Dan UNGUREANU – Marginalii la „Apostolatul antisocial” de Alexandru Racu

Apostolatul antisocial - Alexandru Racu_5bd

Cartea lui Alexandru Racu, Apostolatul antisocial, vine în siajul alteia, Boierii minții de Sorin Adam Matei.

Boierii minții

Boierii minții e o carte de sociologie intelectuală. În ea, Sorin Adam Matei arată că doctrina intelectualilor din România de după 1990, care au monopolizat mass-media (articole în presă, posturi de televiziune, edituri, posturi de decizie în instituții culturale importante, conferințe, influență culturală și politică) e profund antidemocratică. Andrei Pleșu, Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Vladimir Tismăneanu și isonarii lor promovează un elitism opus polifoniei care ar trebui să domine în societatea civilă, distorsionează profund, prin burse și finanțări, cercetarea științifică în domeniul umanist, pe care o îndreaptă spre persoane, ideologii, fundații și think-tankuri conservatoare, și fac totul ca să elimine o adevărată dezbatere publică despre economie și politică. Și că acest grup promovează ideologii (elitism, libertarianism) absolut marginale în Occident, pe care încearcă să le prezinte drept dominante, reprezentînd bunul simț însuși.

Cartea lui Alexandru Racu are un subiect clar circumscris: Horia Roman Patapievici (și, ținîndu-i isonul, Teodor Baconsky, Mihai Neamțu și Adrian Papahagi) se declară și ortodox, ca religie, și libertarian, ca doctrină economică. Alexandru Racu observă judicios că cele două sînt incompatibile. Sorin Adam Matei arăta că intelectualii români mediatici au o ideologie conservatoare elitistă, incompatibilă cu valorile democrației și cu integrarea europeană. Alexandru Racu adaugă: sunt incompatibile și cu ortodoxia strămoșească.

Am avut plăcerea, după apariția cărții Omul recent, să scriu cîteva recenzii despre subiect (http://www.criticatac.ro/1168/originile-ortodoxe-ale-libertarianismului/; și http://www.criticatac.ro/2385/un-nou-pol-politic-creștin-democrat-sau-tacerea-asurzitoare-a-bisericii-ortodoxe/, ambele din 2010). Spuneam acolo că Patapievici încearcă să bage stiharul țesut cu aur al ortodoxiei în blugii rupți ai libertarianismului. Și confirmă că mai multor cititori li s-a părut incompatibilă apropierea dintre ortodoxie și libertarianism.

Cum de a fost posibilă, în România, implantarea țîțelor de silicon libertariene pe trupul slăbit de post al ortodoxiei? În primul rînd, e falsă imaginea pe care o avem despre Biserică: Biserica ortodoxă română, cu patriarh, mitropoliți, episcopi și preoți, pare o piramidă ierarhică autoritară, cu un mesaj unic răspicat (are și un post de televiziune, Trinitas, o cameră de videochat instalată în dreapta-sus în catedrala patriarhiei). Am putea spune că Biserica are un mesaj unic, răspicat și previzibil.

Ortodoxia a ajuns o franșiză

Realitatea nu e nicidecum așa. Ortodoxia a devenit, în România, o franșiză. Diverși bloggeri ortodocși ne avertizează că vaccinurile sînt nocive, că aditivii alimentari sînt toxici, că glioblastomul trece cu ceai de tătăneasă, și că ofițerii români care au ucis zeci de mii de evrei la Odesa, arzîndu-i de vii în hambare (și care ofițeri au ajuns după 1948 în temnițe), sînt sfinții închisorilor; și faxează ultimativ patriarhului liste cu nume și CNP-uri spre urgentă canonizare. Fiecare al doilea pustnic, schivnic, sihastru ori anahoret are canalul propriu pe YouTube, DailyMotion sau Vimeo, dă interviuri posturilor de televiziune locale.

Cele mai multe bloguri conțin avertismente: Sinodul ecumenic din Creta este eretic, patriarhul Daniel, ca și patriarhul ecumenic sînt eretici și nu mai trebuie pomeniți la slujbă. Blogurile, revistele, emisiunile TV, conferințele (filmate și urcate pe YouTube sau nu) și cărțile de interviuri abundă. Ortodoxia e un Hyde Park în care oricine spune ce vrea, un topping rîșnit peste orice.

