Dan Ungureanu – Marginalia la Florian Znaniecki, The Polish Peasant in Europe and America

Dezintegrarea satului este invizibilă, dar există. Satul secolului XIX, autarhic, izolat, cu propriile sale valori și sisteme de simboluri,  e înlocuit în sec. XX de alt sat, un sat conectat cu lumea prin căi ferate și ziare. Satul, deși pare neatins, e profund modificat : după intrarea televizorului,  toate valorile satului se schimbă. Chiar și cei care nu pleacă nicăieri se regăsesc în altă lume.

În Muntenia și Moldova, boierii locuiesc la moșie, rar în capitale (atunci când au funcții) și  trăiesc în aceeași lume rurală și același sistem de simboluri ca țăranii de pe moșiile lor. Din sec. XIX, boierii capătă funcții birocratice, și încep să se urbanizeze.  

Cucerirea Poloniei și împărțirea ei completă între habsburgi, prusaci și Rusia țaristă duce la pierderea influenței de către foștii magnați polonezi, care avuseseră inclusiv armate proprii. Distrugerea acestei aristocrații vechi și bogate duce, paradoxal, la apariția poporului polonez și a conștiinței naționale (embrionar, desigur) p. 133. Faptul că evreii reprezentau o bună parte din clasa comercială a creat o discreditare generală a burgheziei poloneze, și ea nu a putut juca un rol politic de echilibrare sau progres. Disprețul pentru evrei a dus la un dispreț față de capitalism și comerț.

Evreii în Polonia sunt un grup neîncadrat ierarhiei societății : nobilii, bogați și puternici, sub ei, țăranii șerbi. Evreii nu fac parte nici din primul, nici din al doilea grup : putem să spunem că sunt singurii cetățeni liberi din Polonia.

Țărani polonezi, evrei, comerț

Capitolul Primary-group organization. Economic life la Znaniecki. 

Ideea de proprietate însăși la țară este vagă. Tatăl e obligat să dea o parte din avere ca zestre fiului sau fiicei, dar el decide cât anume. Fiii necăsătoriți rămân în familie și muncesc, dar nu sunt plătiți: ei lucrează ca membri ai familiei. În interiorul familiei se aplică principiul „de la fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi”. Gospodăria țărănească trăiește în autarhie, e autosuficientă.  Banii sunt obținuți rar, și pentru a cumpăra ceva precis.

Munca pe simbrie e rară la țară, în Polonia secolului XIX. Țăranii se întrajutorează ; cel ajutat va ajuta la rândul său pe altul, fără ca să se plătească unul pe celălalt. Rezultatele muncii țăranului NU sunt necesarmente proporționale cu intensitatea muncii lui : o secetă poate distruge rodul unei munci asidue, un an ploios poate aduce o recoltă bogată. O recoltă bogată nu e neapărat bună : când toată lumea are grâu din abundență, prețul lui scade. Țăranii își împrumută unii altora plugul, căruța cu cai, instrumente agricole sau unelte. Ele nu sunt vândute, nici închiriate.

Antisemitismul polonez și est-european

provine din acești doi factori, solidaritatea comunității țărănești, și consecința ei imediată – ajutorul, împrumutul,  care sunt pe termen lung, și se bazează pe ideea de cooperare, nu pe ideea de schimb și plăți exacte.  În lumea satului polonez din secolul XIX, evreul pare  ahtiat de bani, fiindcă el nu este inclus, și nici nu poate fi inclus, în rețeaua satului. Ideea de vânzare-cumpărare între membrii aceleiași obști sătești violează principiul de întrajutorare.  Negustorul evreu nu se supune acestor principii: el vinde, nu împrumută, pentru o sumă pe care o cere imediat.  El vinde, nu dă cu împrumut, fiindcă nu face parte, și nu poate face parte, din rețeaua de înrudiri a satului : nu are pământ, deci nu poate fi ajutat la muncile agricole, și deci nu ajută nici el.  El cere banii imediat, nu așteaptă – din același motiv, că nu face parte din rețelele de întrajutorare și de încredere născute din conviețuirea seculară a țăranilor.

Evreul poate părea obsedat de bani acestor oameni : dar țăranii, îndată ce au o sumă mai mare, vor cumpăra pământ, singura resursă reală în lumea satului.  Țăranii se consideră generoși și ne-interesați de bani, dar ei trăiesc într-un grup de rude apropiate sau îndepărtate sau vecini cunoscuți de generații: orice dar și orice ajutor sunt contabilizate tacit și fiecare așteaptă dar sau ajutor în schimb.

