Emilian Galaicu-Păun – Octoih matern

galaicu poeme

 

  1. Praznic

În vara lui

’46, atunci

mama şi-a

mâncat-o

– fiartă! –

păpuşa de

tărâţe a

copilăriei.

 

  1. 22

Puţina

franceză

vorbită

de mama

să fi fost

de-ajuns

ca să mă

nască pe

22 iunie

odată cu

Nostalgia*

sau poate

viitoarea

profesoară

de română

o fi avut

ultimul

cuvânt

aducându-

mă pe lume

de Limba

noastră**.

________

* cuvântul „nostalgie” a fost inventat pe 22 iunie 1688 de Johannes Hofer, care în teza sa medicală Dissertatio medica de nostalgia, unde analizează boala soldaţilor elveţieni aflaţi departe de munţii lor, a combinat cuvântul nostos („întoarcere”) cu algos („durere”).
** poem publicat de Alexie Mateevici pe 22 iunie 1917 în Cuvânt moldovenesc.

 

 

  1. Terţină

Din Sf. Treime

tocmai mama să fie

lipsă? Cum, Doamne?!!

 

 

  1. Ultimul sunet

Diminuată

de boală

până şi-n

vorbire,

de unde

a predat

o viaţă

limba şi

literatura

română,

mama

lăsa cu

limbă de

moarte

doar patru

cuvinte:

              nu

              mă

              doare

              nimic.

 

 

  1. Lumină din lumină

Cum era

topită de

suferinţă,

când i-am

aprins o

lumânare

în seara

zilei de

8 martie

flacăra

s-a întors

cu faţa

la mama

şi, uşor

să nu-i

sperie

somnul,

i-a suflat

la ureche:

„Stingerea”

 

  1. Miezonoptică

Citit în

oglindă

cu ochi

de orfan

versetul

8 : 8 din

Eclesiastul:

„Omul

n-are

nicio

putere

peste

ziua

morţii”

pare a

fi scris

pentru

Mama,

de 8 M

(o)artie

 

 

  1. Pietà

Acum

     tot

ce-mi

doresc

   este

încă 7

ani de

viaţă

şi doar

ca să

pot fi

îngropat

într-un

mormânt

cu mama:

unu-n

braţele

celuilalt

aşteptând

învierea

din morţi.

 

  1. (∞.I.1943 – 2015.III.∞)

 

 

[Vatra, nr. 1-2/2018, pp. 29-30]

 

 

 

 

Un comentariu

  1. Comparativ cu versurile-i, multe, anterioare, barochizante şi absconse, acestea ultime, din „Octoih”, ţin de o „arte povera”, sorgintea căreia e strict minimalistă. Frumuseţea lor constă în faptul că aduc, nude şi tăioase, cum sunt, cu nişte ţancuri pe care se încumetă doar capra neagră. Prietenul nostru Emilian are, aici, pasul neezitant şi graţia virilă, dacă vreţi, a ceea ce e, deocamdată, aşa-zicând „totemul” său. Altminteri, aerul poemei e unul mediteranian (indiferent de meridian şi paralelă), sobru, adică esenţial, ca decorul unor insule în care predomină, tenace, stâncăria.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.