Emilian Galaicu-Păun – Imitatio Christi

O rugăciune a inimii pentru Rh+odica Negru, medic-cardiolog

Ştii de ce-i colţuroasă fiinţa? Că şira spinării şi ea-i, la origine,

tot un spin boieresc – n-ai călcat pe nici unul, la ţară, în copilărie? –

care caută cum ar străbate prin piele, de unde-i chemată să sprijine

carnea dată în floare, şi după în pârg – vorba vine – „ca viţa-de-vie

pe harag”, când, să prindă puţină culoare, şi carnea se roagă: „Înfige-ne

nouă-n inimă ghimpele dulce, ca-n The Nightingale and the Rose – să ne fie

şi altoi, şi vaccin!” (Nu-i totuna, că-l cântă Hardy1 sau Atlas2, Mon amie

la rose; carnea nici ea nu-i aceeaşi, ’nainte şi după – minune pe care,

dintre toate formulele de admiraţie, neaoşa „-i dată în π!” 

dacă-o prinde, şi tot mai rămâne de-o neprefăcută mirare.

Nu se-amestecă, în Desert Rose3, lovitura de glotă a lui Cheb Mami

cu belcanto lui Sting. Tot spin, spinul. Şi privighetoarea, tot privighetoare.)

Tot atâtea petale, bătăile inimii, de trandafir roşu-aprins

altoit cu o pasăre – ceea ce, dat fiind jertfa, se cheamă: grefat –

ori de câte ori carnea se prinde, căci sângele nu i-a venit, că „a prins”.

Animalul cu două spinări, tot un soi de rozariu de os, strecurat

printre degete,-n cursa lui contre-la-mort, şi din care odată desprins

se întoarce, la scurt timp, pe urmele sale, de zor „ca mireasa la pat”

(peste noapte, ajuns conjugal – să vrea până în măduvă, carnea/ să-ţi poată

osul până-n plăsele –, în care să îmbătrânească pe-o pernă, aceeaşi,

înainte ca moartea să-i – dacă-ntre timp nu i-a, viaţa – despartă).

Şi de ce, dacă tot a făcut-o din coasta bărbatului Domnul, femeia-şi

poartă, încă din naştere, rana – de unde chiar rana-i cea care o poartă?

Mersu-acela pe buza prăpastiei (dintre picioare) – s-o fluiere: „Cé i-aş

mai! aşa şi pe dincolo…” unii şi alţii – de unde îi vine?

şi-ncotro, dacă nu la o „desăvârşită-mpreună petrecere”, duce?

iar de-aici, răsucindu-se ca o spirală-ADN pe călcâie,-n terţine

suitoare à perte de vue, şi al cărei simbol e, sub o (mic), o cruce:

(căutată şi ea, terza rime, ca printre studente, la Filo, virgine,

ca să-ţi sară-n ochi când te aştepţi mai puţin, la bulgari, de pe garduri: «Зло куче»),

cea în care se-ncearcă, ori de câte ori o împunge sub coastă, Iisus.

2020 Anno Domini, luna decembrie. Dată în Paşte

à la lettre sărbătoarea Crăciunului: „Astăzi Fecioara pe Cel mai presus

de fiinţă Îl naşte”

_______

1. https://www.youtube.com/watch?v=2ICFtXx546A

2. https://www.youtube.com/watch?v=KeP-bJFg1bQ

3. https://www.youtube.com/watch?v=C3lWwBslWqg

[Vatra, nr. 3-4/2021, p. 1]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.