Nina CORCINSCHI – Aliona Grati şi „zborurile frânte” ale literaturii române din Basarabia

aliona grati

În lunga discuţie pe care am purtat-o cu profesorul Andrei Ţurcanu în Cartea din mâna lui Hamlet (Chişinău, Cartier, 2016) despre literatura română din Basarabia postbelică, am ajuns la concluzia că aceasta nu poate fi înţeleasă adecvat, cu atât mai mult nuanţat, în lipsa unei bune cunoaşteri a contextului istoric și politic care a influenţat considerabil evoluţia literaturii şi a culturii de aici. O grilă strict estetică nu se susţine pe această literatură, atât de mult contextualizată în factorii extraliterari, politici, ideologici şi sociali. În plus, discutând despre scriitorii din manuale, despre „monştrii sacri” ai literaturii de ieri, despre scriitorii canonici de azi etc., multe aspecte s-au clarificat, dar multe aspecte şi-au anunţat locurile (încă) umbrite, lăsându-mă cu sentimentul că  mai avem nevoie să revenim pentru a reevalua și recupera sensuri, subtexte şi contexte de înţelegere. Aceste lucruri mi le-au confirmat şi lectura cărţii Alionei Grati, Cronici în reţea. Metaliteratura.net (Junimea, 2016), cu analize a cărţilor de poezie, proză şi critică literară apărute la noi în ultimii ani.

Aliona Grati a publicat anterior studii monografice despre creaţia lui Bladimir Beşleagă, Paul Goma, Magda Isanos, cărți de istorie, teorie şi critică literară despre romanul românesc și lirica feminină. În noul ei volum autoarea se impune şi ca un cronicar de întâmpinare redutabil, cronicile ei prezentându-se drept niște analize succinte, la obiect, a literaturii postsovietice din Basarabia, care își anunță, astfel, printr-o logică particulară a ansamblului, formele și aspectele definitorii.

Cum spuneam, literatura română din Basarabia dictează o grilă distinctă. Una care să ia în calcul specificul contextului în care a fost scrisă. O grilă estetică, dar cumulând neapărat şi alte optici, din zona eticului şi a sociologicului, care să susțină receptarea adecvată şi nuanţată a fenomenului literar. Acest cod de lectură cu o miză de cuprindere și interperetare ce trece dincolo de textul propriu-zis, se anunţă încă în prefaţa cărţii. Autoarea scrie că textele sunt adunate de pe site-ul Metaliteratura.com pe care-l coordonează de mai mulţi ani, ca, de altfel, şi revista științifică Metaliteratură. „Pe măsură ce cuprinsul prindea  contur, mărturisește ea, devenea tot mai evident că am fost tentată să citesc cărţile unor scriitori cu o experienţă aparte, care au fost martori din interior ai colapsului sovietic şi ai evenimentelor social-politice din ultimile două decenii de post-totalitarism”. Şi, în continuare: „odată intrată în biblioteca scriitorului post-sovietic, am fost dispusă să reflectez asupra situaţiei acestuia de a se redefini uman şi artistic”.

Iată de ce primul autor vizat este Vladimir Beşleagă, prozatorul care inaugurează în literatura română din Basarabia „cronotopul zborului frânt”. Zborul frânt e o imagine simbolică a deturnării de la normalitate a destinului basarabeanului prin ingerințe politice şi ideologice nefaste, printr-o fatalitate a istoriei din care el nu se poate sustrage decât mutilat sufleteşte.

Romanele Zbor frânt şi Viaţa şi moartea nefericitului Filimon reprezintă niște realități istorice care ricoșează în personajele principale cu efectele unei apocalipse interioare. În consecinţă, remarcă autoarea, „psihologia personajelor lui Beşleagă este de tip abisal, comportamentul lor dezvăluie un adânc sentiment al tragicului”.

Un alt scriitor de primă mărime, Aureliu Busuioc, deconspiră în romanul Hronicul Găinarilor mecanismul de falsificare a istoriei şi, implicit, de schilodire a destinelor umane. Romanul e o replică la istoriografiile oficiale, întocmite pentru a spăla creierii basarabeanului chiar şi după ani buni de posttotalitarism.

