Emilian Galaicu-Păun în dialog cu Ion Pop

„…Relaţia mea cu Maeştrii a fost a unui ucenic ascultător-neascultător, cum cred că e pentru orice scriitor care, maturizându-se, se descoperă tot mai mult pe sine”

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stephane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de… 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs. o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.

Ion Pop: Exemplele pe care le oferiţi pentru a ilustra relaţia dintre Maestru şi Discipol mă cam intimidează. Citește în continuare →

Simona Popescu: „Nici măcar nu mai vorbim despre influență, ci despre felul în care cultura devine natură…”

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stephane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezie vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de… 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăit şi Dvs o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi.

Simona Popescu: Paul Valéry avea 20 de ani cînd l-a întîlnit pe Stéphane Mallarmé, pe 10 octombrie 1891. După patru ani, publică Introduction à la méthode de Léonard de Vinci (Introducere în metoda lui Leonardo da Vinci), preocupat de procesul de creație, care devine una dintre temele lui majore, și, peste încă unul, La soirée avec monsieur Teste (Seara cu domnul Teste), unde inventeză un personaj ciudat, a cărui preocupare prioritară e propriul joc al minții. Despre domnul Teste, un fragment care ar putea funcționa ca punere în abis a proiectului domnului Valéry: „L’art délicat de la durée, le temps, sa distribution et son régime, – sa dépense à des choses bien choisies, pour les nourrir spécialement, – était une des grandes recherches de M. Teste. Il veillait à la répétition de certaines idées; il les arrosait de nombre. Ceci lui servait à rendre finalement machinale l’application de ses études conscientes. Il cherchait même à résumer ce travail. Il disait souvent: «Maturare!…»”.1

Citește în continuare →

Nina Corcinschi – Emilian Galaicu-Păun: poeme din grădina de rodii

…în care (grădină) „o femeie-și/ cultivă cica-/ (ci)tricele made in/ Cântarea Cântărilor” – este o revenire triumfală a lui Emilian Galaicu-Păun în „(bib)laica” temă a erosului și a morții. Dragostea este tare ca moartea, axioma pipăită pe toate p(h)ărțile ei livrești în cărțile anterioare, cunoaște în A(II)Rh+eu / Apa.3D (Cartier, 2019) adevărata ei măsură ontologică. Dacă în Arme grăitoare kamasutrele scriiturii sunt exerciții erotice de textualizare a corpului și corporalizare a textului („mângâiam trupul ei kaligrafic de parcă aș fi urmărit, bifurcându-se-n copulative/ și subordonate, o frază”), în A(II)Rh +eu biblioteca se transformă în mod miraculos și, mai ales, emoționant într-o „pădure/ fermecată și unde de jur împrejur, ᾿n toate tufele de păducel, printre spini,/ înflorește pasiunea lui Merlin vrăjit de frumoasa Niniane”. Pasiunea, născută „din prima frază – la prima vedere” deține două elemente cardinale ale simțirii erotice: adâncimea și fulguranța. Adică esența transformatoare, de experiență-limită, pe de o parte și străfulgerarea emoției, cu mirarea și revelația, pe de alta. Iubirea se esențializează și îmbogășește în carate, trecând prin nesfârșite filtre culturale, iar congruența dintre referința savantă, încărcătura enciclopedică, grafica spectaculoasă și amprenta senzuală, convulsivă, orgasmatică fac excepționalitatea acestei cărți.

Citește în continuare →

Emilian Galaicu-Păun – Două sonete (ne)pereche

Prima                                       Pudriera cu

moarte,                                    oglinjoară

pe care                                     (dintr-odată,

retrovizoare)

am pri-

mit-o, a                                    a Mamei,

fost cea                                    singura ce-

i păstrează

a mamei                                   chipul, aşa

Eleonora –

în chiar                                    cum arăta

seara de                                   în timpul

vieţii –

8 Martie,

cu dreptul                                nu praful

de primul                                 şi pulberea

născut.                                     s-alege, ci

 

(po)Em dat peste cap              Odore di femina

 

Citește în continuare →

Poeme de Emilian Galaicu-Păun

 

Liebestod

februarie-i luna făcută din streşini şi lume cu capul în nouri[sprezece].

încă n-ai scăpat bine de Valentine’sDay şi-ai dat de Dragobete.

după-amiaza de miercuri împarte oraşu-n bărbaţi [pe]trecuţi de… şi fete.

50 (neîmpliniţi). (încă) 19.

nu în ciuda, ci graţie – tot aşa cum, din amonte-n aval, diferenţa

de nivel face râul să curgă –, şi dragostea stă-n diferenţa de vârstă.

