Ion Mureșan – Introducere în poezie

Am avut o nevastă care m-a părăsit

din cauză că scriu poezii.

„Am terminat de scris un poem”, zic. Dă farfuriile de pe masa din bucătărie la o parte, își așează capul în palme și zice: „Te rog să mi-l citești!” Îl citesc. „E foarte frumos!” zice. „Vrei să-mi dai manuscrisul ca să-l citesc eu cu vocea mea interioară?” Îl citește și din loc în loc se oprește și exclamă:„E foarte frumos! E un poem foarte bun!”. Apoi: „Aici, în versurile cinci și șase, ce ai vrut să spui?” „Nimic deosebit. Azi dimineață am ieșit pe balcon. Cerul era de un albastru desăvârșit. Dar am avut o ciudată senzație de imperfecțiune a lumii. Și atunci am avut o viziune, o imagine: am văzut o jumătate de femeie plutind deasupra orașului. Citește în continuare →

Ion Mureşan – Croaziera. Ritual pentru râs

Croaziera

„Ieri m-am întors dintr-o croazieră pe Mediterana. Am pornit de la Roma cu un vapor american, unul uriaş, cu 14 etaje. Am fost la Neapole, Atena, Istanbul, Haifa, Rodhos, Creta, Roma”. Domnul Şerban este un om masiv, cu un impecabil bun-simţ ţărănesc. Dovadă că la o zi după ce a ajuns în ţară a simţit nevoia să bea o bere într-o cârciumă modestă, de cartier. Şi că, mi-a spus: „imediat ce am intrat în casă, m-am repezit la frigider şi am mâncat o scrijea de slănină cu ceapă verde”. Şi nu este, cu siguranţă, un om sărac. Îmi povesteşte, cu o bucurie copilărească, ce minunăţii a văzut în fiecare loc. Apoi îmi mărturiseşte că a fost şi în SUA, zece zile, după care a făcut o croazieră în Caraibe. Aştept să vină rândul unei amintiri urâte. Aştept degeaba. Domnul Ş. e cuplat pe amintiri frumoase. Citește în continuare →

Ion Mureșan – Vin hoţii tineri!

Vin hoţii tineri! Suntem pregătiţi să-i întâmpinăm?

Hoţul bătrân, hoţul de veac douăzeci era şi uşor de recunoscut şi uşor de prins. El îţi băga mâna în buzunar, finuţ, în troleibuz ori intra noaptea pe fereastră cu o simplă cagulă trasă pe faţă, ca de SPP, încât în primul moment credeai că vrea să te păzească ca pe un ministru, ori cu un ciorap de nailon pe cap, care îl făcea să semene cu o fantomă. Fantomele te pot cel mult viola, în nici un caz nu ţintesc la beneficii materiale. Mă rog, mai putem adăuga la recuzită şi un cuţitoi ruginit, numai bun de plimbat pe lângă mărul lui Adam cu promisiunea că îl decortică. În filmele proaste, hoţul de veac douăzeci era şi muşchiulos, şi puţin brută. Cei mai stilaţi, cei care auziseră că există aşa ceva, purtau şi mănuşi, ca să nu li se poată lua amprentele. Eram gata să spun adio hoţilor romantici, hoţilor buni doar pentru mediul rural, găinarilor, când a început să ningă. Or, în toamnă guvernul a făcut o infuzie masivă de hoți din închisori în socieatea românească. E limpede pentru orice om întreg la minte că oamenii aceia ejectați pe porțile închisorilor nu pot hiberna sub zăpadă, așa că vor face tot posibilul să se întoarcă după gratii, la căldură și mâncare gratuite. Cum cumpărăturile de sărbători echivaleaază cu o deschidere a sezonului de vânătoare, înțeleg întru-totul apelurile la atenție pe care le face poliția pe posturile de Radio și Tv. Frigul și ninsoarea adaugă la actul hoției o notă de disperare. Oricum, hoțul eliberat de Crăciun abia apucă să colinde scurt  ”O ce veste minunată”, eventual să cânte un ”La mulți ani” de Revelion,  dar nu mai apucă să ciocnească ouă roșii de Paști în libertate.

