Ion MUREȘAN – Animale politice de primăvară. Căpuşa

ion muresan

Nu o să putem evita primăvara. E părerea mea. Cine crede că deșteptarea naturii la viață înseamnă doar ghiocei, viorele, toporași, anglicei, cicibote, lăcrimioare, brândușe, păpădii, clocotici (c…le popii), sugel (p…da țigăncii), urzicuțe, se înșeală. Căci din mici galerii subpământene, de sub scoarța copacilor, din crăpăturile zidurilor, din pivnițele și podurile caselor, din stupi, de sub stratul gros de frunze moarte, de sub grămezi de lemne, de sub jirezile de paie și fân, din scorburi, de sub pietre, din nisip se activază, cum s-o numesc, ”divizia auto-purtată” a primăverii: furnici, muște, albine, viespi, fluturi, cărăbuși, melcișori, cârtițe, mămăruțe, croitorași, bondari, paianjeni, molii… Fiecare floare și fiecare insectă și animăluț ar binemerita atenția noastră, măcar câteva cuvinte, măcar o mică descriere. Dar cine știe, poate vom avea parte de o primăvară lungă.

Pentru astăzi ne-am propus să vă  spunem câteva cuvinte despre căpușe, căci în ultimii ani căpuşele au ocupat un loc important în emisiunile primăvăratice de ştiri.

Mii de oameni „au fost muşcaţi” de căpuşe, ni se spune. Expresia nu mi se pare cea mai potrivită. Mai corect ar fi, cred eu, să se spună că au fost ”penetraţi de căpuşe”. „A muşca” este o expresie mai potrivită pentru ceea ce fac câinii sau şerpii. Căpuşele se înşurubează în piele ca un burghiu. O fac în sensul acelor de ceasornic. O dată pătrunse în om, îi sug sângele, îl vampirizează. Atunci cînd vrei să le dai afară, trebuie desşurubate în sens invers. În paranteză fie spus, să ne închipuim cîinii muşcând ca şi căpuşele: ar face „ham!” şi ţi s-ar înşuruba în bucă. Ţi-ar lua ceva vreme să răsuceşti de coada câinelui în sensul invers acelor de ceasornic! Dar ai face-o, căci un om cu câini sub piele, piele din care ies cozi de câine pe unde nu te aştepţi, e urât. Pe de altă parte, după cum arată statisticile europene, nu ar fi greşit să se spună că în nu ştiu ce orăşel un om a fost atacat de o haită de căpuşe. Şi să se facă un film horor.

Mai demult, oamenii tratau căpuşele cu bărbăţie. Puneau pe ele o picătură de petrol, le scoteau şi le aruncau. Poate că erau pe atunci şi ele ceva mai puţine. Presupun că în ultima vreme s-au înmulţit exagerat de mult. Astfel că au devenit un adevărat flagel. Au ajuns un pericol pentru rasa umană. Pot, cu uşurinţă, să fac aci un scenariu: înmulţirea căpuşelor e semn că se apropie sfârşitul lumii. Nu pot însă să neglijez nici faptul că natura îşi ia măsuri de auto-apărare. Altfel spus, natura „a băgat divorţ”. Destul să vezi un loc tradiţional de ieşire „la iarbă verde”, după retragerea cetăţenilor care şi-au exercitat dreptul la odihnă şi la manele, ca să înţelegi de ce natura face nazuri. Nu ONG-urile ecologiste, nu amenzile date de Poliţia comunitară vor face din România o țară civilizată, ci căpuşele. Mii de ani au fost socotite ca nişte fiiinţe nefolositoare, insecte „în plus”, dar iată că abia acum se relevă ce plan avea Dumnezeu cu ele. Am întâlnit oameni, şi nu puţini, care mi-au spus că nu riscă să meargă la pădure, nu riscă să-şi întindă pătura în iarbă de teama căpuşelor. E un câştig. Din această perspectivă căpușele merită să fie răsplătite cu un strop de sânge

Un alt posibil scenariu pentru înmulţirea excesivă a căpuşelor se poate fundamenta pe Rousseau. El credea că omul e bun de la natură, dar societatea l-a corupt. De ce nu am crede şi că micuţa căpuşă e bună de la natură, dar societatea a corupt-o. Cazuri de plagiat, firme căpuşă, bani europeni supţi cu nesaţiu şi alte astfel de informaţii și năravuri s-au transmis și la micile vietăți prin sângele supt.

În sfârşit, un ultim scenariu (nu înseamnă că nu mai sunt şi altele posibile), este acela că ele, căpuşele, se înmulţesc excesiv în anii electorali. Afirmația aceasta mi-o fundamentez pe evoluţia bolii pe care o provoacă contactul intim cu căpuşile, boala Lyme. Am aflat că oameni penetraţi de căpuşe au murit peste patru ani de la contact. Asta înseamnă că incubaţia bolii durează un mandat de parlamentar, primar etc. Deci, căpuşele atacă o dată la patru ani, după care dorm, hibernează, sug molcom. (Am zis că ”sug molcom”, căci mi s-a părut că aș exagera să spun că ”rumegă molcom”).  De aceea atrag atenţia asupra pericolelor care ne pândesc în ani electorali. De exemplu, căpuşe mici care ne-au supt de ne-au uscat salariile, pensiile, alocaţiile pentru copii, locurile de muncă, spitalele, şcolile au nesimţirea să vină să ne ceară să ne dezbrăcăm docili şi să ne pergătim de o nouă penetrare.

 

 

[Vatra, nr. 3-4/2017, pp. 5]

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s