Ioana BOȘTENARU – Iubirea la un click distanță

partaj_1_fullsize

În zilele în care facebook-ul a devenit noul registru de evidență a populației și, implicit, a relațiilor, Horia Corcheș transformă această nouă realitate în subiect de roman* și îi poartă pe cititori într-o goană a e-mailurilor și a postărilor, ale căror surse se pierd în crepusculul existențial, tânjind după zvâcul oferit de un simplu click. Prospăt înclinat spre aria romanescă, Horia Corcheș scrie astfel un roman actual, dar care tratează o problematică veche de când lumea: erotismul. Partaj e un roman despre amantlâcuri în care personajul principal, Matei Jitaru, intră ușor, dar din care iese cu greu, meditând la nesfârșit asupra locului în care se situează. Triunghiurile amoroase formate permit un insight cu privire la ce reprezintă viața de familie în societatea actuală, Matei fiind cel care dictează ritmul.

Tonul scriiturii este fixat încă din primul capitol, care nuanțează voalat turbulențele existențiale pe care le resimte eroul și incertitudinea în fața stabilirii factorilor decisivi care au contribuit la turnarea sa în șablonul actual. Prezentarea vieții sale amoroase în paralel cu a unchiului Ionel accentuează trăirile personajului, conturându-se un anti-model erotic, pe care Matei îl urmează însă cu desăvârșire. Deși redarea se face pe „muzici” diferite, lucru evident și la nivel lingvistic, poveștile sunt convergente. Poate că unchiul Ionel nu împarte like-uri pe facebook, postulând imagini virtuale cu Măriuța, dar admiră trupurile goale de femei din revistele pentru bărbați, hrănindu-și apetitul sexual și nestatornicia în plan erotic, nestatornicie vizibilă și în cazul nepotului său.

Jocul atunci-acum nu este pregnant numai la nivelul structurării romanului, ci și la nivelul construcției personajelor, a căror conștiință este scindată chiar și temporal vorbind. Personajele sunt prinse în vâltoarea amintirilor, care le alimentează în prezent iubirea carnală, intensă și impulsivă din trecut. De o parte se află Maria, care retrăiește intensitatea momentelor trecute: „Maria își aminti prima lor noapte (…) Într-un moment de tandrețe, ea îi sărutase ceafa și-i spusese pentru prima dată: te iubesc, Matei! Îi simțise mirosul de peste noapte pe piele. Matei își întorsese capul spre ea din ecranul laptopului. Poate acum vor începe să se așeze lucrurile. Oricum, un semn pe viață era în ea”. De cealaltă parte se află Matei, intelectualul fumător, meditativ și întrebător, care încearcă să găsească chintesența iubirii, fiind actorul principal într-un „du-te, vino” continuu printre femei prinse în mariaje eșuate, fiecare umplând în felul ei golul său existențial: „Arina era frumoasă și nebună. Maria era frumoasă și caldă. Își închisese o clipă ochii și trăsese adânc din țigară. Le vedea imaginile, fotografiate, în spatele retinei, în paralel”.

Autoanaliza pătrunzătoare a trăirilor sufletești fără niciun fel de susceptibilitate, trăiri generate în prealabil de captivitatea în jugul iubirii care îmbracă forme atât de diferite și atât de complexe, trădează, potrivit criticilor de întâmpinare, accente holbaniste (Alex Goldiș) sau à la Camil Petrescu, à la Gib Mihăiescu (Emanuel Modoc). Trama fiecăreia dintre love story-urile din roman e reprezentată de nesiguranța lui Matei, care încearcă să afle care e poziția sa, meditând constant asupra comportamentelor erotice pe care le manifestă în fiecare din realațiile sale: Matei tânjește după Arina („Dacă apare acum și bate la ușă plec cu ea, Maria, mă ridic de lângă tine din pat și plec cu ea”), în timp ce Maria tânjește după el („Bărbatul ăsta după care-și pierduse capul”), dar acesta, în încercarea de a nu o pierde pe Arina, „e cam dobitoc” cu cea din urmă, după cum recunoaște ulterior, admițând totodată că, de fapt, femeia iubită e Maria. Astfel, făcând apel la toate tehnicile autoficțiunii, eul autoficționar își pune pe tavă trăirile, într-un roman care are nerv și tempo, în încercarea de a reda cât mai franc regăsirea eului-narator.

Dar această dominantă erotică a romanului e completată și de o altă direcție. Matei nu este orice amorez ce stabilește triunghiuri amoroase, ci un om cu stare, intelectual vorbind, căci activează ca profesor la unul dintre cele mai căutate licee din capitală, fiind director cu vechime în sistem: „Muncise doisprezece ani în școala asta. Pas cu pas, ridicase ștacheta, cât se poate cu profilul ăsta tehnologic, o înălțase, o stabilizase (…) Apoi pe el toată țara îl cunoaște, toți îi știu numele și renumele”. Prin urmare, romanul creionează și realitatea socială în care sunt antrenate personajele, o realitate în care influența este cuvântul-cheie, cheia avansării în sistemul educațional fiind vorbele bune sau șantajul: „Era evident că Marian e cel dorit, mai ales că el părea într-o fază de dezinteres total. Știa că trebuie să meargă direct la Costescu, reamintindu-i trecutul. Dar cum să o facă? Avea rețineri, nu-i stătea în fire, nu mai făcuse niciodată așa ceva”. Oricum, în ciuda complexității problematicilor sugerate și evocate fără niciun fel de cosmetizare, a căror viabilitate este destul de pregnantă actualmente, Horia Corcheș alege să le poziționeze într-un plan secund în economia romanului, într-un capitol intitulat sugestiv „Matematică”, în care calculele și mutările bine gândite îl preced pe șah mat: „Dar dacă trebuie, dacă altfel nu se poate, va scoate din mânecă tot ce știe. L-au umilit la proba scrisă, dar la interviu va regla lucrurile. Poate chiar înainte de interviu. Acum nu îi mai pasă de nimic!”.

Dincolo de semnalarea acestor probleme la nivel înalt, este evidențiată și condiția profesorului în acest sistem macerat în interior, când cei șapte ani de-acasă ai elevilor au devenit de asemenea o amintire, elevii de altădată fiind substituiți de: „privirile alea tâmpe, nespălate, îndesate în vidul unor capete. Îi vedea dimineața cum vin, cum se înghesuie pe uși și se îmbrâncesc (…) Nimic, doar funcții instinctuale (…) turme de corpuri reduse la funcții organice”. În consecință, realitatea bate și dorința împlinirii profesionale, însă Matei ajunge să țină cu dinții de postul la liceul industrial  pentru că, deprins cu „exercițiul rutinei”, își menține angrenarea în real: „El ce altceva să facă?”.

În astfel de cercuri se învârtește așadar Matei, intelectualul lucid, actor principal în scene picante, posesor de drame și subiect al analizelor psihologice, ce trimit la o tradiție bine înrădăcinată în literatura română, reformulată însă într-un roman erotic à la postdouămiism, când mediul virtual devine hrană a iluziilor și augmentează alienarea indivizilor în fața monitorului.

_________
*Horia Corcheș, Partaj, Editura Art, București, 2016, 224 p.

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2017, pp. 33-34]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s