Ioana BOȘTENARU – Tristețea ca mod de a fi

petre barbu catararea

Prima jumătate a anului literar 2017 s-a bucurat de apariția unor volume remarcabile, Cățărarea în cer al lui Petre Barbu* fiind un exemplu concludent. Cartea nu e nici pe departe una ce marchează debutul scriitorului, căci Petre Barbu este un nume cu tradiție atât pe scena literară, cât și pe ce jurnalistică. Cu un debut editorial înregistrat în 1993 prin volumul de povestiri scurte Tricoul portocaliu fără număr de concurs, scriitorul și-a continuat ascensiunea în plan literar, fiind vizibilă apetența sa pentru dramaturgie și pentru proză, cea din urmă reprezentând și șablonul celui mai recent volum.

Cățărarea în cer reunește 93 de povestiri scurte, care se vor a fi individuale, dar care eșuează în această încercare, căci, în mod indubitabil, avem de-a face cu un roman în toată regula, un roman-ansamblu de proze scurte, în care instanța naratorului funcționează ca liant. Petre, alintat Pierre sau Petrișor, dialoghează perpetuu cu trecutul în fiecare dintre acestea, dând frâu liber amintirilor și gestionând în felul acesta dramele prezentului, un prezent în care naratorul muncește „ca toată lumea”, dar nu în domeniile în care lucrează toată lumea. Naratorul e scriitor într-o epocă în care universul cărții a fost denaturat, cartea devenind un sclav în lanțuri, ce aspiră măcar la o privire din partea lectorilor potențiali captați cu toată ființa de gadget-urile și de aplicațiile contemporane: „erau cărți răsfoite, îndoite, cum le stă bine cărților, dar în lanțuri (…) cam tot vagonul a fost plin de tineri care s-au uitat la filme pe laptopuri, și-au verificat smartphone-urile și Facebook-ul, lanțurile cărților nu i-au deranjat. Un vagon CFR digital, cu niște cărți în lanțuri.” Avem de-a face, așadar, cu un roman în care statutul scriitorului, alături de moarte, de memorie și de conflictul dintre generații sunt elementele centrale. Un roman complex, cu trimiteri livrești, nu întâmplătoare, la realismul rus prezente pe alocuri (Război și pace, Idiotul, Frații Karamazov), un roman care revigorează proza actuală atât la nivel compozițional, cât și la nivel tematic, prin tristețea ce își depășește granițele de stare de spirit, devenind un mod de a fi.

Întregul volum e compus din salturi între acum și atunci, între aici și acolo, naratorul purtându-l pe lector într-o incursiune în universul autoficțional din care mai pleacă treptat câte o voce. Plecarea acestor voci din cadrul familial nu instalează muțenia, ci o tristețe apăsătoare exprimată la tot pasul de către Pierre, cel pentru care hrana cea de toate zilele constă în amintirile trecutului, amintirile subiect al istorisirilor din prezent, când singura salvare a naratorului-scriitor este convertirea persoanelor ce l-au abandonat în personaje: „am scris despre tatăl meu și despre mama mea, despre soră și despre soție, despre niște iubite și despre câțiva prieteni, despre mătuși și morminte (…) am scris despre ai mei. Crezând că scrisul meu îi va salva de la moarte.” Scrisul este văzut, așadar, ca o asigurare iluzorie a nemuririi amintirii celor dragi, a plasării acestora în eternitate, dar care nu anihilează însă în niciun fel suferința naratorului, ci dimpotrivă, o amplifică, activând ca o salvare tristă: „Eu am suferit pentru a scrie”/ „Scrisul ăsta e cea mai chinuitoare treabă din lume.”

Dintre persoanele care prind viață ca personaje în istorisirile intelectualului profund se remarcă părinții și fiica acestuia, conflictul dintre generații fiind pregnant. Tatăl, Ilie, mecanic de locomotivă, înrolat în „a doua armată a țării”, CFR, reprezintă prototipul muncitorului, ce își exercită cu mândrie rolul de cap al familiei,  furnizor al pâinii în casă: „Din pâinea mea trăiți!”. Ilie e un bărbat cu „sânge rece” pentru care a ști să tai gâtul unei găini e un must pentru un bărbat adevărat, scrisul și literatura fiind îndeletniciri ale blegilor, lipsite de orice relevanță: „Cu meseria asta nu o sa apuci pensia”/ „Să te văd eu dacă ai să ajungi vreodată să câștigi o pâine și s-o pui pe masă!”. Dar, în final, după cum însuși naratorul atestă, tatăl sfârșește precum un personaj literar binecunoscut în tradiția literară românească, e un Făt-Frumos reiterat, care a muncit toată viață pentru a „și-o lua peste ochi de la Moarte, ca orice muritor.” Tocmai această moarte, un fenomen atât de „natural” și de recurent în literatură devine tema principală a scriiturii, fiind turnată într-o nouă schemă, a morții-caracatiță, ce își întinde tentaculele, acaparându-i pe toți și pe toate. E o moarte generată de boală, o moarte ce instaurează suferința fără margini prin caracterul său general.