Citește în continuare →

Ion Mureşan – Desecretizări stradale

Au şi cuvintele viaţa lor. Se întâmplă ca un cuvânt să stea o sută de ani în dicţionar fără să se afirme. Şi numai ce, într-o bună zi, se înalţă în aerul limbii vorbite ca un steguleţ colorat pe un catarg şi cunoaşte o scurtă perioadă de glorie. Cuvintele glorioase în vremea din urmă sunt, fără îndoială: dosar, Securitate, secret şi protocoale desecretizate, stat paralel, procuror, judecător, pestă porcină, gripă, facebook, autostradă. (În ce privește autostrada, e de spus că puterea cuvîntului de a atrage realul e tare slabă!). Observaţia de mai sus cheamă o alta, anume că, fără să ne dăm seama, cuvintele ne dirijează percepţia. Iată, un exemplu. Citește în continuare →

Ion Mureşan – Lungul drum către pahar

În toamna aceasta crengile prunilor și ale merilor s-au ”dejghinat” sub povara fructelor. M-am uitat în dicționare ca să pot spune ce înseamnă ”a se dejghina” celor care nu știu și celor mulți are nu au văzut în viața lor o creangă dejghinată. Am aflat că cuvântul are origine necunoscută. Se mai folosește cuvântul  în anumite zone cu turme de oi: o oaie s-a dejghinat de turmă. Nu zic nu, și în varianta pastorală cuvântul are expresivitate. Însă doar dacă ne imaginăm turma de oi ca pe o coroană de măr sau ca pe un prun încărcat, în felul următor: un măr – o oaie, un miel – o prună. Dar imaginea unei crengi dejghinate e mult mai tristă și expresivă, mai plastică îmi vine să spun, căci e o desprindere, o alunecare a crengii din trunchiul pomului de-a lungul fibrei. Nu o rupere. Când văd o creangă dejghinată,  aud un ”scârțâit vegetal”, o tânguire. (Doamne, ce prostii vorbesc!)

Citește în continuare →

Ion Mureșan – Pentru un Partid al fumătorilor

Acum, la venirea iernii, dacă vrei să auzi înjurături frumoase, stai la uşa unui local în care se fuma pe vremuri, iar acum nu se mai fumează. E imposibil să nu apară un client nostalgic al localului, unul care a uitat dimineața să se îmbrace mai gros. Unul care nu  poate concepe că aburul înmiresmat de Lavazza poate fi separat de fumul albăstrui și pufos al țigării. Când vede omul o țigaretă tăiată cu o linie roșie, nu mai ţine seama că ne afăm în Post şi scoate pe gură o întregă grădină botanică de buruieni verbale. Dinăuntru, patronul, solidar, căci el însuși e mare fumător, i se asociază cu repertoriul propriu. Iese un duet convingător. Citește în continuare →

Ion Mureșan – N-ai voie! Am voie!

muri mart

De la o vreme am început să privesc cu mai multă atenţie spre lumea contrabandiştilor. Ba (să nu grăiesc cu păcat!), chiar să am o anume simpatie pentru acești aventurieri autohtoni, acești cavaleri ai riscului pe sume mici. Lumea contrabandiştilor se împarte în două categorii. Prima categorie e aceea cărora autorităţile statului le spun răspicat: „N-ai voie!”. Când eram mic, am vrut să bag cuie în priză, căci văzusem un electrician băgând o şurubelniţă în acelaşi loc. Mama mi-a dat cu o lingură de lemn peste degete şi mi-a spus: „N-ai voie!”. Nu prea am înţeles de ce el avea voie, iar eu nu. Poate de aceea îi simpatizez pe cei din categoria „N-ai voie”. Citește în continuare →