„tu de unde ştii toate anecdotele-acestea despre impotenţă?!…”,

l-a-ntrebat ea, c-un tremur abia perceptibil în glas. (rima: vâr – stă Citește în continuare →

Emilian Galaicu-Păun – Tânărul. Parca

Din fereastra mea de la cămin se vedea, la o azvârlitură de băţ,

falnic, turnul Ostankino – ditamai ţurţur la streaşina Rusiei, tot o

„închisoare-a popoarelor”, însă cu gratii din ce în ce mai transparente –,

despre care, în trecere, Cioclea spunea: „Au şi ruşii o sculă erectă, şi aia

de beton!” (pentru mine, un ac de pick-up mai degrabă, şi Moscova –

cu Садовое şi, pe centură, БольшоеКольцо – un vinil de la firma «Мелодия»)

Gorby tocmai schimba, ferm convins c-o întoarce doar, placa.

Şi încă puteai să-ţi mar-

quez*-i poemele: „Made in USSR”.

 

Citește în continuare →

„ …eu, Şerban Foarţă, voi fi debutat ca unul dintre foarte mulţii heteronimi ai lui Paul Valéry!”

Em. Galaicu-Păun: Se ştie – iar istoria literaturii a transformat întâmplarea într-un soi de mit – că, la capătul unei întâlniri providenţiale cu idolul său, poetul Stéphane Mallarmé, tânărul Paul Valéry a avut un fel de „şoc existenţial”, care avea să-i schimbe destinul: n-a mai publicat poezia vreme de aproape două decenii, iar atunci când a făcut-o, în 1917, dând la tipar la Jeune Parque (într-un „fabulos” tiraj de… 40 de exemplare), devenea el însuşi un maestru. Aţi trăi şi Dvs o astfel de întâmplare? Cine a fost „Mallarmé”-ul Dvs.? Vă rog s-o istorisiţi. Iar acum, că sunteţi unul dintre cei mai apreciaţi scriitori români contemporani, rogu-Vă să-mi spune-ţi dacă aţi avut şansa să Vă caute un tânăr autor pentru a „face ucenicie” la Dvs., iar dacă (încă) nu – totul e înainte! –, pe cine dintre autori aţi fi vrut să-l vedeţi pe post de „tânărul Paul Valéry”?

Şerban Foarţă:Sunt într-o situaţie uşor privilegiată: „Mallarmé”-ul meu a fost Mallarmé însuşi. (Vor mai fi fost, desigur, şi alţi câţiva: numai fanaticii sunt „homines unius libri”.) Cât despre „tânărul Paul Valéry”, tot eu mi-am fost… Paul Valéry-ul propriu! Citește în continuare →

Al. Cistelecan – Sang d’encre

O trestie în vîrful căreia e înfipt un cap de Christ romantic: acesta e Emilian Galaicu-Păun pe stradă. Dar nici trestia, nici chipul christic, îmbinate într-o hieratică dezinvoltă, nu rămîn o strictă emblemă civilă, pur stradală. Din contră, ele participă profund la poezie, atît la structura tematică a acesteia, cît şi la dialectica şi freatica viziunii. Pe primul nivel, realul și corporalitatea (adusă în poziție privilegiată, ca victimă a unui vampirism textual) sînt explorate în metodă simbolică, în vreme ce sacralitatea e consacrată în metodă realistă (ba chiar cu un fel de exasperare sarcastică atunci cînd atinge deplina alienare); pe al doilea, ele se contopesc într-o scriitură corporală a iluminărilor sau într-o scriitură iluminată a senzaţiilor. Iar cele două scriituri se împletesc, la rîndul lor, pînă la indistincţie, într-un fel de țesătură deopotrivă densă și lăbărțată în care impetuozitățile sînt administrate de migală iar somațiile gravității ultime de o conștiință a artefactului și jocului. Citește în continuare →

Emilian GALAICU-PĂUN – Silenzio (Stampe)

galaicu (1)

 

Un poem

 o

            r

            t

            a

            l

consumă

aerul

unei limbi

dintr-o

suflare;

după, vine

poezia

să-i facă

respiraţie

gură la

gură –

deloc

întâmplător

 Sărutul

lui Brâncuşi

pecetluieşte

un mormânt.

 

 

 Silenzio stampa

 

La capătul

celor 40

de zile

de grevă –

cea mai

lungă din

Europa

de Est! –,

ultimul

artist al

foamei

şi-a cusut

gura pe

dinăuntru

cu propriile

coarde

vocale.

 

(The rest

is silence)

 

Respice finem

 

Văzându-l

cum trage

să moară,

apropiaţii

se grăbiră

să-i aprindă

între degete

o lumânare

(…şi tot aşa,

lumânare

de la

lumânare!),

atât că

ignoranţi

în materie

de suflet

nu ştiau cum

Dum-

ne-

zeu

să dea mai

tare flacăra.

 

 

 Coup de grâce

 

La cei cca

44 de ani

de posteritate,

poezia lui

Paul Celan

(1920-1970)

seamănă tot

mai mult cu

Romy Schneider

(1938-1982)

puţin înainte

de a-şi pune

capăt zilelor.

 

 

            Jus vita necisque

 

Câte-o naştere

pentru fiecare

(tentativă de)

suicid –

la plecare,

Sylvia Plath

(1932 – 1963)

nu datora

nimic nimănui.