Evreul le pare obsedat de bani țăranilor care sunt obsedați de pământ. Dar evreii nici nu posedă pământ (o parte vor deveni arendași) și nici nu pot, nici nu doresc. Ceea ce sunt moșiile pentru nobili și holdele pentru țărani – asta sunt banii pentru evrei. E singurul capital pe care el îl pot fructifica.

E un conflict simbolic, și de valori, între o economie urbană, bazată pe bani, o economie cu sume precise, cu scadențe precise; și, pe de altă parte, economia rurală, a întrajutorării și cooperării în cadrul familiei, a neamului, a obștii sătești, bazată pe ajutorul reciproc, difuz, pe termen lung, în care banii au o funcție secundară, marginală.

Târgul este timpul (și mai târziu) locul în care țăranii părăsesc obștea care îi obligă la întrajutorare și unde merg să vândă, pe bani, și târguindu-se. Dar târgul este ceva exterior satului, exterior în spațiu, exterior în timp. Și, desigur, îl smulg pe țăran, și îl eliberează, de obligațiile din sat.

Multe părți ale satului sunt proprietate comună: oamenii taie lemne din pădure, își pasc oile pe izlazul obștesc, prind pește în lacul obștesc – dar numai atât cât au nevoie. A tăia lemne pentru a le vinde nu e acceptabil.  Lemnele, iarba, peștele sunt resurse: e acceptabil ca fiecare să ia cât are nevoie, dar nu mai mult.  E acceptabil consumul, nu e acceptabilă vânzarea.  A culege fructe din pomii altora ca să le mănânci e acceptabil; grav este furtul de oi, porci, vaci, și, mai presus de toate, furtul cailor. Evreii nu au drept nici să taie lemne, nici să prindă pește, și trebuie să cumpere totul.

Industrializarea și urbanizarea societății au intensificat antagonismul dintre evrei și țărani. Evreii, obișnuiți cu comerțul – cu prețuri precise și scadențe precise – erau mai adaptabili la lumea nouă a orașului, bazată pe precizie, exactitate, individualism.  Ostilitatea țăranilor, rămași la țară sau în curs de urbanizare, nu se poate dirija asupra orașului sau urbanizării. Urbanizarea e un proces abstract. În schimb, evreii sunt un grup uman, asupra cărora ostilitatea țăranilor (față de noua lume a industriei și a comerțului) se poate exercita.  La sat, schimbul comercial e subordonat intereselor sociale ale obștii: vom vinde unei văduve câțiva pui de găină la preț mai mic, fiindcă are nevoie, ca să fim apreciați de vecini, ca să facem o faptă bună. Economicul și socialul sunt strâns legate la sat. La oraș, comerțul și viața economică sunt complet separate.

Urbanizarea și industrializarea fărâmițează acest primat al întrajutorării obștești a satului, și înlocuiesc întrajutorarea cu schimburi bănești. Antisemitismul interbelic din România este, de fapt, opoziția acestei mentalități de întrajutorare a obștii sătești cu mentalitatea economică bazată pe schimb.  Accentul pus pe creștinismul ortodox înseamnă, de fapt, cooperarea dintre țăranii care împărtășesc aceleași valori morale și religioase. Țăranii cooperează unii cu alții din generozitate creștinească, din bunătate creștinească: aceasta este, nu-i așa, ne-economică.  Întrajutorarea e negarea economiei.  În plus, ajutorarea creștinească e negarea motivației umane, prozaice, a întrajutorării. Ajutăm pe alții ca să fim, la rândul nostru, ajutați. Ajutorul creștin este complet gratuit, complet dezinteresat, își așteaptă răsplata în lumea de apoi.

Țăranii au o atitudine de solidaritate cu animalele, domestice sau sălbatice, cu plantele și fenomenele atmosferice.  Această solidaritate, această empatie e de natură religioasă. Deși e diferită și paralelă cu creștinismul (pentru care natura e complet indiferentă) atitudinea religioasă față de natură a țăranului polonez e și ea diferită complet de atitudinea indiferentă, asimbolică, a evreilor față de natură. Această indiferență a religiei mozaice față de natură nu vine din faptul că evreii sunt imigranți recenți, nu au pământ și nu fac agricultură: ea e extrem de veche, vine din atitudinea asimbolică a religiei mozaice de acum trei milenii, și eliminarea miraculosului din natură. Și acest conflict simbolic intensifică disensiunea veche dintre țărani și evrei: în vreme ce pentru țărani pădurea e însuflețită, și taie din ea doar atâta lemn cât le trebuie pentru construcție și foc, pentru evrei pădurea înseamnă doar metri steri de cherestea. Acest conflict semiotic, deși mai puțin vizibil, nu trebuie ignorat: evreii sunt numiți „materialiști” fiindcă nu acordă valoare simbolică și emoțională naturii așa cum o fac țăranii polonezi (și țăranii de pretutindeni în Europa de răsărit).

