Ana BLANDIANA – Un nenoroc mai mic

blandiana nou

Printre expoziţiile internaţionale pe care le-a găzduit de-a lungul anilor Memorialul Sighet a fost una care m-a marcat profund prin felul în care m-a obligat să mă gândesc, oarecum comparativ, la destinul popoarelor. Expoziţia se numea „Exterminarea elitelor poloneze” şi era despre Katyń. Îmi amintesc cum, privind-o, nu m-am putut împiedica să mă gândesc – nu fără să mă întreb dacă ceea ce fac nu este cumva o blasfemie – că, poate, noi suntem un popor fericit.

O recent apărută istorie a Poloniei (Norman Davies: „Istoria Poloniei,terenul de joacă a lui Dumnezeu”), în care neverosimilul Katyń nu este decât una dintr-un şir de repetate, halucinante represiuni, mă face să-mi amintesc şi să-mi transcriu gândurile şi comparaţia de atunci, ca şi înspăimântătoarea concluzie că, în atât de chinuita viaţă a popoarelor, un nenoroc mai mic poate fi socotit un noroc.

Tragedia de la Katyń, prin dimensiuni și prin intensitate, care depășesc capacitatea de înțelegere a unei minți omenești normale, pare să transgreseze limitele istoriei oricât de dramatice și să fie percepută (eu cel puțin așa am perceput-o, încă din copilărie, când îl auzeam pe Tata vorbind despre asta) ca o construcție diabolică a răului absolut, ca pe o poveste din infern. Felul în care în 5 martie 1940 Biroul Politic al P.C.U.S., Stalin, Molotov, Kaganovici, Kalinin, Voroșilov și Beria au semnat ordinul de execuție a 22.500 ofițeri polonezi (cifra e dată de un cercetător rus din timpul lui Elțin), felul în care între 3 aprilie și 9 mai (cu o pauză de 1 mai, zi de odihnă!) s-a muncit din greu la punerea lui în practică, recordul fiind atins de maiorul Vasili Blokhin, omul bun la toate al lui Stalin, care ajunsese să omoare un om la 3 minute timp de 10 ore pe zi timp de aproape o lună, toate acestea cu greu pot fi considerate reale și istorice. Și totuși… Cu patru ani înainte de Katyń, în cursul marii terori din 1936, același Stalin, în fruntea aceluiași birou politic, îl condamnase la moarte pe generalul Tuhacevski, șeful Marelui Stat Major Sovietic, împreună cu alți 7 generali sovietici, urmând apoi execuțiile a 30.000 de ofițeri sovietici, ca să vorbim doar de o atrocitate cu victime similare. Chiar dacă imaginația noastră nu e destul de puternică pentru a înțelege, genocidul diabolic de la Katyń este parte a unei istorii a Răului Absolut pe care Dostoievski a intuit-o cu o jumătate de secol înainte în romanul Demonii.

 De fapt, punctul de pornire al tragediei de la Katyń este pactul RibbentropMolotov, acel pact monstruos pe care Europa l-a considerat contra naturii, când nu era de fapt decât o cinică dezvăluire a înrudirii profunde dintre cele două societăți totalitare, a esenței lor criminale comune și a luptei lor pornite din puncte diferite împotriva Europei creștine și democratice.

Prin protocolul secret al Pactului RibbentropMolotov, Germania și Uniunea Sovietică își împărțeau Europa de Est, U.R.S.S. lua țările Baltice și Basarabia, iar linia de demarcație trecea prin inima Poloniei, pe care o luau jumătate-jumătate nemții și rușii, precizându-se că se va stabili mai târziu, cu un alt prilej, dacă va mai rămâne un stat cu numele Polonia.

Între august 1939 și iunie 1940 acest protocol a fost pus în aplicare. 1 septembrie 1939 a fost data la care armata germană a declanșat planul Fall Weiss de distrugere a Poloniei, în timp ce două săptămâni mai târziu armata roșie trecea granițele Poloniei (pe care Molotov o numea „avortonul de la Versailles”) și-și lua partea ei din pradă. Începea de fapt cel de-al doilea război mondial despre care Vladimir Bukovski, cu amarul lui sarcasm, spunea că este războiul în care milioane de oameni au murit ca să decidă dacă în continuare lagărele care vor acoperi pământul vor fi brune sau roșii.

Crimele de la Katyń se produceau în primăvara lui 1940, peste un an, în toamna lui 1941, nemții descopereau gropile comune, transformând descoperirea într-un enorm argument de propagandă, în timp ce ei înșiși înființaseră Auschwitz-ul, la început doar pentru rezistența poloneză. Oricum, sovieticii, care avuseseră grijă să folosească arme germane, îi acuzau la rândul lor pe germani și a trebuit să treacă o jumătate de secol, Gorbaciov să recunoască și Elțin să predea Poloniei actul deciziei semnat de Stalin, pentru ca misterul negru din jurul abominabilelor crime să fie risipit și puterile occidentale să îndrăznească să privească adevărata faţă a aliatului lor din război.

Dintre nenumăratele replici intrate în istorie referitoare la nesfârșitele dezbateri din jurul Katyń-ului, unele atât de cinice încât aproape de nesuportat, cea mai teribilă mi se pare o declarație a lui Ivan Maiski, ambasadorul sovietic din epocă la Londra, care a declarat, fără să se obosească să nege acuzele, ca oricum soarta polonezilor este pecetluită „ca a unei țări de 20 de milioane aflată în imediata apropiere a unei țări de 200 de milioane”. După cum cea mai cinică replică a istoriei este faptul că toate prevederile protocolului secret al pactului RibbentropMolotov referitoare la țările baltice, Basarabia și zonele de influență sovietice în Europa de Est au rămas în picioare, consfințite și de puterile aliate democratice. Conferințele de la Teheran, Yalta, Potsdam nu au îndrăznit să se atingă de ceea ce hotărâse Hitler cu Stalin.

În formularea lui Stalin, principiul împărțirii postbelice a fost: „Fiecare putere impune propriul său sistem social-politic pe teritoriile cucerite de armatele sale”.

Dar, ca să mă întorc nu numai la Katyń, ci și la prezent, aș vrea să închei menționând că după Elțin parlamentul rus a refuzat termenul de genocid pentru crimele de la Katyń și a închis ancheta cu 14.500 de victime (nu 22.500 cum stabiliseră cercetătorii ruși), clasificând, adică trecându-le la secret, 116 dosare dintre cele 183 referitoare la Katyń.

Să nu uităm că termenul genocid, intrat în istoria contemporană, a fost inventat de un polonez: Raphael Lemkin.

 

 

 

[Vatra, nr. 11-12/2017, p. 5]

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s