Dicționarul de locuri literare bucureștene inventariază locurile reale sau fictive la care s-a făcut trimitere în orice fel în proza literară românească. Andreea Răsuceanu, scriitoare și critic literar, s-a preocupat și anterior de geografia literară a Bucureștiului în lucrări pe care le-a publicat în ultimii ani: Cele două Mântulese (2009), Bucureștiul lui Mircea Eliade. Elemente de geografie literară (2013) sau Bucureștiul literar. Șase lecturi posibile ale orașului (2016). Încă din titluri se poate observa tema comună care le-a ghidat: Bucureștiul și geografia sa prin grila literaturii. Dicționarul de locuri literare bucureștene*, apărut în 2019 la editura Humanitas, este subordonat aceleiași supra-teme, lucrarea fiind realizată de această dată împreună cu Corina Ciocârlie, critic literar și doctor în filologie.

Scriitoarele și-au propus (și au și reușit) să inventarieze locurile literare bucureștene relevante, pornind, după cum afirmă chiar ele, „de la observația că spațiul joacă în literatură un rol crucial”. Prin inventarul realizat se poate observa inclusiv felul în care autori diferiți și-au plasat personajele, în mod conștient sau nu, în aceleași locuri ale Bucureștiului. De multe ori personajele urmează poate chiar aceleași trasee sau fac plimbări exact prin aceleași parcuri. Totodată, locurile propriu-zise generează o atmosferă specifică, ce influențează adesea comportamentul personajelor sau îl dictează, cum este, de exemplu, cazul Parcului Cișmigiu, ce atrage cuplurile cu o forță magnetică și le construiește un cadru pentru povestea lor de iubire.

Dicționarul de locuri literare bucureștene însumează 167 de intrări ordonate alfabetic. Acestea au dimensiuni diferite, care variază de la o jumătate de pagină, cum este cazul descrierii Pieței Chibrit, până la câteva pagini când se vorbește de Parcul Cișmigiu sau de (calea, mănăstirea, închisoarea) Văcărești.

Intrările dicționarului urmăresc o structură fixă. Fiecare titlu este însoțit de o mică paranteză explicativă, unde se menționează de ce categorie aparține numele propriu invocat (stradă, grădină, cartier, statuie etc.). Apoi, este prezentată o introducere cu date obiective, ce face referire la detalii geografice, indicații de orientare, istoricul locului, transformări, tranzacții care vizează spațiul respectiv, demolarea și eventuala reconstruire, trimiteri la serii documentare sau chiar la ziare în care acestea au fost consemnate. Urmează, după aceea, prezentarea informațiilor adunate de scriitoare, parte care reprezintă, în mare măsură, un colaj de fragmente literare. Acesta este organizat după criterii tematice: autorii, prin operele lor, sunt grupați în funcție de modul în care se raportează la locul discutat. Un paragraf va prezenta, astfel, de cele mai multe ori, o singură idee, aducând împreună toate vocile scriitoricești care au surprins-o. Fragmentele colajului sunt legate prin scurte aprecieri critice ale autoarelor, cum ar fi, de exemplu „dacă vorbim de I. L. Caragiale, atunci comicul are mize mai mari decât simplul amuzament al cititorului” (Andreea Răsuceanu vorbind de Gara de Nord), sau, în discursul despre (strada, biserica) Armenească, Corina Ciocârlie este de părere că „în scrierile Gabrielei Adameșteanu există întotdeauna un echilibru fragil între evoluția sentimentelor, a literaturii și a urbei”. Nu este, așadar, vorba de o simplă enumerare a cărților în care locurile bucureștene apar.

Un punct forte al colajului propus este faptul că el devine generator de sens. Perspectivele diferite asupra aceluiași loc sunt plasate împreună și se conturează, astfel, sensuri complementare: Ateneul e „teatrul unuia dintre capriciile personajului feminin” sau „visătorii și aventurierii întrezăresc aici [în Pădurea Băneasa] […] promisiunea unui mister descifrat” etc.

