Ioan Moldovan – marginea unei rugăciuni

 

Înduioşat ca după somnul de dup-amiază

Îl vorbesc de bine pe Dumnezeu

Trec printre dragi ticăloşi printre legăturile murdare dintre cuvinte

uitându-mă fără saţiu înapoi,

să văd cât am lucrat înainte

Abia noaptea târziu ies sub lună şi aduc apă şi beau şi ascult

torsul depănatul tot zgomotul ritmul fonic în locul sensurilor

din vremea Însemnărilor letale

Pe-un picior de iad

Iată că decad

Trei turme de turme

Şi nu lasă urme

Un glob de fum, o frază lungă înţeleaptă făcută ghem

Atât a rămas din livadă

Pomii înfloriţi i-a nins cine? cerul, răul, anapoda?

Neputincios privesc acum

înfricoşat şi laş

Să stai, să delirezi

până în zori în searbăda pustie

pe care o scrie

doar mâna păscută de iezi

din vremea Însemnărilor letale

Nu mai am nicio pajişte în cap şi în sânge

În schimb, marea din vecinătate are goluri în sine şi plânge

Aştept să fiu schimbat cu un biet om norocos

ori un negustor matinal la uşa cortului

ori un corturar tribal nervos tuşind de mama focului

zdrobind în butoiul de tablă fructele crude

Până se scutură pânzele de pe creier lucrează Trepidaţia

Nici azi nu voi avea real la discreţie

Nici azi nu voi recunoaşte nimic dintre cele de pe tarabe

Rododendronul din creier s-a plictisit să se umfle de frunze

Mimul alocat se priveşte-n oglindă şi-şi este sieşi

până peste cap

În buzunarele sale şi în sertare cocoloaşe de bismut

Aici fiecare clipeşte cu ochii altui nebun din pavilioanele repulsiei

Tâmpă şi feroce unduieşte iarba nouă

Toate acestea pentru a atinge marginea unei rugăciuni

 

 

 

[Vatra, nr. 3-4/2020, p. 1]

 

Un comentariu

Lasă un răspuns la Ioana Haitchi Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.