Urbanizarea

Conflictul dintre mentalitatea analogică, rurală, de Gemeinschaft (în sensul lui Tönnies) și mentalitatea digitală, urbană, de Gesellschaft  s-a intensificat la începutul secolului XX.  Are loc, în paralel, și o dezvrăjire a lumii. Când Eminescu se plânge că: „și nu mă-ncântă azi cum mă-ncântară / povești și doine, ghicitori, eresuri” vorbește despre o tendință generală.  Deși puțini, medicii, veterinarii, inginerii, agronomii pătrund în lumea satului și o raționalizează.  Dumbrăvile cu iele se transformă în cherestea, codrul (frate cu românul) în metri steri. Evreii, din care o parte trecuseră prin Haskala, se convertesc mult mai ușor la lumea nouă urbană. Tradiția milenară a alfabetizării generale, studiul milenar al Talmudului, studiere a unui text scris, erau ușor convertibile în studii universitare. Respectul pentru studiu era și el străvechi și general. Studiul dreptului iudaic, halacha, era și el ușor convertibil în studii de drept. O parte dintre evrei, marcați de Haskala, intră ușor în lumea scrisă a orașului, în presă. 

Reforma agrară din 1921 emancipează o parte a țărănimii, fiii lor pot urma studii universitare. Devin studenți tineri din categorii sociale care înainte nu și-ar fi permis : la sfârșitul secolului XIX, doar fiii de boieri, funcționari administrativi și de ofițeri își permiteau să meargă la universitate. Reforma agrară marginalizează fosta clasă a moșierilor, îi reduce puterea economică și politică. Și astfel emerge o clasă studențească nouă. Întâlnirea dintre ei și studenții evrei, deja urbani, veniți dintr-o tradiție milenară a culturii scrise, devine rapid conflictuală. Așa apare legionarismul.

Un grup nou apărut, tinerii români de condiție medie, intră și ei în universități după 1920.  Nu e vorba de antisemitismul religios, irațional și superstițios, al Evului Mediu, nu e vorba nici de antisemitismul populist al sfârșitului de secol XIX al lui Karl Lüger, nici de noul antisemitism rasist din Germania.

Școlile elementare gratuite și obligatorii înmulțite de Spiru Haret generalizează știința de carte, creează un mediu de cultură (no pun intended). Adolescenții care intră în facultăți după 1920 sunt fiii generației care se educase în școlile elementare înființate de Spiru Haret. Și sunt chiar tinerii printre care va recruta adepți Corneliu Zelea Codreanu.

Un subiect despre care nu s-a discutat a fost impactul reformei agrare din 1921 asupra evreilor din Moldova.  Reforma agrară duce la dizolvarea marilor moșii, și implicit, la dizolvarea castei arendașilor. Foștii arendași evrei se orientează spre alte ocupații.  O bună parte dintre evrei părăsesc modul de trai tradițional, al comunităților hasidice.  Comunitățile evreiești moderne își creează propriile lor școli, predominant laice sau sioniste, diferite de heder-urile și ieșive-le secolului XIX și ale comunităților tradiționale. Comunitatea evreiască se decantează în mai multe nivele: evreii hasidici tradiționali; micii meseriași; comercianții și intelectualii sioniști ; muncitorii comuniști. Apare o burghezie evreiască instruită, de cultură laică, și care își trimite copiii în universitățile românești care cresc numeric. Introducerea votului universal din 1923 îi afectează indirect și pe evreii din România: desigur, o parte dintre ei nu aveau cetățenie și nu puteau vota, însă votul universal nivelează societatea, o democratizează, elimină influența politică a marilor moșieri și a marilor familii boierești. Deși parțial lipsiți de drepturi civice, după 1923 evreii din România trăiesc într-o țară mai puțin ierarhizată.

Și românii din clasa medie, și acea parte dintre evrei care se emancipaseră recent de modul de trai tradițional, ambele grupuri intră simultan în universități. Universitatea, pentru ambele grupuri, e un bastion cucerit recent. Pentru români, evreii sunt resimțiți ca intruși, și apar conflictele arhicunoscute din universități, pe care presa vremii le relatează in extenso, și despre care știm. Ostilitatea românilor naționaliști ne pare, la începutul secolului XXI, profund irațională. În anii 1920-1930 însă, rostul naționalismului e de a aplana diferențele dintre românii înșiși. Naționalismul e singurul liant simbolic care îi unește pe tinerii studenți contra clasei politice liberale, establishment-ul liberal, și contra conservatorilor în curs de dispariție. 

[Vatra, nr. 5-6/2021, pp. 149-151]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.