Postuman/ismul (4/10)

postumanism 4

 

Denisa Adriana Moldovan

 

Postumanismul: ieşirea din dualitatea utopie/distopie

 

Avându-şi bazele în poststructuralism şi postmodernism, postumanismul este o teorie a secolului al XXI-lea care reuşeşte să fie independent de antiumanism şi transumanism. Datorită fazei incipiente a postumanismului, există o multitudine de posibile definiţii care oferă acestei teorii fluiditatea de care are nevoie pentru a se situa concomitent atât în spaţiul umanioarelor cât şi în zona ştiinţelor exacte. Majoritatea gânditorilor care au adus contribuţii asupra postumanismului au plasat greşit această teorie pe axa distopie/utopie. Datorită încercării de ieşire din ideologia umanistă a secoului al XVII-lea, postumanismul reuşeşte să surclaseze această dualitate şi să formeze o nouă paradigmă. Pentru anumiţi gânditori, perspectiva unui viitor în care fiinţa umană este înlocuită de una postumană, devine o idee distopică. Pentru Francis Fukuyama, postumanismul aduce cu sine un viitor sumbru în care schimbarea naturii umane conduce spre „consecinţe negative asupra democraţiei liberale şi a înseşi naturii politicii”. Pentru acesta natura umană şi religia definesc „valorile noastre fundamentale” şi conferă stabilitate speciei. Fukuyama consideră că sfârşitul istoriei va veni doar odată cu sfârşitul progresului tehnologiei şi a biotehnologiei. Pentru a stopa părţile negative ale progresului tehnologic, acesta propune un control al statului asupra oricărei modificări ce implică tehnologia şi natura umană. Ideea acestuia creează o societate distopică, capitalistă, unde monopolul statului asupra tehnologiei va duce la un control totalitar. Capitalul va trata fiinţele organice şi anorganice drept un mod de a produce capital, astfel vampirizând societatea. Totodată, Fukuyama vorbeşte despre o natură a politicii, ceea ce de fapt este naturalizarea unei ideologii politice. Din perspectiva lui Rosi Braidotti, natura umană, pe care Fukuyama o invocă reprezintă doar bărbatul „alb, european, frumos şi fără dizabilităţi fizice”. Astfel, Fukuyama doreşte o stopare a postumanismului şi păstrarea naturii umane şi a politicii care sunt doar constructe de secol XVIII.     

Dacă Francis Fukuyama percepea viitorul postuman drept unul distopic care ar duce la dispariţia naturii umane, atunci Nick Bostrom creează o utopie postumană. Utopia lui Bostrom este creată prin îmbunătăţirea făpturii umane şi prin acceptarea tehnologiei ca o parte benefică a structurii socio-politice. Dar este această utopie postumană o îmbunătăţire a poziţiei umane sau doar o recrudescenţă care poartă masca unui viitor edenic?

În eseurile lui, Bostrom are în vedere şi implicaţiile negative la care alţi gânditori ar apela în combaterea postumanului. Acesta este conştient de conţinutul utopic pe care teoria sa îl invocă, însă susţine că postumanul este un viitor iminent care trebuie dorit de toţi oamenii. În cele trei eseuri ale lui, Why I Want to be a Posthuman When I  Grow Up , In Defense of Posthuman Dignity şi Letter from Utopia, Bostrom susţine viitorul postuman şi argumentează cu privire la beneficiile cognitive, emoţionale şi fizice. Teoria utopică a acestuia nu include însă forma unui nou tip de etică care să facă referire la îmbunătăţirea condiţiei de viaţă şi a fiinţelor non-umane cum ar fi maşinăriile deţinătoare de conştiinţă, animalele şi chiar natura. Postumanul, reprezentând un concept al viitorului, trebuie să se desprindă de dualităţile ce definesc gândirea umanistă: bine/rău, utopie/distopie, superior/inferior. Riscul de a evita total schimbarea naturii umane duce la crearea unei viziuni distopice, în care autoritatea umană este contestată de postuman. În schimb, îmbrăţişarea oricărei schimbări pe care tehnologia o poate aduce poate crea un viitor utopic, care nu înlătură natura umană, ci îi atribuie o nouă definiţie. Pentru a înlătura viziunea dualistă utopie/distopie, Rosi Braidotti aduce subiectivitatea în teoria postumanismului. Pornind de la antiumanism, prin intermediul căruia Braidotti critică natura umană, se ajunge la teoria postumană. Subiectivitatea este simbolul sub care Braidotti plasează postumanul: „(î)n viziunea mea, un accent pe subiectivitate este necesar pentru că acest concept ne ajută să adunăm laolaltă probleme care acum sunt împrăştiate în numeroase domenii”. Prin acceptarea subiectivităţii în ceea ce priveşte teoretizarea postumanului, se pot identifica ideile majore care denotă subiectul postuman.

