Andrei Vornicu – Poem

 

Zăpada roșie de altădată

 

Când eram copil, în prag de Crăciun

porcii erau tăiați în spatele blocului

Am stat în mai multe blocuri, dar peste tot

povestea era aceeași

Dintr-o dată, un urlet prelung îmi sfredelea timpanele

și răsuna și răsuna și răsuna

în varii modulații, în varii intensități și înălțimi

Minute în șir

minute ca niște ore

foarte lungi

Și îmi apăsam urechile cu palmele

până îmi albeau încheieturile

Degeaba

fiindcă urletele alea răsunau și persistau orișicum

la acel moment deja ninsese,

ieșisem la săniuș și la bulgărit,

și zăpada se depusese și în spatele blocului

Când urletul înceta știam că zăpada va fi roșie și se va întinde

centimetru cu centimetru

în jurul naturii moarte cu rât

Flacăra mașinăriei de pârlit marca pe asfalt

conturul porcului ucis,

peste care săream vara în șotron

sau cu o minge

sau în momente imprecise,

În care nu știam dacă memoria mea

developează o amintire

sau o voalează în mod premeditat

Pe-atunci Moș Crăciun își făcea apariția neîntârziat

chiar în reprize

o dată lăsa bradul undeva în casă

altădată venea cu niște dulciuri

apoi câte-o jucărie

În dimineața de Crăciun, generozitatea lui era maximă,

Mergeam la colindat și mă umpleam de

bani și fericire de sezon

iar afară ningea o zăpadă care menține toate aceste momente înghețate

În tine,

în acea zonă nedefinită care, de fapt, arde mereu

Eram la vârsta la care mă simțeam nemuritor fiindcă

într-un fel foarte personal, eram nemuritor

Doar urletul ăla care se repeta în fiecare an

împroșca idila mea cu sânge și-o pârlea cu flăcări

și-un alt porc ajungea în farfuria de Crăciun,

avea și asta părțile sale neplăcute, dar

conștiința nu opunea prea multe rezistențe

era prea fragedă,

Ființele nu mureau, ci sufereau o transformare

și era mult mai bine-așa.

Acum asomează porcii cu metode sofisticate

un scurt guiț și gata

Bătrânii din casa de vizavi de blocul meu își cumpără porcul în ajun

plătesc oameni să-i ia ultimul guițat

Acum nu mai aud minute de urlete, ci doar secunde,

dar și cu timpul sunt în alte relații

a devenit bunul meu cel mai de preț

Când trag cu ochiul pe geam văd doar o rană în zona gâtului

și-o dâră de sânge care se răsfiră pe dala de piatră

Nu mai sunt zăpezi de înroșit

s-au retras în jurul iernii ca un cerc în jurul pietrei care le-a produs

Contururile din asfalt s-au resorbit în el

Pe mine mă bate gândul să devin vegetarian, ca tata

să anulez orice legătură între mine și sângele care se răsfiră-n ploaie

aș anula și această amintire din copilărie

Și aș privi poate înainte,

într-o iarnă potențială în care

zăpada va reîncepe să recreeze realitatea noastră,

Iar în loc de porci vor apărea ființe care se vor întinde

singure

pe jos,

oamenii se vor strânge-n jurul lor, flămânzi, cu ochi ca niște lasere

iar ființele vor deschide pe tot trupul ochi de lumină

și-i vor lăsa pe toți cei avizi să bea din ei

până când zăpada din jurul lor

își va redobândi

albul pur.

 

 

 

[Vatra, nr. 3-4/2019, p. 190]

 

 

3 comentarii

  1. O traire nu conduce neaparat la poezie (de altfel, cui nu i-ar fi mila de un porc amarat, masacrat de Craciun ?) ; dupa cum insiruirea de « versuri » nu e nici ea, obligatoriu, poezie. Vreti sa povestiti trauma din copilarie care a fost taierea porcului ? Foarte bine, de ce nu. Dar aveti mult de lucru la creatia poetica.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.