 

 

Vieţi paralele/

morţi în serie

 

Cine cui

trebuia

să i-o pună

care cu cine

să şi-o tragă

– în serie

sau paralel –

ca nici unul

din cei trei:

Jimi Hendrix

(1942 – 1970)

Janis Joplin

(1943 – 1970)

Jim Morrison

(1943 – 1971)

– cel puţin

din respect

pentru legea

vaselor

comunicante –

să nu moară

singur de

supradoză?!

 

 

 Zippo

 

Trupul

flamboaiant

al micuţei englezoaice

Jane Birkin

ţâşnind din mâinile

lui Serge Gainsbourg

(1928 – 1991)

cât să-şi aprindă

une dernière cigarette.

 

 

 Trisecţiunea de aur

 

 1.

 

…şi dacă

maică-sa

l-ar fi

născut

prin

cezariană,

Yukio Mishima

(1925 – 1970)

tot îşi

făcea

seppuku?!

 

 2.

 

…când

înţelepciunea

unei vârste

înaintate

i-a spus

că bătrâneţea

e o ruşine,

Yasunari Kawabata

(1899 – 1972)

şi-a spălat-o

cu sânge.

 

 3.

 

…prieteni

la cataramă

în viaţă,

moartea

i-a prins

la o cingătoare

(aceeaşi)

de samurai –

în chip de

wakizashi*, Mishima

& katana**, Kawabata.

 

* wakizashi (脇差) – sabie japoneză cu lamă scurtă, măsurând între 30 şi 61 cm, purtată de samurai la cingătoare, împreună cu katana.

** katana (刀) – sabie japoneză cu lamă lungă, măsurând peste 60 cm, purtată de samurai la cingătoare, împreună cu wakizashi.

 

 

 Cap sau pajură

 

1.

 

Ultima

orhidee

de la

butoniera lui

Oscar Wilde

(1854 – 1900),

înainte ca

acesta să-şi

schimbe

smochingul

de dandy

pe zeghea

de puşcăriaş –

ca un cocoş

tras al unei

arme de foc

ţintindu-i

n

i

m

a

 

 

Orice

orhidee

trecută

printr-o

butonieră

de frac

se preface

în clitoris,

şi doar

orhideea lui

Marcel Proust

(1871 – 1922)

în prostată

 

 

 CV = WC

 

…după ce

l-au bătut

până când

s-a căcat

cu sânge

pe el, Osip

Mandelstam

(1891 – 1938)

a tras apa

şi a curs

â

n

g

e, 5 l

sângele apă

nu se face

 

 

Patriarhală

 

Pe când

tânăra

văduvă

răcnea

fără sine:

„Gheorghiţăăă,

cui mă laşi?!…”,

pe marginea

gropii

bărbaţii

satului

mustăceau

în tăcere.

 

 

M.M.

 

Într-o palmă

strâng

linia vieţii,

într-alta

o lamă

punând[u-şi]

semnul

„=”-ităţii

de-a curmezişul.

Ghici în

care mână,

Mady Marin

(1956-2003)?

 

 

         Priveghi

 

…acum

şi ochii tăi,

Alexandru

Muşina

(1954 – 2013),

vor spori

albastrul

de Voroneţ.

 

 

Mutatis mutandis

 

Asta da,

solidaritate

de breaslă –

în ultimii ani

Eugen Cioclea

(1948 – 2013)

cerea mereu

de mâncare

şi i s-a dat

din când

în când

de băut.

 

 

Mort beat

 

 1.

 

Nu-i aşa,

frate de cruce

Ioan Flora

(1950 – 2005),

că roua de

dimineaţă

taie greaţa?

 

2.

 

Şapte ani –

şi gata,

Gheorghe Crăciun

(1950 – 2007),

ţi se-ntoarce

pe dos

stomacul

de câine

al mormântului!

 

 

 Diptic fumat

 

1.

…fără

Alexandru Vlad

(1950 – 2015)

aceasta CHIAR

nu este o pipă!

 

2.

 

Om de viaţă,

moartea l-a dat

peste cap –

acum Al. Vlad

trage pe nas

tămâie de pipă

şi bea tutun

de cădelniţă.

 

 

 Greenpeace /

            Pax aeternum

 

În ziua

în care

şi cimitirele

vor deveni

vegetariene,

nu noi, ci

morţii

noştri

iubiţi

ne vor

scoate

de Paştele

Blajinilor

la iarbă

verde.

 

 

 Despărţirea de Goethe

           

Dacă-mi caut

moartea

cu lumânarea

este tot

ca să fac

lumină

mai multă lumină

           

                       

 Bras de fer

 

…dar nici

Iisus

nu-şi

poate

trece

prin

poarta

(de metal)

a raiului

decât

găurile

din palme,

nu şi

cuiele!

 

 

 Pietà

 

Acum

tot

ce-mi

doresc

este

încă 7

ani de

viaţă

şi doar

ca să

pot fi

îngropat

într-un

mormânt

cu mama:

unu-n

braţele

celuilalt

aşteptând

învierea

din morţi.

 

 

[Vatra, nr. 9/2015]