Horo(r)scop

să nu difere luni de joi. duminica să însemne

doar că nu se lucrează. să-ţi facă singurătatea

ca o zi de bobotează. o grotă de frig, nu casă.

adică locul din care pudoarea s-o dai cu voce tare afară.

să-i facă loc dragostei fără perdea, vorbăreaţă.

femeile citesc ziarul întotdeauna pe sărite.

modă. bucătărie. horoscop. fiecare zodia proprie.

scorpion. săptămâna aceasta nu vă surâde. fiţi

de maximă prudenţă, nu vă expuneţi, nu umblaţi

prin locuri periculoase, nu treceţi spre seară

prin parcuri, locuri pustii. nu intraţi singure

în baruri. aţi putea fi acostate. atacate. ba

chiar şi mai rău. să cădeţi victime. sau, Doamne fereşte,

să fiţi siluite. evitaţi să umblaţi neînsoţite.

în ziua aceea şi-a înfruntat destinul. a luat

la rând toate locurile rău famate. a întârziat

în baruri. în locuri periculoase. şi-a căutat-o

cu lumânarea, cum s-ar zice, dar nu s-a întâmplat

nimic. nimic. nimic. nici bune, nici ponoase.

e clar că nici provocând nu scapi de singurătate.

iată dovada că horoscoapele sunt mincinoase.

*

Fluturele cap-de-mort

Zbori, acherontia atropos,

du-te spre lunci nelocuite,

iartă-mi teama instinctivă, întoarcerea capului

şi gândurile jenante cu care te îndemn să pleci,

zbori pe deasupra apelor

ca zbaterea unor pleoape de aer

iritate de adieri reci încărcate de praful fin

luat de pe uscatul cu ierburi tot mai ofilite,

aripile pe care le simţeam

bătând în piept nu mai sunt

decât zbatere, prăbuşire, retezare a plutirii,

cu tine alături mă simt ca luptătorii din poveste,

îngropat până la genunchi sau până la brâu

în pământul zgrunţuros al închipuirii,

doar sabia trebuie să mai reteze dintr-o lovitură

capul de zmeu,

şuierul se aude, dar cine să ştie dacă e vânt

ori sunetul cu care e despicat aerul de fier

*

Cocoşatul

Nu l-am întâlnit pe stradă, deși de multe ori

aș fi jurat că el s-a furișat pe lângă colțul vreunei clădiri

în amurguri grăbite spre întunecare;

ştiam că el l-a jucat pe ghebosul de la Notre Dame,

un actor înalt, adus de spate, dar niciodată

nu i-am cunoscut faţa nemachiată;

şi totuşi de multe ori mi s-a părut că l-am zărit

pe cocoşatul acela traversând oraşul înserat

ca o stafie cu ochii mijiți, ca o închipuire

de care m-am lăsat de multe ori tulburat ‒

se flecărea prin oraș că rolul acela l-a scrântit la cap

şi umbla după o ţigăncuşă numită Estera

(el îi spunea Esmeralda)

şi-i făcea propuneri exotic de indecente

pe care limba ţigănească nu le pricepea;

chiar de-ar fi fost o farsă, o minciună gogonată,

o iscusită scorneală a unor minţi deşucheate,

tot ar fi fost un hatâr aristocrat

să mă văd cu el faţă în faţă

ca să-i spun că din farmecul unei asemenea bârfe

mi-aş trage o porţie cât un rai;

din asta se înţelege negreşit şi de îndată

că într-un oraş ca al nostru

o asemenea sminteală te suie la rangul de nabab

al simțirilor de-a dreptul mirobolante

*

Ca un roi de lăcuste

timpul trece prin mine ca un roi de lăcuste pe câmp,

pustiul se tot întinde, prăpădul e tot mai mare,

şi tot mai aproape clipa în care, ca un uriaş scălâmb,

va trece generaţia următoare

la fapte pe care nu le doresc şi nu le laud cu nici un chip,

chiar de-aş fi ispitit cu daruri

care mi-ar risipi pe tot restul vieţii stolul de temeri

ascunse sub ale surâsului şaluri,

n-aş vrea nimic decât să mă dau la o parte din drum,

dar timpul n-are altă cale,

până-n extremul departe trece prin mine ca roiul amintit,

îi sunt şi deal, şi vale

*

Draga mea,

mulţi nici nu vor crede că exişti cu-adevărat,

vor susţine că te-am inventat din frustrare,

interes sau cine ştie ce defect pervers de identitate,

iar eu nu-i voi contrazice, nu le voi face dovada,

nu le voi satisface dorinţa de pipăire,

Emausul lor nu va deveni

vreo ruşinată călătorie în sentimente ignare;

nu mă aflu în împrejurarea de a da explicaţii

ori de a trage vreun fel de foloase;

ca să simt fără urmă de tulburare,

n-am nevoie de certificat de autenticitate;

dar la final tot va trebui să admit şi o orgolioasă cedare

în folosul celor ce nu cred din instinct ori naivitate,

adevărul e că au şi ei un dram de dreptate,

pentru că femei iubite ca tine

nu pot să fie decât inventate

*

Balul: un vis într-o limbă străină

omagiu lui Ady Endre

fum greu şi aburi şi măşti de bufon şi femei cu măşti

bărbăteşti pe jumătate de faţă şi bărbaţi traşi în patru ace,

ţepeni ca la o paradă, muzica scârţâie, larma dărâmă casa,

intru cu chipul palid ce-a lăsat viaţa, sunt vesel şi calc

pe valurile serii cu cea mai neprefăcută-mpleticeală,

perechile se feresc, groaza le răzbate prin mască,

n-au gustul format pentru farsa deşucheată,

dar netulburat înaintez printre rânduri, presar petale de hârtie

şi-mi caut perechea cu pasul potrivit la dans;

dobrâi vecer, dobrâi vecer, zâmbesc şi dau bineţe tututor,

dar nimeni nu-mi răspunde, toţi se prefac că nu mă văd,

îmi ignoră prezenţa, se feresc de limba străină

a lui Dostoievski, Rasputin, Esenin, Chagall, Ahmatova,

dobrâi vecer, repet cu sinceră deferenţă,

fiecare pas pare o reverenţă, dar toţi aceştia sunt

ori surzi şi orbi, ori li se pare că vreau să-i provoc,

aş putea să le-nşir mii de şarade şi calambururi

care înveselesc mulţimile puse pe petreceri,

dar brusc mă dumiresc

că eu am greşit limba şi veacul;

i-a părăsit surâsul de parcă însuşi Ivan cel Groaznic

i-ar strânge de gât pe dinăuntru, gândesc sardonic,

mărul lui Adam urcă şi coboară ca o ghiulea de tun

pe-o ţeavă fără praf de puşcă,

Doamne ce i-am speriat cu visul acesta în altă limbă,

da svidania, da svidania, le mai strig în grabă

şi dispar pe-o uşă ce dă direct în dimineaţa însorită

din viaţa ternă, la fel de reală.

(din volumul în pregătire Rana numită tăcere)

 

 

[Vatra, nr. 10-11/2018, pp. 22-23]