Andrei Vornicu – Suntem ceea ce mâncăm, suntem ceea ce iubim

Deși titluri precum „Memories of Murder“ (2005), „The Host“ (2006) și „Snowpiercer“ (2013) s-au bucurat de succes de critică și de public, filmul care l-a consacrat definitiv pe sud-coreeanul Bong Joon-ho e, incontestabil, „Parasite“, cu care și-a adjudecat Palme D’Or-ul la Cannes în 2019, iar anul acesta a câștigat nu mai puțin de patru Oscaruri (Cel mai bun Film, Regie, Scenariu original și Film străin). Neașteptatul triumf la Premiile Academiei Americane de Film a pus automat în lumină și producția precedentă care, deși aflată în 2017 în cursa pentru Palme D’Or, nu a fost la fel de mediatizată ca titlurile precedente. Cinefilii puriști au fost contrariați (și iritați) inițial de faptul că „Okja“ e o producție Netflix. Platforma își negociază în rândul establishment-ului filmului de artă, și nu numai, legitimitatea de a participa la festivaluri de profil, fiind considerată, datorită deschiderii mult mai mari pe care o are față de public, via internet, o concurență neloială cinematografului tradițional. Dincolo de rezervele până la urmă firești datorate oricărei schimbări de paradigmă, și care se vor limpezi într-un viitor poate chiar foarte apropiat, „Okja“ e un film marca Netflix, ceea ce nu îi dăunează, în fapt, deloc: combinația între artă și entertainment e bine calibrată, mesajul e clar, povestea e transparentă, iar miza e fățișă. Filmul nu își propune să inoveze sau să revoluționeze nimic și nici nu promovează un mesaj nemaiauzit, dar lipsa de ostentație cu care își vede de treabă și se insinuează direct în mintea și în sufletul publicului, cucerindu-l frontal, fără scurtături, e onestă și reprezintă un pariu câștigat încă de la primele cadre.

Citește în continuare →

Andrei Vornicu – Unde-s doi, tensiunea crește: „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“

Dacă evocarea celebrei scriitoare britanice Virginia Woolf nu e în măsură să stârnească temeri sau alte manifestări anxioase, conotațiile cu care versul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?“ e învestit în spectacolul cu același titlu  induce o stare persistentă de neliniște. Rescrierea parodică a versului „Who’s Afraid of the Big Bad Wolf“ din animația Disney „Cei trei purceluși“ antrenează o doză consistentă de arbitrar și de irațional ce oglindește elocvent starea de spirit a personajelor care o fredonează în momente cheie. Citește în continuare →

Școala de la Brașov (ep. 4)

 

Luciana-Lia SIMA 

Odeletă societății de consum

Am făcut prima dată cunoștință cu poezia lui Romulus Bucur, undeva prin anul I de facultate, răsfoind volumul Poeme alese, scos la editura Aula, în 2008. Apoi l-am văzut pe poet, citind la Maraton. Abia după aceea am cunoscut profesorul de literatură comparată, traduceri, scriere creatoare. Nu știu ce l-a adus pe Romulus Bucur la Brașov în 1997, când s-a alăturat profesorilor de la recent înființata Secție de Litere a universității noastre, dar mă bucur că a fost să fie așa. Și mi se pare într-un fel firesc, fie și numai pentru că tipul de poezie pe care el îl practică și-a găsit în atmosfera Școlii de la Brașov un acasă. Cei care au simțit prima dată acest lucru au fost chiar membrii Grupului de la Brașov, care au recunoscut în poezia acestuia, ca și în aceea a poeților din antologia Vînt potrivit pînă la tare, un corespondent pentru propriile lor preocupări poetice. Citește în continuare →

Andrei Vornicu – Self-made Monsters

andrei vornicu

Andrei Vornicu s-a născut la Tîrgu Mureș. Este jurnalist cultural și a absolvit Facultatea de litere (română-engleză) a Universității București. Colaborează la „Dilema Veche”, „Adevărul” și „LiterNet”. A coordonat antologia „La final, Moartea strigă: Bis!. Trei piese de prelungit viața”, apărută la Casa de pariuri literare, București, 2013. Citește în continuare →