Dacă Busuioc reacţionează la falsurile „găinarilor” istoriografiei sovietice prin utilizarea largă a elementelor de parodie şi grotesc, Paul Goma vine cu riposta virulentă a discursului direct. Destinul basarabenilor în refugiu e o dramă colectivă, pe care prozatorul o o trece prin toate registrele afective, de la patosul vindicativ al revoltei la lirismul pur al durerii îngânată în surdină. „Decenii la rând, un demon proteic joacă miza istoriei lor şi, periodic, îi face să-şi ia «lumea în cap» în căutarea unei vieţi mai bune”, scrie Aliona Grati. Iar romanul Arta refugii „devine o artă a reamintirii şi rescrierii experienţei refugiului în propria ţară în care basarabeanul nu-şi găseşte un loc de pripas. Lipsa unui loc stabil, peregrinarea continuă sunt percepute ca factori de erodare şi de pierdere a identităţii”.

Un alt basarabean care poartă prin lume racilele istoriei Basarabiei este personajul lui Mircea Daneliuc, din Strigoi fără ţară, Ilie, trăind, şi el, dramatic efectele dezrădăcinării. Spectrele refugiului interior se întrevăd şi în romanul-jurnal al lui Serafim Saka, Pe mine mie redă-mă. E un refugiu din străfundurile căruia neîmpăcatul scriitor izbucneşte sarcastic în gesturi aspre de revoltă. De resentimentele sale nu scapă nici colegii de breaslă care s-au pus în slujba unei ideologii criminale.

Trecutul sovietic ca „măcel” de existenţe umane transpare şi în romanul lui Dumitru Crudu, Măcel în Georgia, iar realităţile „democraţiei” postsovietice, ca o „continuare a aceluiaşi mediu totalitar-poliţienesc” –  în romanul lui Constantin Chieianu Sex & Perestroika. Un alt fel de refugiu, unul postmodern, posttotalitar, dar cu efecte la fel de dezastruoase, depistează Aliona Grati în romanul Claudiei Partole Totentanz şi al Lilianei Corobcă, Kinderland. De data aceasta este vorba de exodul în masă al basarabenilor în căutarea unor surse de existenţă și de copiii rămaşi acasă, care îşi trăiesc sfâșietoarele drame ale singurătăţii şi abandonului.

Nu doar proza, ci şi poezia din Basarabia este marcată de zborul frânt, sau, ca să folosim o sintagmă a lui Andrei Ţurcanu, de „destinul întors” al basarabeanului, cu fracturările, căderile şi înălţările sale.  În poezia lui Ţurcanu, autoarea depistează o „polifonie a tragicului”. În Zăpezi în august, „sentimentul tragic al alienării, al speranţelor înşelate într-o viaţă trăită-n deşert, fiindcă a fost golită de transcendenţă, rămâne a fi substanţial, chiar dacă este deghizat pe alocuri cu grimase sarcastice sau gesturi de indiferenţă”. Şi Andrei Ţurcanu, dar şi  Vasile Gârneţ nu pot fi subsumabili unei grile doar estetice de lectură (care se impune, e adevărat, în primul rând), ei sunt şi poeţi preocupaţi de soarta basarabeanului. Poemele lui Vasile Gârneţ, „au legătură cu un spaţiu concret  – Basarabia, din care decupează un şir de imagini statice, menite să reprezinte existența derizorie la marginea Europei”. O formă de replică la istorie, ca repudiere a poeticilor liricoide, grav-lemnoase ale predecesorilor, vine din partea poeţilor optzecişti, Vasile Gârneţ, Nicolae Leahu, Emilian Galaicu-Păun, impunând scriitura intertextuală, ludică, parodică, ironică, susţinută de o sclipitoare inteligenţă artistică.