Și Horia Roman Patapievici (sau Mihai Neamțu ori Adrian Papahagi) se declară ortodocși, urcînd libertarianismul lor burduhănos pe măgărușul costeliv al ortodoxiei. Ce bine se-nțeleg! spune Horia Roman. La fel făcuseră în perioada interbelică și legionarii: legionarii au declarat ortodoxia ca deplin compatibilă cu naționalismul totalitar.

Ortodoxia mută

După cucerirea Constantinopolului, grecii au intrat într-o perioadă de prăbușire economică, sărăcie, ruralizare și analfabetism. Subtilii teologi bizantini au dispărut. În Rusia, jugul mongol, apoi tirania sîngeroasă a lui Ivan cel Groaznic, iluminismul anti-religios al lui Petru cel Mare și cenzura sub urmașii săi, plus opt secole de feudalism, toate acestea au înăbușit gîndirea teologică. Teologie rușii au început să scrie abia după revoluția din 1905.

Biserica ortodoxă, în ansamblul ei, nu mai participă la nici o dezbatere intelectuală după căderea Constantinopolelui – o să ignorăm cîteva polemici biliare și cîlțoase cu catolicii. Călugării ortodocși au robi și au iobagi și trăiesc într-un huzur analfabet și inert. Democratizarea din 1990 n-a dezmorțit secolele de toropeală. Pe acest fond de trîndăvie a ierarhilor și preoților, iau cuvîntul intelectuali ca Horia Roman Patapievici.

Breslele

A existat o societate condusă de principiile creștinismului, de sus pînă jos, însuflețită de idealurile creștinismului: Evul Mediu. Societatea medievală e îmbibată de creștinism; economia la fel. Era oare o economie capitalistă? Era oare o economie libertariană? Ca să ne lămurim avem, din fericire, date destule: regulamentele breslelor.

Breslele erau grupuri închise și specializate. Într-un oraș, numai cei din breasla brutarilor putea face pîine, nu oricine; morari, bărbieri, torcători. Țesătorii de în și țesătorii de lînă aveau bresle diferite. Regulamentele breslelor determinau cine, cît, cînd produce și de ce calitate, și cu ce preț de vînzare; cine cîtă materie primă poate cumpăra (un pantofar la Roma nu putea cumpăra mai mult de 20 de piei odată). Uneori breasla însăși cumpăra materia primă și o redistribuia. Ucenicia era lungă, starea de calfă, la fel, maistru era greu să ajungi. Breslele erau niște oligopoluri care asigurau membrilor venituri stabile, cu condiția de a respecta regulile; breslele amendau sever pe cei care produceau prea mult. Breasla hotăra scăderea sau creșterea producției, scăderea sau creșterea salariilor ucenicilor. Breasla verifica și calitatea produselor. Bijutierilor le era interzis să facă vase aurite, chiar dacă le-ar fi vîndut ca atare: un cumpărător necinstit le-ar fi putut vinde mai departe ca vase de aur masiv. Le era interzis să monteze pietre false de sticlă, chiar dacă le-ar fi declarat cumpărătorului. Moștenitorii n-ar fi avut de unde ști. Nu exista nici un caveat emptor: breasla însăși supraveghea calitatea. Costurile intrării erau mari, costurile ieșirii erau prohibitive. Un meșter cu patalama primită într-un oraș nu putea practica în altul. Un sticlar care părăsea Veneția risca să fie ucis de ucigași plătiți trimiși de stat. Cînd un meșter murea, breasla hotăra cine anume devenea meșter în locul său; numărul nu putea crește. În unele bresle, locul de meșter era moștenit din tată-n fiu. Publicitatea era interzisă; era interzis hangiilor să ofere un pahar de vin gratis, ca să atragă clienți; era interzis țesătorilor să dea eșantioane de stofă gratuite croitorilor.

Dacă un breslaș era bolnav, era tratat pe cheltuiala breslei. Dacă murea, era înmormîntat de breaslă; copiii și văduva erau întreținuți de breaslă; fiica lui primea zestre de la breaslă. Economia breslelor nu era o economie de piață, și în nici un caz una libertariană. Era o economie controlată, de oligopol.