Moartea din Cățărarea în cer nu se rezumă la o victimă, e un cerc vicios pus sub semnul flagelului canceros, moartea tatălui deschizând șirul pierderilor lui Pierre, pentru care ai lui devin morții lui, într-un roman autoficțional, în care efectul de real, de franchețe, este principala preocupare, după cum atestă însuși Cosmin Perța pe coperta volumului. Lui Pierre îi mor tatăl, mama, sora, unchiul, soția, bona fetei, cancerul dobândind valențe epidemice. Nici mediul virtual nu mai oferă o alternativă realității crude, care se macerează treptat. În acest sens, „Trandafirul roz de pe Yahoo” surprinde ultima treaptă a suferinței, cea în care realitatea virtuală face un pact al sincerității cu cea reală, din afara PC-ului și a căsuței poștale electronice, renunțând la valențele iluzorii, de hrană pentru dor: „Nu știu cum a aflat Yahoo că tu nu mai ești o adresă validă. Ai fost cândva. Aveai un trandafir roz în lista mea de contacte. Și de fiecare dată când trandafirul roz apărea „activat” (înflorit) știam că pot să îți scriu, că pot să te întreb cum te simți (te simțeai rău) și eram sigur că trăiești.” Dezolarea capătă dimensiuni colosale tocmai pentru că naratorul pierde și ultima firimitură de speranță că se mai poate minți, că mai poate găsi un refugiu aparent în virtual: „Mă gândesc că Yahoo ar trebui să facă ceva cu aceste adrese care nu mai sunt valide. Să facă un cimitir. M-aș duce și eu acolo, să-ți caut adresa, unde ar decide Yahoo să te așeze, să aprind o lumânare, să spun o rugăciune, să mai dau cu grebla și să curăț buruienile digitale, care ți-au năpădit mailul, sigur te-aș vizita în digitalul ăsta infinit!”.

Ce dovezi palpabile îi mai rămân naratorului pe lângă lista de „Adormiți” pe care îi pomenește preotul în Biserică potrivit rânduielii? Îi rămân două elemente fundamentale: scrisul ca ofrandă adusă celor morți prin care întreține dialogul cu aceștia și rolul de părinte, rol clădit pe fundamentul tristeții covârșitoare amintite, ce individualizează romanul. Când toți pilonii se dărâmă, din ruinele acestora apare un altul, Teodora, subiectul grijii părintești, învățate de la predecesori, mai mult decât o fiică, o șansă prin care naratorul poate răscumpăra greșelile trecutului, obținând împăcarea cu trecutul și cu sine: „să retrăiesc ce-am trăit, să rezolv tot ce n-am rezolvat la timpul potrivit, să corectez ce-am greșit, să cer iertare greșelilor mele precum și noi iertăm greșiților noștri. Asta îmi vine să fac: să învăț ce n-am învățat, ca să fiu sigur că sunt iertat pentru suferințele făcute altora.”

Tocmai aceste două elemente, puse în slujba memoriei unui proprietar trist, dar resemnat, dau savoare unei lecturi la finalul căreia cititorii ar putea crede că urmează un suicid, luând în calcul dimensiunile pe care le dobândește tristețea. Lucrurile nu se întâmplă deloc așa, căci naratorul, singurul martor și personaj rămas cu puls, continuă să se cațere în cer, într-o lume a poveștii în care deține controlul, întrucât el decide cine/ce intră și cine/ce iese, transcriindu-și amintirile după bunul plac, în absența unui martor mustrător: „vezi că ai scris numai aiureli, lucrurile nu  s-au întâmplat așa cum ai scris!”.

________

* Petre Barbu, Cățărarea în cer, editura Cartea Românească, 2017

 

 

[Vatra, nr. 5-6/2017, pp. 29-31]

 

 

 

 

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s