şi refuză rolul tradiţional de femeie supusă bărbatului până la depersonalizare. Se cuvine să comentăm aici că atât numele mamei cât şi al fiicei sunt emblematice, gunn însemnând „luptă” în scoţiană iar pique „suliţă” în franţuzeşte, sugerând deci hotărârea lor de a se lupta pentru identitatea proprie dorită (şi nu sunt singurele nume sugestive din roman).

Anii petrecuţi de Morag în Marea Britanie reprezintă o etapă importantă în identificarea drumului său propriu, mai ales prin călătoria pe care o face în Scoţia, pentru a-şi descoperi rădăcinile, însoţită de iubitul ei, pictorul Dan McRaith. În casa acestuia din Combruach, Morag are două străfulgerări de înţelegere, două epifanii. Îşi dă seama că identitatea ei este în egală măsură produsul locului unde s-a născut, cât şi al moştenirii ei culturale, adică al cântecelor bardului celt Ossian, dar şi al mitului lui Piper Gunn şi al mândrei sale soţii Morag creat pentru ea de Christie.

Tot aici înţelege deodată afirmaţia lui Christie că umanitatea nu e decât un gunoi, o murdărie. Îşi dă seama că relaţia ei cu Dan şi purtarea ei nesinceră faţă de soţia acestuia este o trădare abjectă a semenelor ei femei, a legăturilor de solidaritate feminină pe care le decoperise prin prietenia cu Ella, mama şi surorile acesteia.

Căutarea de sine a lui Morag porneşte de la renegarea părinţilor (asociată cu renegarea locului de naştere); ea parcurge toate etapele de respingere a modelelor acceptate de comportament al unei soţii şi mame (preferă să fie o femeie divorţată independentă şi să întemeieze o familie monoparentală), dar în final ajunge să înţeleagă şi să îşi asume moştenirea părintească, aşa cum arată scena morţii lui Christie, şi romanul se încheie cu întorcerea ei în ţara unde s-a născut. Ea ajunge astfel la o identitate canadiană clar definită, clădită prin preluarea tradiţiilor etno-culturale ale strămoşilor săi, dar şi a marilor arhetipuri culturale precum Biblia, Shakespeare şi Milton. McConnell’s Landing, locul pe care îl cumpără şi unde se stabileşte la întoarcerea din Marea Britanie, ilustrează această profundă recunoaştere a identităţii ei canadiene, iar romanul poate fi interpretat ca „o alegorie a Canadei ajunse la vârsta majoratului” (Florby 204) .

Alături de măreţul peisaj al râului ale cărui ape învolburate par să curgă în ambele sensuri (o metaforă de neuitat a permanentei interacţiuni trecut-prezent-trecut prin intermediul memoriei) apare un alt arhetip cultural specific canadian – figura lui Catherine Parr Trail1, cu care Morag poartă dialoguri imaginare ce scot la iveală înrudirea spirituală pe care Morag o simte cu munca de pionierat a unei femei remarcabile: Parr Trail a putut împleti rolul de soţie – ce implica o muncă fizică solicitantă, naşterea şi creşterea copiilor în condiţii grele – cu activitatea creatoare a scrisului. Tema artei şi a artistului se află în centrul romanului ce se conturează ca un imn închinat intuiţiei şi imaginaţiei creatoare. Alături de fântânarul Royland, care poate fi considerat divinatorul en titre, şi de Christie, cel ce ghiceşte faţa reală a omului „citind” gunoaiele pe care le aruncă acesta, artistul făurar şi mânuitor de cuvinte este tot un divinator ce încearcă să descifreze complicata fiinţă umană.

