Amalia COTOI – Monografia unui estet

ulysses 732

Într-un câmp academic în care nemurirea și vizibilitatea par să devină sinonime cu interdisciplinaritatea, tot mai pregnantă în studiile intelectualilor umaniști, Mircea Mihăieș alege formula à l’ancienne, a monografului care face ordine prin straturile geologice de resurse bibliografice inepuizabile așezate peste viața și opera lui James Joyce.

Scrisă mai degrabă pentru un public român ca o formulă de îndemn la lectura unui Ulysses mereu actual, la o privire globală, cartea profesorului de literatură* pare „să facă concurență” operei lui Joyce. Construct hibrid, supus unui spectacol biografic și critic deopotrivă, Romanul romanului trădează, pe alocuri, prezența unei voci implicate, dar obiective, lirice, însă nu peste măsura narativului. Aceasta nu e vocea biografului camuflat în narator, ci e cea a cercetătorului conștient de limitările inerente subiectului, de un anumit cod etic impus de ideea de document resturator, dar care, așezat la masa de lucru, între tomuri romanești, enciclopedii, dicționare și ediții critice, împrumută ceva din plăcerea pentru cuvânt a scriitorului analizat. Subsumabil în ceea ce un dosar, din 2008, de pe site-ul revistei Fabula, numește „la poétique de la philologie”, demersul lui Mihăieș nu este unul de suprapunere peste subiectul supus anchetării, ci de restituire a lumii lui Joyce și a lui Ulysses printr-un „travaliu asupra cuvintelor care tinde să creeaze forme” (Sophie Rabau, La philologie et le futur de la littérature). Astfel că procesul în urma căruia Ulysses nu a fost publicat în America timp de zece ani și dezamăgirea lui Joyce, materializată printr-o încercare de cenzurare a capitolelor în curs de scriere, generează o stare descrisă de Mihăieș în termenii unui „viol atroce, echivalent cu uciderea pruncului nedesprins de placenta maternă”. Nemulțumirea legată de precaritatea abordărilor critice din ultimele decenii e prefăcută într-o comparație a romanului joycean cu o divinitate retrasă într-un spațiu al exilului muzeal („Ele [studiile critice de astăzi] n-au adăugat nimic cunoașterii lui Joyce, dar au avut totuși un merit: după ce s-a scuturat de zgura bibliografică, Ulysses și-a păstrat intactă înmărmuritoarea frumusețe și expresivitate, asemeni unei zeițe vii care acceptă de bunăvoie să-și petreacă zilele într-un muzeu.”), iar capitolul Nausicaa, important în economia romanului și a modernismului pentru de-romantizarea sexualității, e văzut de criticul literar, pe aceeași linie a afectivului narativ, ca fiind de o „delicatețe de vas grecesc plin cu mirodenii”.

Împrumutând ceva din specificul curentului literar în limitele căruia se mișcă romanul radiografiat, monografiei lui Mihăieș îi pot fi atribuite etichete lipite de acesta cărții lui Joyce ca, de pildă, detaliul care funcționează ca întreg sau modernismul văzut ca loc de întâlnire al mainstream-ului și al elitei. Cu o introducere în care pleacă de la fotografia cu Marilyn Monroe ținând în mâini un exemplar din Ulysses pentru a defini modalitatea propice de lectură a modernismului („din unghiuri diverse, în mod repetat și prin modificarea modalității obișnuite de acces la semnificații”), exegetul reușește să reunească o analiză a simbolurilor, a psihologiei personajelor, a strategiilor narative și a relației dintre textul sursă (Odissea lui Homer) și textul lui Joyce cu amănunte legate de vestimentația acestuia (amintesc, în acest sens, scrisoarea trimisă de către un Joyce parizian lui Ezra Pound, în care își deplânge îmbrăcămintea – „port pantofii fiului meu […] și costumul lui uzat care mi-e prea îngust la umeri), detalii din scandalul apariției și post-istoriei romanului, descrieri minuțioase ale portretelor apropiaților lui Joyce (ca, de pildă, cel al Sylviei Beach, editoarea primei ediții a romanului, publicat în 1922) sau ale orașelor în care acesta din urmă se stabilește (Trieste, Zürich și Paris).

Bine documentat, studiul lui Mihăieș este, fără îndoială, o lucrare de referință în materie de joyceologie românească. În dialog cu marile voci critice ale lui Ulysses, Romanul romanului vorbește și despre opiniile lui Joyce legate de propria creație, preluate, spune Mihăieș, de majoritatea hermeneuților, dar și despre neajunsuri ale unor perspective critice și minusuri ale traducerii românești, stabilind, adeseori, o relație polemică cu exegeza scriitorului irlandez prin iluminarea unor unghiuri diferite, cum se întâmplă, de pildă, în cazul analizei aspectului adeseori ignorat de biografii lui Joyce în ceea ce privește tentativa acestuia de a se întoarce în Irlanda: „Nu numai că era interesat de tot ceea ce se petrecea în Irlanda, dar a încercat să revină acasă. Unul dintre momentele ce ar merita detaliate e cel din februarie 1907, când premiera piesei lui Synge, The Playboy of the Wester World, a creat un scandal uriaș, iar Joyce regreta enorm că nu putea participa direct la evenimente. În 1909 a adresat o cerere către National University of Ireland […], oferindu-se să predea italiană.”

Deși suspus riscului unui atașament excesiv față de subiectul restituit, cu inserții subiective, de tipul „se simțea ca în paradis în cafenele”, vorbind despre spiritul orașului Trieste, care l-a acaparat pe Joyce până la asimilare, Mircea Mihăieș e un observator impersonal și totodată un tehnician desăvârșit, care știe să amestece, într-o formulă ce se revendică suspansului literar, istoria abracadabrantă a apariției romanului cu o aură mistică dată de invocarea superstițiilor lui Joyce („[…] Djuna [scriitoare americană] «se plimba cu Joyce și cu soția acestuia prin Bois de Boulogne, când un bărbat a trecut în viteză pe lângă ei și a mormăit ceva de neînțeles. Joyce s-a albit la față și a început să tremure. Djuna l-a întrebat ce s-a întâmplat. «Omul ăsta, pe care nu l-am întâlnit niciodată, a spus, în timp ce trecea, în latină, Ești un scriitor mizerabil! Asta e o prevestire funestă cu o zi înainte de publicarea cărții mele»”). Demnă de raftul marilor joyceologi ca Richard Ellmann sau Frank Budgen, monografia cercetătorului român e, fără drept de contestare, un studiu de referință nu numai al criticii românești.

___________

* Mircea Mihăieș, Ulysses, 732. Romanul romanului, Editura Polirom, 2016.

 

 

 

 

[Vatra, nr. 3-4/2017, pp. 30-31]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s