După un studiu consistent despre lirica feminină interbelică, în special despre Magda Isanos, autoarea face o punte exegetică spre poetele de azi. Disocierile Alionei Grati configurează o evoluţie palpitantă a imaginarului feminin din poezia basarabeană. Discursul simbolizant și metaforic al poeziei interbelice pe parcurs devine ironic, parabolic, intertextual, mizează pe repere culturale fără însă a pierde fiorul trăirii autentice. Siajele rostirii Margaretei Curtescu se întrevăd în zona de întrepătrundere a conştiinţei livreşti cu revelaţiile intimităţii, iar  poezia Mariei Şleahtiţchi întreține un echilibru între „sensibilitate, imaginarul animat de mistere şi poetica caligrafierii frumoase”. La Călina Trifan, „preponderente sunt stările de elevaţie calmă, alimentate de înţelegerea că orice suferinţă îşi poate găsi alinarea în contemplarea eliberatoare, în meditaţia reconfortantă, în «nebuloasa» poemului”. Interesant tablou de creaţie configurează „junele” poete Diana Iepure, Liliana Armaşu, Radmila Popovici, Silvia Goteanschi, Maria Pilchin. Pentru acestea, backgroundul istoric, politic rămâne departe, în fundal. În prim plan se impune „imaginaţia efervescentă” a Silviei Goteanschi, insolitul şi paradoxul viziunii artistice a Radmilei Popovici, spiritul kafkian (esențializat în imaginea unei molii), în poezia Doinei Postolache. Elementul istoric sau politic, atunci când apare totuși, este atenuat de nostalgia amintirilor din copilărie, în care „jocul dezinvolt dictează regula”, în cazul poeziei Dianei Iepure, sau de erotismul conciliant din poezia Mariei Pilchin.

Un capitol consistent al cărţii vizează critica literară din spaţiul basarabean. Critica literară este pentru Aliona Grati un domeniu de mari delicii intelectuale. Dacă poeții şi prozatorii sunt mai bine cunoscuţi de cititori, criticii rămân oarecum în umbra unui cvasianonimat. Mai cu seamă universitarii, insularizaţi pe la catedre şi autori de studii „grele”, deloc pe placul consumatorului mediu. Aliona Grati se opreşte asupra scrierilor acestora, aducându-le un binemeritat omagiu pentru munca de radiografiere atentă a procesului literar. Alexandru Burlacu este surprins într-o formulă generalizatoare și exactă: „Subtilele analize formale, judecăţile de valoare, balansând pe muchia neutralităţii academice, a atitudinilor subiective îndrăzneţe şi a persiflărilor inteligente compun un stil deosebit şi o notă personală în câmpul criticii autohtone”. Un autor prea puţin cunoscut, pe care Aliona Grati îl aduce în atenţia cititorului, e teoreticianul Anatol Gavrilov, având contribuţii esenţiale la înţelegerea terminologiei literare, a conceptelor de „intersubiectivitate”, „dialogism”, „subiect”, prin sintezele rezultate din interpretarea teoriilor literare bahtiniene, a filosofiei comunicării existenţiale a lui K. Jaspers și a concepţiei dialogice asupra fiinţei umane a lui M. Buber. O schimbare radicală a „fizionomiei studiului literaturii” e întrevăzută în creația mai tinerilor critici, printre care Grigore Chiper, Lucia Ţurcanu, Diana Vrabie, Elena Ungureanu etc.

Afectiv și programatic, Aliona Grati se asociază cohortei de critici „în plăcerea de a urmări aventura ideilor dintr-un discurs exegetic”.  Și, adaugă ea, „sunt mereu predispusă să mă angajez într-un dialog, profitabil pentru mine, în clarificarea unor posibile înţelesuri ale celor existente”. E o plăcere care în textele Alionei Grati înseamnă multe: o pledoarie pentru literatura bună, un stil rafinat, observaţii judicioase, pătrunzătoare, un limbaj elegant, toate probând un critic important al literaturii române. Un meseriaş de nădejde al genului, tocmai de aceea rarisim.

 

 

[Vatra, nr. 5-6/2017, pp. 48-49]

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s