Ofelia Prodan – Poeme

stimă scăzută de sine

cum te raportezi la stima scăzută de sine?
ca o fetiță abuzată pentru prima oară
sexual de tăticul pe care îl iubește.
ca o adolescentă emo scuipată pe uniformă
de șmecherul liceului. ca o femeie abulică
dependentă de telenovele.

și cum crezi că vei depăși această
raportare improprie?
așteptând un el cu aură de salvator.

și dacă el nu există în realitate?
îl voi crea. cineva apropiat asupra căruia
voi proiecta calitățile reale ale unui salvator.

și când vei realiza că te-ai autosugestionat
și acel cineva e un om obișnuit
ca toți ceilalți? mă voi autosugestiona în continuare,
mă voi lega de fiecare amănunt
care îi conferă în ochii mei statutul de salvator.

realizezi că te minți programat,
cât crezi că vei putea să trăiești în această falsă realitate?
până când voi conștientiza cu toată ființa
că sunt prizoniera spațiului meu kafkian și voi ceda psihic,
dar asta nu e deloc o tragedie,
tragedie e când Jose o părăsește pe Marimar
și ea plânge pe umărul Esmeraldei.

rețele de socializare

aveți tendințe exhibiționiste. vă expuneți
fără să conștientizați riscurile!
dimpotrivă, le conștientizez și mi le asum.
e singurul mod în care mai păstrez
legătura cu persoanele virtuale.

ați încercat să socializați cu persoane
reale, într-o ambianță plăcută?
da, dar eșecul a fost total. stima scăzută
de sine mă predispune la acte umilitoare.

așadar, ați ales să vă izolați, să vă urmați
micile tabieturi ale zilei, dar uneori frustrarea vă aduce
în pragul isteriei. ce măsuri luați?
exact ce ați spus mai devreme, mă expun
pe rețelele de socializare, deși conștientizez riscurile.
și totuși o fac, altfel m-aș sinucide.

nu credeți că acest fapt e o formă de sinucidere socială?
că vă autoexcludeți cu bună știință
din toate comunitățile reale și virtuale?
nu, nu cred. e doar o formă de a mă autoridiculiza,
perfect compatibilă cu stima scăzută de sine.

ajungem de unde am plecat. vă ofer o soluție
provizorie – încercați să gătiți o ciorbă sau o tocăniță,
gândurile negative se vor atenua.
îmi pare rău, dar creierul meu e deja ciorbă mixată
cu tocăniță încă din adolescență.

încercați să mergeți la cinematograf sau la teatru,
încercați orice vă poate scoate din rutina
asta sufocantă. am încercat și am realizat că joc
rolul unui psihopat care după ce își suprimă victimele
simte nevoia să-și facă un selfie.

 

turistul etern

să revenim la tabieturile dvs. din câte văd fumați

și abuzați de cafea. ați încercat să înlocuiți cu altceva,

de exemplu cu o plimbare prin parc?

cunosc parcul așa cum îmi cunosc propriul pat,

nimic nu mă mai poate urni, nimic nu-mi mai trezește

vreo curiozitate.

sunteți refractară la orice soluție pe care v-o propun.

nu, nu sunt. doar că le-am epuizat pe toate,

fără să schimb nimic concret în psihicul meu.

câteva momente care m-au scos din starea psihotică,

apoi am reintrat și mai puternic în aceeași stare.

vă propun altceva. timp de o săptămână

să călătoriți prin țară. să vizitați orașele turistice.

ceea ce am și făcut. din păcate, nu pot călători

la infinit, dar, recunosc, aceasta e cea mai bună soluție,

cu precizarea că nu în țară, ci în Italia,

în orașele cu centru medieval din Italia. acolo,

uit total de problemele mele, parcă aș fi un alt om, renăscut.

da, nu puteți fi turistul etern. nici nu vă recomand.

ba mi-aș dori să fiu și asta îmi propun.

cred că și dvs. ați alege acest mod de viață.

nu, eu sunt dedicată profesiei mele 100%. deși, recunosc,

îmi place să călătoresc.

din câte știu, într-una din aceste călătorii

ați avut o tentativă eșuată de suicid. cum explicați?

prefer să nu explic, prefer să mă bucur

de faptul că nu mi-a reușit, în ciuda faptului

că ați putea crede că refulez

multe și că la un moment dat îmi va reuși.

excese

nu așa. ai toate șansele s-o mierlești
de la cafea în exces, tutun și scris în ritm demențial.
o pauză, ceva, ieși afară, plimbă-te,
socializează cu oamenii reali, chiar dacă nu-s perfecți,
crezi că tu ești perfectă?

mă uit pe fereastra larg deschisă. un aer răcoros, plăcut.
rufele de la balconul de vis-a-vis colorate.
o pisică într-un copac, o pisică galbenă se joacă,
sare de pe o creangă pe alta ca o maimuțică.

ies afară. miros de shaorma, miros toxic de shaorma.
un boschetar cu barbă și figură de ascet.
îi dau cinci țigări. parcul e plin de băbuțe și copii.
bănci rupte, murdare, miros de transpirație, de urină.

o femeie mă abordează direct – ești studentă, nu?
se vede, semeni cu fata mea! dar ești cam cocoșată
și pari obosită. sărăcuța de tine, cred că nici nu
dormi de la învățatul ăsta! apăi, vor să vă distrugă de tineri!

o doamnă cochetă cu un bichon coafat, vopsit roz,
cu fundiță albastră la gât. îmi spune mândră –
e băiețelul meu, un dulce, un scumpic, să-l pupe mama pe boticul
ăla mic și umed! și îl ia în brațe. întorc capul. transpir.
Bubico a ajuns la locul lui, în Parcul Romancierilor.

un copil se dă în leagăn. apoi se urcă pe elefantul galben
din plastic. mă vede și râde. mămica lui țipă –
ai grijă să nu cazi, cavalerule, te uiți de mic la domnișoare,
îți fug ochii ca lu bețivu de tac-tu!

intru la mega image. îmi iau cafea și tutun.
o coadă ca pe vremea comunismului.
casierița e foarte nervoasă.
introduce greșit un cod. se isterizează. toți se isterizează.

 

(din volumul în pregătire periodic reciclăm clișeele)

 

[Vatra, nr. 12/2019, pp. 6-7]

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.