Acum, la venirea iernii, dacă vrei să auzi înjurături frumoase, stai la uşa unui local în care se fuma pe vremuri, iar acum nu se mai fumează. E imposibil să nu apară un client nostalgic al localului, unul care a uitat dimineața să se îmbrace mai gros. Unul care nu  poate concepe că aburul înmiresmat de Lavazza poate fi separat de fumul albăstrui și pufos al țigării. Când vede omul o țigaretă tăiată cu o linie roșie, nu mai ţine seama că ne afăm în Post şi scoate pe gură o întregă grădină botanică de buruieni verbale. Dinăuntru, patronul, solidar, căci el însuși e mare fumător, i se asociază cu repertoriul propriu. Iese un duet convingător.

Ceea ce e uimitor e că fumătorii sunt cea mai bleagă categorie de cetăţeni europeni. Iar asta nu numai la noi în ţară. Au mult sânge în limbă, dar puţin în alte părţi. Ca nişte oligofreni incapabili să decidă ce e bine şi rău, ce vor şi ce nu vor, acceptă să fie puşi sub tutelă. Uniunea Europeană a creat pentru ei o imensă mașinărie de avertizare asupra efectelor dăunătoare ale fumatului. Dar dacă ei nu au voinţă, înseamnă că nici libertatea voinţei şi conştiinţei nu le mai foloseşte la nimic. Aşa că li se ia. Nişte foruri abstracte, formate, bănuiesc, din fumători bine plătiți, le fac binele cu forţa. Iar ei stau ca mielușeii. Nu mai vreau să aud cât trăiesc sintagma ”fumători înrăiți”! Când îi văd dimineața stând în fața cafenelelor pe niște scaune înghețate, că după ce stau trei minute pe ele femeile fac garantat cistită, iar de bărbați se apropie andropauza, nu am cum să asociez ce ei cuvântul ”înrăiți”. Nu mai au, săracii, nici un dinte de câine rău în gură.

Alte grupuri minoritare (rasiale, oamenii cu dizabilităţi, homosexualii, lesbienele, feministele etc.) au drepturi speciale la locul de muncă. Ba, mai nou, am citit că şi pedofilii (ptiu!) luptă ca să li se recunoască drepturile. Ferească Sfântul să atingi cu o floare un minoritar. A fi fumător, însă, e mai rău decât dacă ai avea râie sau ciumă. Nu mai e mult şi tot nişte foruri abstracte vor decide înfiinţarea de ghetouri pentru fumători. Căsătoriile între fumători şi nefumători vor fi intezise, iar pentru cele în funcţiune va exista obligativitatea patului separat. Relaţiile sexuale între fumători şi nefumători vor fi condiţionate de purtarea unei măşti de gaze.

Argumentul religios împotriva fumatului ar fi acela că e un act de sinucidere, iar sinuciderea e cel mai mare păcat. Dar prin interzicerea brutală a fumatului, prin prigoana şi hăituirea fumătorilor, alte cuvinte mai elegante nu găsesc, nu mai laşi loc de liber arbitru. Nici de întoarcerea oii rătăcite.

Economic vorbind, fumătorii sunt mulşi de bugetele tuturor statelor (accize, taxe pe viciu etc.) cu sume care se cheltuiesc, de cele mai multe ori, pentru sănătatea şi bolile celor care nu fumează. Ei, purtătorii de mici eşapamente ecologice, însă plătesc şi nu se plâng.  Şi, la urma urmei, nimeni nu s-a lăsat de tutun pentru că i s-a interzis, ci pentru că aşa a decis singur.

Nu înțeleg de ce nu i-a trecut nimănui prin minte să înființeze un Partid al Fumătorilor. Sunt convins că acesta ar declanșa un cutremur în viața politică românească, că opțunile alegătorilor ar fi date peste cap. În fond au și fumătorii  dreptul de a cere să li se definească condiția, drepturile și obligațiile, au dreptul la un paragraf în Constituție. Eu, personal, nu am nici o îndoială că la alegerile următoare ar fi al doilea partid (dacă nu primul?) din Parlament. Eu sunt nefumător. Dar mă înscriu în noul partid, din solidaritate cu categoria asta defaforizată. Acum nu mai este loc pentru jumătăți de măsură. Trebuie cântat răspicat : Sculați voi oropsiți ai vieții!

Respect  dreptul la opinie. Și zic: Jos Directiva Consiliului CE 2001 /37 /CEE!

[Vatra, nr. 10-11/2018, p. 7]