Cea mai importantă caracteristică a postumanului este, pentru Braidotti, dezantropologizarea cunoaşterii, a lumii şi deconstruirea naturii umane aşa cum a fost ea creată în secolul al XVIII-lea. Pentru aceasta, „(u)manul este un construct istoric ce a devenit o convenţie socială despre «natura umană»” . Prin instaurarea umanului ca măsură a tuturor lucrurilor, o convenţie normativă, natura umană devine un instrument „în practicile de excludere şi discriminare”. Omul definit prin natura umană exclude tot ceea ce nu se încadrează în categoria bărbat, alb, bogat şi fără diformităţi fizice sau psihice. Astfel, pentru Braidotti, postumanul desemnează o ieşire de sub dominaţia naturii umane şi o revizitare a statutului celor suprimaţi. Prin regândirea omului şi dezantropologizarea lumii, Braidotti nu creează un viitor distopic sau utopic, ci un viitor bazat pe egalitatea dintre rase, egalitatea dintre specii şi egalitatea dintre organic şi anorganic.

Astfel, postumanul reprezintă o teorie inovativă care se plasează atât în câmpul bioeticii, cât şi în cel al teoriei literare, al tehnologiei şi al universului politic. Postumanismul este o teorie care trebuie să fie gândită în exteriorul dualităţii utopie/distopie, dualitate care încă aparţine umanismului aflat în criză. Cei doi teoreticieni, Francis Fukuyama şi Nick Bostrom, deşi pretind că teoriilor lor se plasează în aria postumanismului, de fapt creează o ideologie asemănătoare cu cea umanistă, neajutând transcenderea fiinţei umane. Pe de altă parte, Rosi Braidotti reuşeşte să îndepărteze postumanismul de o anumită ideologie, prin înlocuirea dualităţii utopie/distopie cu dezantropologizarea cunoaşterii şi surclasarea ierarhiilor dintre om şi non-om. Postumanismul este, aşadar, o teorie care trebuie gândită din exteriorul paradigmei umaniste.

***

 

Laurenţiu Malomfălean

 

Post-ism

 

Post-umanism? Post-uman?! Post-om?!? Horribile dictu!

Să mai vorbeşti astăzi despre un -ism sau altul e pură inadecvare la context. Aproape ridicol. Hazardant cu asupra de măsură. Denotând ceva ce s-ar numi autosuficienţa umanioarelor. Când America îşi alege un şef de stat precum Donald Trump, când Europa tremură din toate încheieturile, deja slăbite după valurile de imigranţi, când vezi ce se întâmplă în lume la ora actuală (vreau să zic în lume, nu în cercul tot mai strâmt al mediului academic, universitar), noi ne permitem luxul să perorăm – şi încă la modul serios – despre post-uman şi altele asemenea? Nu e vorba că iau literal un termen uşor metaforic în sinea lui, după cum nu am pretenţia că îl pot înţelege pe de-a-ntregul. Însă certitudinea că trăim în plin post-ism pare dincolo de orice tăgadă. Numai pentru că suntem în plină globalizare digitală, nu înseamnă că post-umanismul ca atare stă în picioare. De ce nu ar ţine dezvoltarea tehnologică tot de o formă de umanism, de împlinirea idealurilor iluministe? O pre-lungire, pseudo-podă, pro-tuberanţă tot a „umanului”, a „umanităţii” din noi. A trecut vremea când eram buni de încurcat în termeni. Ce să mai spun despre un post-umanism românesc – pare a fi cel mult o glumă.

Pe de altă parte, oare putem avea discursuri închegate fără subiect (un cuvânt care nu trebuie pus nici din greşeală între ghilimele, spre deosebire de „post-umanism” & Co.), centrate cu alte cuvinte în jurul a ce în lipsa lui? Fapt e că, faute de mieux, nu există decât subiecţi. Încercările de a-i grupa sub cupola unui -ism rămân ocupaţia criticilor comozi de Facebook. Oare chiar nu se poate face literatură (lasă critica) decât depăşind un -ism sau altul? Decât -ismuind în gol? Să fim de acord, există doar individualităţi, iar până când criticii – de toate vârstele şi calibrele – nu vor înţelege, odată pentru totdeauna, lucrul acesta simplu de tot, vor învârti mai departe în gol maşinăria seacă a mecanismelor înţepenite pe care le slujesc. Literatura oricum e în altă parte, ea nu ţine cont de generalizări făcute de dragul generalizării, atunci când altceva nu ai de lucru decât să pui etichete şi să ocultezi cât mai în paso doble textul.

