Una dintre poetele douămiiste binecunoscute, Andra Rotaru, publică, la un interval de șase ani față de ultimul, cel de-al patrulea volum, tribar. Cu un debut înregistrat în 2005, Andra Rotaru și-a individualizat poetica mizând pe un mariaj al artelor, corelaţia dintre poezie, muzică şi dans fiind pregnantă. O dovadă elocventă a acestui mariaj este Lemur, volumul care îi aduce premiul „Tânărul poet al anului”, în 2012, consolidându-i poziția pe scena poeziei douămiiste. Nici cel mai recent volum al său, „tribar”, nu pare să rămână într-un con de umbră, bucurându-se la rându-i de aprecieri externe și interne şi articulând note existente în volumele precedente. Citește în continuare →
Cu un debut înregistrat în 2003, Liliana Corobca rămâne în aceeași sferă a interesului pentru comunism în cel mai recent roman al său, Capătul drumului*. Dacă preocuparea pentru cenzură și exil o individualizează în rândul cercetătorilor, romanul de față se îndreaptă spre o altă fațetă a realității istorice, mai precis spre fenomenul deportărilor din spațiul românesc, început odată cu semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, când Moldova și Bucovina au fost invadate de trupele rusești. Citește în continuare →
Catalogat de Radu Țuculescu drept „o lume în trei zile”, cel mai recent roman semnat de acesta reușește să îl mențină în rândul scriitorilor optzeciști prolifici. Spre deosebire de romanele precedente precum Poveștile mamei bătrâne (2006), Stalin cu sapa-nainte (2009) sau Mierla neagră (2015), în care prozatorul și-a obișnuit publicul cu alternarea prezentului cu trecutul, Măcelăria Kennedy e un roman al prezentului, al celor trei zile în care personaje care mai de care mai pestrițe domină prim-planul, după cum afirmă însuși acesta într-un interviu cu Alice Valeria Micu pentru Cluj Manifest: „Personajele sunt absolut trăznite, le iubesc pe toate, sunt atât de simpatice, uneori naive şi tembele şi bătute în cap. Toţi vor să devină artişti, în afară de măcelar, care e şi el un artist, în felul său.” Citește în continuare →
Membru al generației optzeciste, Daniel Vighi are predilecție pentru proză, numeroasele volume publicate fiind o dovadă elocventă în acest sens. Dacă în 2015 publica „Trilogia Corso”, doi ani mai târziu își lansează volumul „Mort în Patagonia”, dovedind încă o dată că e o prezență constantă în câmpul literar. Cu o epicitate deloc condensată, vădită nu doar din pricina întinderii relativ mari (464 de pagini), ci și din aglomerarea impresionantă a personajelor, a spațiilor și a problematicilor aduse în discuție în subsidiar, romanul abordează într-o manieră parabolică actul lecturii. Astfel, la Vighi, lectura devine un soi de aventură marină, o călătorie în timp și spațiu, granițele fiind abolite, iar cititorul ușor dezorientat până prinde gustul periplului narativ, devenind la rândul său echipier în expediția pe mările și oceanele ficțiunii.
Cu un debut înregistrat în anii ’90, Caius Dobrescu a continuat să scrie constant, poemele, eseurile şi romanele sale fiind sugestive în acest sens. „Migraţia” spre un tip de proză mai aparte, cea poliţistă a fost înregistrată încă din Minoic (Polirom, 2011) şi persistă în cel mai recent roman, „moarte în ţinutul secuilor”, un thriller autohton, mélange de tragi-comic, politic, multiculturalism, mister, un colaj postmodern, în care memoria fragmentară redă drama unei societăţi „încercate” de-a dreptul de istorie. Citește în continuare →
Prima jumătate a anului literar 2017 s-a bucurat de apariția unor volume remarcabile, Cățărarea în cer al lui Petre Barbu* fiind un exemplu concludent. Cartea nu e nici pe departe una ce marchează debutul scriitorului, căci Petre Barbu este un nume cu tradiție atât pe scena literară, cât și pe ce jurnalistică. Cu un debut editorial înregistrat în 1993 prin volumul de povestiri scurte Tricoul portocaliu fără număr de concurs, scriitorul și-a continuat ascensiunea în plan literar, fiind vizibilă apetența sa pentru dramaturgie și pentru proză, cea din urmă reprezentând și șablonul celui mai recent volum.
Cățărarea în cer reunește 93 de povestiri scurte, care se vor a fi individuale, dar care eșuează în această încercare, căci, în mod indubitabil, avem de-a face cu un roman în toată regula, un roman-ansamblu de proze scurte, în care instanța naratorului funcționează ca liant. Petre, alintat Pierre sau Petrișor, dialoghează perpetuu cu trecutul în fiecare dintre acestea, dând frâu liber amintirilor și gestionând în felul acesta dramele prezentului, un prezent în care naratorul muncește „ca toată lumea”, dar nu în domeniile în care lucrează toată lumea. Citește în continuare →
Cel mai recent volum publicat de criticul și teoreticianul Horea Poenar* abordează criza teoriei și a literaturii în societatea contemporană, evidențiind situația lor actuală într-o serie de studii și de scurt-metraje, ce fac trimitere la un areal conceptual complex. Numeroasele direcții interpretative sunt valorificate în vederea reliefării conexiunii teoriei cu singularul, cu eticul și politicul, în condițiile profilării unui nou sens al moștenirii. Citește în continuare →
