Gabriela Vieru – Poeme

Gabriela Vieru este studentă (anul I) la masterul de Studii francofone al Facultății de litere din cadrul Universității ”Al. I. Cuza”, Iași.

***
inima mea
un crin imperial alb
toxic
lîngă care nu ai voie să te culci decît cu fereastra larg deschisă
ca să poți fugi
în caz că parfumul devine prea nociv
un crin alb pe care îl vei aduce bucuros
de fiecare dată acasă
& de lîngă care vei pleca
la lăsarea nopții

***
Realitatea e înecăcioasă
cum e o bucată uscată de carne de pui
pe care-o molfăi minute-n șir
pe care limba o mută de colo-colo
într-un soi de amînare superficială

(așa cum bolnavii de cancer își amînă moartea prin chimioterapii)

într-un final (învelită în salivă submandibulară) carnea alunecă ușor
zgîrie pereții gîtului la fel cum uneori (& numai uneori) unghiile zgîrie kilometri de piele înroșind-o

lucrul ăsta deranjează
dar împotrivirea e-n zadar

în fond există chestii mult mai importante care mă macină
cum ar fi misiunea apollo 11 & tristețea inexplicabilă

de la întoarcerea echipajului pe Pămînt
cele două minute de conexiune întreruptă

care pe Lună ar fi putut însemna ore-ani-decenii
sau chiar moartea lui Armstrong

care nu a elucidat nimic din toate astea

în fața stolurilor negre-gălăgioase
eu încerc să fac carnea
cît mai ușor de înghițit
prin mișcări sfioase & nesigure
ca o gimnastă începătoare pe bîrnă.

Fata Morgana

o caniculă groaznică de iulie

la fel de groaznică cum sunt protestele

sau cum era nepăsarea părinților

cînd citeau scrisorile mele de rămas-bun de la 6 ani

 cînd îi păcăleam că plec de acasă

 și mă ascundeam în curte

doar ca să văd dacă le pasă de mine

stau pe scaunul din spate și mă uit la drum

văd întinderi mari de apă

văd o șosea udă

proaspăt plouată

mă gîndesc la André Breton

care spunea că în fiecare chip de femeie

bărbatul interesat vede de fapt

ultimul chip iubit

asta mă doare mai tare decît iluzia apei

decît iluzia ploii & a răcorii

sau decît orice altă iluzie

***

a-ți fi frică e diferit de a avea frică

cum zic francezii avoir peur pentru că atunci cînd o ai

devii invalid
cu trupul înfășurat în gips

atunci cînd o ai simți cum te sugrumă

(doar cît să nu mori)
cum te dă cu capul de pereți pînă te înveți cu ea
pînă o accepți & trăiți împreună ca într-o căsnicie toxică
pînă cînd relația voastră intră în normalitate

fiindcă normalitatea nu e decît prezentul trăit prezentul asumat
normalitatea e deictică

normalitatea e acum.

[Vatra, nr. 8-9/2020, p. 190]

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.