Perioada iluministă aduce cu sine și eliminarea breslelor. Iluminismul e un fenomen complex, dar putem observa o corelare între decăderea feudalismului, decăderea aristocrației, decreștinarea societății, apariția libertinismului și decăderea, apoi dispariția breslelor. După 1750 ele se dezagregă. Avem două opțiuni: fie considerăm că Biserica medievală era complet indiferentă la activitatea economică (și atunci orice sistem economic e compatibil cu creștinismul); fie considerăm că Biserica accepta economia strict controlată a Evului Mediu, și atunci creștinismul e favorabil economiei monopoliste. În ambele cazuri, teoria lui Horia Roman Patapievici se dovedește falsă. Repetăm: timp de cel puțin șapte secole, durata lungă a Evului Mediu creștin, în care societatea e dominată de învățăturile Bisericii, activitatea economică e sever restricționată de un protecționism feroce.

 

Capitalismul elimină breslele și marginalizează Biserica

În Rusia, Ecaterina II face prima secularizare a averilor mănăstirești în 1764. Iosif al II-lea secularizează averile monastice și suprimă ordine călugărești în 1782.

Capitalismul, economia liberă, merge mînă în mînă cu laicizarea completă a societății și scăderea influenței politice a Bisericii. În 1870, trupele regatului italian cuceresc Statele Papale, iar papa se declară prizonier în Vatican. Papa interzice catolicilor să participe la alegerile din regatul Italiei între 1868–1918 – timp de 50 de ani, prin decretul Non expedit. Bismark expulzează din Prusia diverse ordine călugărești (Kulturkampf) după 1871. Conflicte între stat și Biserică au loc în Baden și Bavaria. Secolul XIX este, desigur, secolul capitalismului, dar e și secolul în care Biserica își pierde puterea politică, și apoi influența. În Franța, Italia, România, America Latină, Biserica se află în conflict deschis cu statul. În Portugalia, mănăstirile sînt închise în 1834. În Spania, Inchiziția e abolită, iar în 1836 averile Bisericii catolice sînt secularizate fără despăgubiri, urmată de alta în 1855. Tot în 1855 are loc și secularizarea averilor Bisericii în Mexic, urmată de România (Principatele Unite) în 1863. Secolul XIX, secolul capitalismului, e un secol în care statul, în majoritatea țărilor occidentale, atacă Biserica; țările protestante se laicizează masiv și rapid.

Să recapitulăm, să rezumăm: marginalizarea Bisericii de către stat și suprimarea breslelor, tot de către stat, sînt simultane și vin din același proiect politic. Economia de piață nu apare nici treptat, nici pașnic, nici pe nesimțite, ci rapid și brutal, prin luptă politică.

 

Exista economie de piață în Anglia din vremea lui Adam Smith?

Există două fraze celebre în The Wealth of Nations, care pare a fi scrise despre economia de piață și excelenta ei homeostază:

It is not from the benevolence of the butcher, the brewer, or the baker that we expect our dinner, but from their regard to their own interest.

Every individual /… / neither intends to promote the publick interest, nor knows how much he is promoting it. /…/ by directing that industry în such a manner as is produce may be of the greatest value, he intends only his own gain, and he is în this, as în many other cases, led by an invisible hand to promote an end which was no part of his intention. /…/ By pursuing his own interest he frequently promotes that of the society more effectually than when he really intents to promote it. (vol. II, p. 35)

Ea e repetată de diverse generații, fiindcă pare perfect transparentă. Dar băcanul și brutarul despre care vorbește Adam Smith nu e brutarul dintr-o economie de piață. E brutarul dintr-o economie a breslelor. (Știe vreun student la Economie acest lucru?) În vremea lui Adam Smith, breslele încă existau. El însuși le critică acerb în Cartea I, cap. X, cel mai lung din carte. Breslele dispar lent între 1750-1800. E perioada Iluminismului: Iluminismul distruge feudalismul, marginalizează Biserica și suprimă breslele. Turgot suprimă breslele în Franța în 1776, iar Revoluția Franceză confirmă interdicția în 1791, prin decretul Allarde.