Ca orice substantiv ce începe cu particula „post”, şi post-uman(ism)ul e, cu tot respectul pentru cei care îl folosesc, abuziv ori ba, o găselniţă facilă. Post-umanism, post-expresionism, post-modernism, post-istorie, post-etc. Mai bine le-am spune prost-umanism. Eventual, într-un umanism de proastă calitate ne scăldăm zi de zi, fără scăpare. De contra-exemplu, firmele IT caută, dimpotrivă, să se umanizeze, să ofere servicii şi interfeţe mai prietenoase, contrar simţului comun (citeşte umanist) care, dimpotrivă, deschide vorba (închizând-o simultan) despre dezumanizare şi alte poveşti bune de adormit copiii. Despre incapacitatea lor, a teoreticienilor, de-a mai găsi termene valabile s-a tot vorbit. Parcă degeaba. Nu mai ştim ce să inventăm, cu ce să ne îmbătam cu apă rece ca disciplinele umaniste să meargă mai departe (când e clar că din fundătura în care s-au avântat singure n-au cum ieşi). Chiar să nu poată concepe tagma literaţilor şi a filosofilor – de luat, evident, la pachet – că efectiv nu mai e loc şi timp şi caz de discuţii terminologice care se învârt numaidecât în gol? Aşadar, cu alte cuvinte, ultimele, nu văd în post-umanism un termen valid (în orice caz, nu mai viabil decât a fost vărul său, post-modernismul). Mai curând aş spune că suntem în plină epocă post-conceptualizantă. Nu e vorba însă nicidecum despre un impas, ci doar despre o neţărmurită, inclasabilă  realitate.

***

 

Marius Puşcaş

 

Cyberpunk

 

Deşi nu permite o definire exhaustivă, conceptul de postumanism, prin numeroasele direcţii şi domenii subordonate, dă naştere unor idei care au la bază omul, tehnologia şi viitorul. Aceste elemente se regăsesc în majoritatea discursurilor contemporane, însă ceea ce diferă este modul în care sunt gestionate şi ordinea ierarhică privind importanţa fiecăruia pentru o anume societate. Omul este într-o continuă transformare, considerată chiar o evoluţie firească. Viitorul este din ce în ce mai aproape, se bucură de o predictibilitate sporită. Numeroase variante ale viitorului se află între utopie şi distopie, iar liantul dintre om şi aceste presupuse structuri este tehnologia. În ceea ce priveşte cultura, conjunctura actuală în plan global nutreşte un discurs polemic, de criză. Astfel de discursuri sunt menite să găsească un răspuns la numeroasele întrebări pe care le ridică incertitudinea cu privire la posibila structură socială spre care umanitatea se îndreaptă.

În plan literar, postumanismul îmbracă numeroase variante, iar cele mai reprezentative forme vin dinspre genurile SF şi Fantasy. Ceea ce tratează genurile menţionate fac mobilul unui alt termen, conex postumanismului, şi anume: transumanismul. O mişcare la nivel conceptual şi ideatic, dar în ceea ce priveşte obiectul viziunilor transumaniste este corpul uman în starea sa cât se poate de empirică. Majoritatea studiilor din această arie sunt concentrate pe modul în care se poate dezvolta corporalitatea şi pe modalităţile eliminării neajunsurilor pe care le are corpul uman. Pentru a ajunge la o astfel de formă a corporalităţii se impune şi dezvoltarea intelectului astfel încât să rezulte o fiinţă echilibrată. În condiţiile în care postumanismul este forma finală a transumanismului, se optează nu doar pe o îmbunătăţirea a omului cunoscut în zilele noastre, ci, mai degrabă, se doreşte o schimbare a condiţiei umane în întregimea sa.

