Lui Liviu Suhar

Nu mă mai țineți, rogu-vă, încuiat!

Din Ostrovul acest’ nu-mi faceți casă

ce-i năpădit de ferigi și-i spălat

de valuri de mercur și de pucioasă.

Lipsiți-mă de-ospăț, nu mă siliți

să apăr pe viclean, nici să-ndrăgesc

fecioarele cu pântec supt de avă

ori sfetnicii cu limba lor gângavă.

Lehamite vă fie, dară nicio milă,

de măscărici și duhuri de prăsilă

cu ochi de șoim și-obraz de Caliban

dihanie a ducăi de Milan.

De Casa Morților vă fie milă

ce are múri de sticlă, hornuri de cleștar!

Făcut fărâme și cuprins de jar

mai scump decât Regatul mi-e folosul

de-a asculta (și mai puțin de-a spune)

de-a sta în umbra cărții, și-n Furtune

cu Ariel fârtat, cu vergura Mirandă

stârnind a patimilor sarabandă.

Vă fie teamă, zic, și milă cât încape,

de cei căzuți în volburate ape

cu susu-n jos plutind

și-n vis grăind

cu îngerii barbari plodiți de somn

și învârtiți de-al întâmplării Domn.

Mi-e somn, o, Doamne, cât îmi e de somn

mi-e limba când de pâslă, când de gheață.

Voi adormi pe loc, de treaz ce sunt,

trist ca un palicar din Trapezunt

cu râvna-n loc de vis și de povață.

Și cu Regina care mi s-a dat

mai plină de nădejdi ca niciodat!

[Vatra, nr. 8-9/2020, p. 1]