 

Omul recent

Pentru Patapievici, omul recent e denumirea peiorativă a omului modern, lipsit de repere morale și religioase, care nu mai roșește ouă. Lui, HRP îi opune omul tradițional, care e religios, de la Medeleni. Cînd anume a trăit acest om tradițional? În secolul XIX cu siguranță nu, e un secol de luptă a statului împotriva Bisericii, un secol de secularizări. În secolul XVIII? E secolul iluminismului, al raționalismului, al libertinismului, secolul lui Voltaire și al lui Casanova, secolul celor șaisprezece amante ale lui Louis Quinze. Cu cît coborîm istoric, vedem că omul tradițional n-a existat niciodată nicăieri, e o idealizare plăsmuită din nostalgii fictive.

Apostolatul antisocial

Hristos spune: Dați Cezarului ce-i al Cezarului. HRP spune: orice impozit e un furt. Hristos spune tînărului bogat: împarte-ți averea săracilor și urmează-mi mie. HRP spune: proprietatea e o extensie sacră a corpului omenesc, prețioasă ca orice mădular și ca viața însăși. „Sofismul lui Patapievici îi fundamentează întregul demers de măsluire a tradiției creștine”, diagnostichează tăios Alexandru Racu. (O scurtă paranteză aici: instituția călugăriei însăși decade: de la Antonie și Arsenie retrași în pustie, la abații mondeni din sec. XVIII și mănăstirile ortodoxe cu sute de iobagi și robi, e vorba de două concepții ale creștinismului incompatibile).

Patapievici e greu de criticat, fiindcă virulența verdictelor e anulată de vagul conceptelor. Afirmațiile lui sînt tranșante, conceptele sînt însă neclare. E greu să contrazici fraze echivoce. Pe alocuri, Patapievici se declară conservator. E o simplă veleitate. Pentru conservatori, locul femeii e acasă, la cratiță, și deci legea trebuie să-i impună patronului să plătească un salariu minim care să susțină o familie. Pentru conservatori, femeia trebuie să nască și să crească copii – deci legea trebuie să impună patronului să-i asigure angajatului un loc de muncă stabil, care să-i permită întreținerea familiei. Există multe puncte în care conservatorismul se opune libertarianismului, care lui Patapievici i se scotomizează confortabil.

Patapievici e vag în discuțiile istorice despre capitalism, fiindcă nimic din datele istorice ale apariției capitalismului nu se potrivește cu ideile lui despre „tradiție” și un trecut idealizat care n-a existat niciodată.

După Mandeville și Adam Smith, piața, prin prețuri, asigură satisfacerea tuturor nevoilor. Economia de piață se află în homeostază permanentă. Echilibrul pieței e un efect emergent. Nu e nevoie de nici o teorie teologică pentru a-l descrie. Egoismul fiecărui actor al pieței devine un altruism colectiv, ignoranța parțială a fiecăruia se transformă într-o cunoaștere generală. Capitalismul e un efect emergent, în cel mai bun caz, indiferent moral și religios.

Aș mai fi scris, dar un discurs papal explicit împotriva libertarianismului mă scutește: papa Francisc în persoană îl condamnă. „Nu pot să nu vorbesc despre gravele riscuri asociate cu invazia individualismului libertarian la cele mai înalte niveluri ale intelectualității și în universități. O caracteristică a acestei paradigme eronate e că minimizează binele comun, ideea de a trăi bine în comunitate, și exaltă idealurile egoiste. Libertarianismul e un individualism radical, care afirmă că doar individul dă valoare lucrurilor și relațiilor interpersonale, doar el decide ce e bine și ce e rău. Libertarianismul presupune că însăși ideea de bunuri comune presupune constrîngerea unor persoane. /../ Libertarianismul e o radicalizare antisocială a individualismului”.

Dum pontifex ipse annuit libro nuper exarato, de vreme ce însuși papa a fost de acord cu cartea recent apărută, însumi nu doresc să mai adaug nimic.

 

 

[Vatra, nr. 5-6/2017, pp. 68-70]

 

 

 

Un comentariu

  1. E usor sa il critici pe patapievici (e si tare la moda!), dar viziunea sa e comuna in lumea protestantanta si anglofona si germana (Weber cu capitalismul). Poate nu asa au stat lucrurile in spatiul ortodox, dar ceva din modul de gandire religios ramane in dezbatere chiar si intr-o societate seculara, fiind legitima speculatia filozofica.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s