Divinatorii este un roman ce marchează îndepărtarea de cultura patriarhală şi descrie evoluţia paradigmatică a unei femei moderne ce doreşte să nu mai fie un simplu apendice al bărbatului şi îşi caută o identitate autonomă. Dar Margaret Laurence nu simplifică lucrurile, nu scrie un roman cu teză. Morag nu reprezintă un tip, ci o fiinţă umană individualizată, nu este o reţetă, ci un caz. Într-un alt caz, căsătoria personajului Ella Gerson, prietena lui Morag, demonstrează că partenerii pot construi o relaţie durabilă, chiar dacă doar la a doua încercare, atunci când ştiu să menţină echilibrul prin afecţiunea unuia pentru celălalt. Astfel, Ella are o căsătorie fericită, doi copii reuşiţi şi o carieră poetică de succes.

Prin relaţiile ei cu Jules şi cu Pique, Morag învaţă să accepte alteritatea, dar îşi dă seama şi de asemănările dintre drumurile parcurse de oameni în căutarea identităţii şi a împlinirii de sine, idee pe care i-o împărtăşeşte lui A-Okay Smith, tânărul care, asemeni ei, şi-a respins părinţii şi şi-a părăsit locuinţa din oraş pentru a merge să cultive pământul. Aşa cum am arătat deja, relaţia cu Jules o face să înţeleagă cât de important este rolul jucat de tradiţia orală în păstrarea identităţii etno-rasiale, el îmbogăţind această tradiţie şi făcând-o auzită prin propriile sale creaţii cântate în cluburi şi baruri – balade despre viaţa mizeră şi în acelaşi timp eroică a tatălui său Lazarus Tonerre şi despre soarta sfâşietoare a surorii sale Piquette, care a ars de vie împreună cu cei doi copii ai ei.

Fiica lui Morag, Pique, îşi descoperă şi acceptă propria identitate, preluând de la Morag poveşile create de Christie, dar şi pe cele ale tatălui ei metis despre străbunii săi. Astfel, la sfârşitul romanului, ea compune un cântec, un fel de imn-baladă despre sine plin de încredere în forţele proprii. Prin descendenţa ei pe jumătate scoţiană, pe sfert franceză şi pe sfert amerindiană, Pique întrupează o identitate culturală hibridă care o dislocă pe cea engleză din locul ei central în societatea canadiană. Divinatorii este un roman de mare semnificaţie în literatura canadiană şi prin faptul că redă o imagine inovatoare a istoriei Manitobei şi, aşa cum subliniză Wes McAmmond, se poate spune că astfel „Margaret Laurence a inventat multiculturalismul” (citat de Greta McCormick-Coger 22). Ea a dat expresie literară perspectivei istorice a metişilor într-un roman de un profund umanism.

Note:
  1. Catherine Parr Traill (1802-1899) a fost o scriitoare din perioada de pionierat a literaturii canadiene. Născută în Marea Britanie, ea emigrează împreună cu soţul ei în Canada, stabilindu-se pe râul Otonabee lângă Peterborough pentru a fi aproape de sora ei Susanna Moodie, şi ea scriitoare de marcă. Acolo Traill a scris prima ei carte celebră, The Backwoods of Canada / Pădurile seculare ale Canadei (1836), relatarea primilor ei trei ani în ţinuturile abia defrişate al Canadei, o operă pragmatică şi optimistă plină de detalii realiste ce a stabilit o tradiţie a genului. A mai publicat povestiri de tinereţe, un manual de gospodărie, un Ghid pentru emigrante (1854) şi tratate de botanică canadiană.
Bibliografie: Eliade, Mircea. Rites and Symbols of Initiation: The Mysteries of Rebirth. New York: Harper Row, 1965; Florby, Gunilla. The Margin Speaks. A Study of Margaret Laurence and Robert Kroetsch from a Post-Colonial Point of View. Lund: Lund University Press, 1997; Laurence, Margaret. The Diviners. Toronto: McClelland & Stewart, 1974; McCormick-Coger, Greta (ed.). New Perspectives on Margaret Laurence: Poetic Narrative, Multiculturalism and Feminism. Westport, Connecticut: GreenwoodPress, 1996.

 

 

[Vatra, nr. 6/2016]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s