În literatura SF, dezvoltarea umană este prezentată atât sub forma sa pozitivă, descriind utopii tehnologice în care natura umană coexistă cu tehnologia, iar umanitatea se poate bucura de o existenţă mult superioară erei în care tehnologia era doar o structură adiacentă vieţii, cât şi într-o manieră negativă unde tot periplul evolutiv al umanităţii este o mare eroare. Tehnologia acaparează viaţa, iar umanitatea în sine este pusă în primejdie, utopia fiind înlocuită cu o viziune distopică asupra lumii. Literatura care abordează subiecte cu caracter transumanist au în general o tentă speculativă, fiind printre primele realizări concrete în baza planurilor şi ideilor propuse de către teoreticienii curentului. În scrierile science-fiction, încă de la mijlocul secolului trecut, transumanismul a beneficiat de o primire nu tocmai pozitivă, fiind mai mult văzut ca o ameninţare în ceea ce priveşte rasa umană, acest lucru regăsindu-se în temele abordate de autori consacraţi ai genului. Multe dintre conceptele cheie ale transumanismului apar în texte precum Isaac Asimov, I, Robot, Arthur C. Clarke, Chldhood’s End, citindu-se foarte bine în textele amintite pulsul societăţii cu privire la curentul ce urma să îşi concretizeze manifestul.

Nu doar în genul science-fiction apar elemente transumaniste, chiar dacă aici sunt cu precădere abordate astfel de subiecte, ci şi în noua cultură cyberpunk, exemplificând prin William Gibson, Neuromancer şi Bruce Sterling, Schismatrix. Acest gen pune în discuţie problematica modificării corpului uman. Bineînţeles, maniera este tot una transumanistă, toate operaţiile pe care le suferă umanitatea provin pe filieră tehnologică şi ştiinţifică, însă viziunea este puţin diferită. În cyberpunk nu se ia neapărat ideea de potenţial evolutiv al individului uman, insistându-se pe o viziune futuristă a conceptului de om sau chiar non-om, ci, mai degrabă, se lucrează cu concepte existente în prezent, fiind astfel descrisă o imagine a lumii în condiţiile în care ştiinţa şi tehnologia actuale ar fi puse în practică. Cyberpunk este considerat, încă de timpuriu, o ruptură de science-fiction, fiind o nouă formă de vitalitate în literatură şi nu numai, având chiar o tentă de curent revoluţionar.

Acest nou gen, cyberpunk, început ca un curent literar, devine o subcultură. Direcţia în care este îndreptată această viziune duce spre un viitor nu foarte îndepărtat, care se bazează pe evoluţia acerbă a tehnologiei, dezvoltându-se o societate de suprafaţă condusă de mega-corporaţii şi o societate a ghetourilor care este susţinută de trafic ilegal de droguri, bande de hoţi şi gangsteri. Cultura cyberpunk este una de tip subversiv, constituită în mare parte din marginali, din persoane care nu se supun regulilor, care denigrează şi deconstruiesc autoritatea. Pentru cyberpunk, lumea creată ficţional este o formulă de adaptare a societăţii la ceea ce se presupune că ar fi varianta din viitor a acesteia. Este o zonă de tranziţie care vine în întâmpinarea umanităţii, pregătind-o pentru ceea ce urmează. Din aceste considerente, pentru o literatură cu caracter cyberpunk, este important şi conceptul de cyberspaţiu, deoarece este mediul care asigură, după cum spuneam, tranziţia spre ceea ce transumanismul accede. Cyberspaţiul este o realizare cibernetică a lumii, doar că nu există nici un fel de referinţă între cele două. Harta, spre exemplu, transfigurează un anumit teritoriu, redând grafic toate caracteristicile acestuia. Cyberspaţiul nu face acest lucru, ci recreează această lume sub alte auspicii. Nu mai există o referinţă temporală şi spaţială a lumii, astfel că se poate experimenta omniprezenţa totală în această lume, nemaifiind posibilă şi necesară o referinţă anume, totul având sens în baza unui determinism creator dat de circumstanţă.

Ubicuitatea conştiinţei umane, introdusă într-un cyberspaţiu, permite individului să experimenteze simultan mai multe valenţe ale propriei existenţe, întrucât spaţialitatea nu mai are o referinţă certă şi nu impune situarea într-un anumit loc, într-un moment anume, la fel întâmplându-se şi cu experienţa temporală, deoarece nu mai există nici organizarea timpului într-o formulă diacronică, ci se poate vorbi despre reiterarea unui illo tempore în variantă transumanistă. Perspectiva cyberspaţiului atrage, şi ea, după sine o altă variantă a viitorului transuman, prezentând o formă a postumanismului.

 

 

 

[Vatra, nr. 3-4/2017, pp. 96-98]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s