Informațiile din dicționar sunt însoțite uneori și de fotografii vechi, de cele mai multe ori alb-negru, pentru a ilustra întocmai o imagine cât mai apropiată de realitatea la care trimite textul literar. Tot în ceea ce privește imaginile, Rareș Ionașcu realizează o serie de 11 hărți ale locurilor literare bucureștene descrise de autoare. Pe aceste hărți sunt marcate nu doar locurile, dar și personajele care le frecventează, precum și operele din care ele fac parte. Pentru că sunt reprezentate schematic și sunt vag colorate ele transmit un aer ludic și creează un impuls aventurier. Se lansează, astfel, o invitație adresată cititorului de a descoperi, în chip de turist, acest București literar.

Locurile inventariate se pot împărți în reale și ireale. În ceea ce le privește pe primele, unele dintre ele mai există și azi, cum este Teatrul Național sau Biserica Albă, altele au existat dar nu mai au corespondent în Bucureștiul de azi, cum e cazul cartierului Uranus, demolat aproape în întregime în timpul comunismului. Locurile fictive sunt împărțite de autoare în Prefață în trei categorii: „case inventate, plasate pe străzi reale”, „străzi inventate, plasate în cartiere existente” și „viziuni perfect conturate ale unui București imaginar”. Autoarele vor menționa mereu această particularitate pentru fiecare loc descris.

Există o dinamică în evoluția și/sau modificarea spațiului descris, însă există adesea și situații când ele nu se schimbă, ci rămân puncte de reper în imaginarul literaturii românești: „Lipscaniul va rămâne mereu asociat în conștiința generală cu un vad comercial”.

Din punct de vedere temporal, intervalul abordat este complex. Autoarele l-au împărțit în patru etape: secolul al XIX-lea, perioada interbelică, „epoca de aur” și contemporaneitate. Munca Andreei Răsuceanu și a Corinei Ciocârlie este impresionantă, inclusiv din punct de vedere istoric. Prezentând Arcul de Triumf, sunt menționați toți anii în care au fost construite variante ale acestuia (1848, 1869, 1878, 1906 și 1918) și se va identifica în textul literar despre care variantă este vorba. Cele două autoare realizează, deci, un demers extrem de meticulos, atât din punct de vedere literar, cât și geografic și istoric.

Dicționarul prezintă adesea legătura dintre locuri și personaje. Pe de o parte, se observă că există personaje caracteristice unui anumit spațiu, cum este cazul berăriei Gambrinus, ce pare să atragă acel homo festivus. Pe de altă parte, însă, sunt și situații în care întocmai clădirile dau impresia că participă la viața bucureștenilor: „clădirea impresionează prin capacitatea de a-și adapta mereu rolul pe scena diplomatică, mondenă și sentimentală a Bucureștiului” (Grand Hȏtel du Boulevard). Există, așadar, o permanentă dinamică a orașului, un schimb metaforic de replici la care participă atât locuitorii, cât și spațiul în sine.

Se amintește în repetate rânduri de o atmosferă specifică pe care locul o creează sau pe care el o atribuie în mod simbolic scenelor literare. În preajma librăriei Alcalay e de regăsit un „aer erotizat”, pus pe seama cărților expuse în vitrine cu „titluri și ilustrații cam prea sugestive”; sau Ateneul, care devine „«o stație de odihnă» în vârtejul capitalei”. Dicționarul devine, prin acest aspect, un instrument pentru cititor. În momentul (re)lecturii textului literar, el va porni cu un set de așteptări mult mai complex, ce îi va permite o mai bună înțelegere în profunzime.

„Aşa se face că, dincolo de clasicul repertoriu pe care‑l oferă orice ghid al Bucureştiului, literatura propune […] un salt în lumea misterioasă, absurdă şi exaltantă a ficţiunii”, afirmă autoarele în finalul cărții. Dicționarul de locuri literare bucureștene este, în această ordine de idei, un instrument literar foarte util în înțelegerea și interpretarea textelor literare românești care trimit la spațiul capitalei. Lucrarea pune în lumină particularitățile și, unde este cazul, simbolistica fiecărui loc descris. Mai mult, munca minuțioasă a autoarelor, completată de hărțile lui Rareș Ionașcu, formează un adevărat ghid cu care se poate (re)construi din temelie, dar și explora, întocmai ca un turist, orașul fictiv: Bucureștiul Literar.

______________

*Andreea Răsuceanu, Corina Ciocârlie, Dicționar de locuri literare bucureștene, Humanitas, București, 2019.

 

 

[Vatra, nr. 5-6/2020, pp. 40-42]