pulsul e o lentilă care narează
pulsul e o lentilă care narează.
mă izolez să-i aud povestea mirabilă
– el nu poate fi minimalist, doar vorbeşte
despre atîtea lucruri majore: iubire,
singurătate, noapte, zi…
la o palmă de coama dealului Galata,
soarele străluceşte disperat
în falia verticală dintre armatele de nori
– ce negre, ce înspăimîntate se-apropie
una de alta! apoi vîntul răbufneşte
şi, tranc!, închide uşa aceea. porumbelul
împiedicat în ghetrele albe ţîşneşte razant
deasupra nisipului, cu inima-n flăcări.
11 sept. 2015
natura nu e bovarică
natura nu e bovarică, nu se dă drept alta niciodată:
nici hrănită cu lecturi romantice regina-nopţii
nu-şi uită locul. ploaia nu merge prin oraş aferată
ca o actriţă şi, chiar cînd cade oblic, vorbeşte direct,
răspicat – şi ei îi e silă de bolmojeala oraculară.
viespile îmbătate de alcoolul perelor
au viziuni extatice fără să ne ceară voie – doar ştii,
tu ai cules perele din iarbă! vîntului nu-i pasă
ce credem noi despre el, nici tunetul nu se dedă
la spectacol (mă grăbesc să-ţi spun tot,
timp nu mai e mult pentru noi…).
toţi îşi vorbesc limba maternă firesc, natural,
cu măreţie. noi de ce n-am face la fel?
9-11 sept. 2015
noaptea
un hiatus negru între două enorme lumini?
poruncă cerească, departe, la începuturi:
„Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul
şi-l supuneţi…”?
nu. aşteptare calmă a dimineţii. zonă complice,
protectoare (e linişte pe pămînt şi în ceruri):
glasul tău se întrupează în tine. îţi auzi
bătăile inimii pînă în uterul mamei şi vezi tot,
şi crezi tot: acum te veghează un înger!
receptacul: tu, temătoarea. tu, apriga naivă.
tu, ocolul pămîntului în şaizeci de minute…
15 sept. 2015
luna asta
plutind ca o raţă-nfoiată deasupra
(noi sîntem în adîncuri, dedesubt)
nu are nici o legătură cu singurătatea noastră,
cu fruntea pură a mamei din tinereţile ei
exterminate de istoria românească
ori cu ecranul luminos în care mă văd.
ea e din altă ţară.
27 sept. 2015
vaginul întunecat
al blocului naşte un înger
cu plete negre revărsate peste ghiozdan.
fetiţă de vînt – tu, tu, însufleţito! –,
mi-e teamă pentru tine: ziua e orbitoare…
27 sept. 2015
poezia e şoc,
precum crima adolescentului
din vecini pe care nu-l credeai în stare de crimă.
gesturi ca oricare, cuvinte de fiecare zi.
chiar puţină frondă: ei da, nimic anormal!
şi, brusc, toporul decapitînd obişnuinţa.
29 sept. 2015
vrăbiuţă de metal, tu, mistică a singurătăţii
(economie a ritmului, pulsaţie cu ochii închişi) –
cum de ai devenit, brusc,
o mistică a vieţii? a adîncurilor
şi întinderilor periculoase?
29 sept. 2015
în clopotul serii,
albul ochilor devine gălbui
iar mîinile se răcesc: e toamnă.
ai grijă! spun în şoaptă,
să nu fiu auzită de rarii trecători
(am grijă! răspunde rîsul
departe, sclipind în întuneric).
deasupra, un gong de aramă
se clatină mut sub pumnii vîntului.
7 oct. 2015
rîu în octombrie
oglindă pe-alocuri argint,
pe-alocuri fîşii
din faţa fratelui adolescent,
bărbierindu-se
plin de sinele lui în floare…
mai sus, pe mal, flacăra unui foc:
generaţii şi generaţii
de muguri de metal înroşit.
– o mînă fluturînd prietenoasă
din întuneric.
7 oct. 2015
noiembrie
băietani cu creste şui,
cu turul pantalonilor la genunchi
îl iscodesc pe insul culcat în iarbă.
şi frigul, credincios lui însuşi,
îi bagă în trup săbiile sale fine
dar el pare împăcat.
o corabie galbenă alunecă prin nori,
clopotul de la proră răsună stins
– sau vîntul o fi… tu-l auzi?
8 nov. 2015
îndurăm atîta frumuseţe…
bănuţi de aur din salcîmi
fac o enormă favoare morţii:
cu cîtă graţie plutesc prin aer,
alunecînd în ea!
deasupra sticleşte albastrul cerului
printre palele moi de soare.
şi noi îndurăm atîta frumuseţe
neştiutori, fără să ne smintim.
17 nov.
noapte, lună, casă
joc potrivnic al singurătăţii. cînd percepi vibraţiile clare, cutremurul propriei fiinţe. şi cînd, neauzind rostite cuvintele noapte, lună, casă (fragmente dintr-un imperiu al nimănui), graniţa dintre tine şi ele dispare: ţi se varsă în sînge, le simţi ca un puls în liniştea sporindu-le cruzimea frumuseţii.
joc al participării stringente, conformiste: te laşi în puterea lor melancolică, tu cu toată greutatea zilei trecute. într-un tîrziu, deschizi fereastra, să asculţi maşinile şiroind pe stradă.
în grădina cît palma, trandafirul subţiratic – un holtei cu melon roşu pe cap – face lupinguri, tonouri şi picaje sub vîntul brusc dezlănţuit…
29 sept.- 2 oct. 2016
[Vatra, nr. 11-12/2016, pp. 8-9]
[…] Sursa: https://revistavatra.org/2016/11/29/mariana-codrut-poeme/ […]