Radu Stochiță – Totul devine o piață de consum în neoliberalism?

                                    Pentru David Collings și Salar Mohandesi de la Bowdoin College

În Undoing the Demos: Revoluția Tăcută a Neoliberalismului, Wendy Brown argumentează că „pentru Aristotel, Arendt și Marx, potențialul speciei umane se realizează nu prin intermediul, ci dincolo de lupta pentru existență și acumularea bogăției.”1 Realizarea potențialului speciei umane este subiectul unor mari dezbateri în zilele noastre, în timp ce tinerii, precum sunt și eu în cazul de față, suntem încurajați să ne raportăm la acesta dintr-un unghi antreprenorial, al acumulării de capital și al dezvoltării unor afaceri. Munca de atingere a potențialului speciei umane este închisă într-o paradigmă foarte strictă, care privește tot ceea ce se află în afara ei fie ca o pierdere de timp, fie ca o lene sau un concept vechi care trebuie depășit. Pe baza acestui fapt, Wendy Brown afirmă că „raționalitatea neoliberală elimină ceea ce acești gânditori numeau „viața bună ”(Aristotel) sau „adevăratul tărâm al libertății ”(Marx), prin care nu se refereau la lux, tihnă sau răsfăț, ci mai degrabă la cultivarea și exprimarea capacităților umane distincte pentru libertate etică și politică, creativitate, reflecție nelimitată sau invenție.”2

Eliminând descrierile anterioare ale vieții bune, paradigma dominantă – în acest caz neoliberalismul – se situează ca forță hegemonică și motrice a vieții și a eforturilor noastre. În discuțiile din viața de zi cu zi, Neoliberalismul este definit ca o ideologie socio-economică ce încurajează puternic individualismul, reducând în același timp la minimul minim influența statului asupra afacerilor. Neoliberalismul prezintă sistemul de sănătate finanțat public, școlile publice și mecanismele de asistență socială ca fiind instituții retrograde care trebuie depășite. Trecerea peste aceste instituții se face adesea prin privatizare, despre care se crede că duce la concurență, care la rândul său duce la produse sau servicii mai bune. Rațiunea este că, dacă avem mai multe companii care concurează între ele pentru a ne oferi servicii medicale, noi, pacienții, vom ajunge să obținem un produs mai bun. Wendy Brown descrie această definiție a neoliberalismului ca  „guvernând precum un raționament sofisticat, un principiu al realității care reface instituțiile și ființele umane oriunde se așază și oriunde câștigă afirmare.”3 Astfel, neoliberalismul nu este păstrat doar în limitele organelor economice, politice și administrative, ci se extinde peste tot, intrând agresiv în domeniul vieții de zi cu zi, pătrunzând în viața noastră privată.

Prin pătrunderea acestuia în spațiul privat, neoliberalismul transformă ființele umane în capital uman în toate momentele existenței acestora. Ne situăm într-o lume în care „toate domeniile sunt piețe comerciale și unde fiecare dintre noi este pretutindeni un actor de piață”. Începem să abordăm fiecare aspect al vieții noastre printr-o perspectivă a relațiilor de afaceri, transformându-ne și pe noi în afaceri. Noi nu producem doar un material finit în fabrică, ci venim acasă să lucrăm la propria noastră dezvoltare, astfel încât să putem continua să ne vindem. Concurența despre care se crede că stimulează relațiile de piață și muncitorii la îmbunătățirea produselor este acum principiul de bază în toate activitățile noastre zilnice. Nu mai ținem piețele comerciale în afara vieților noastre private, ci le aducem direct în dormitor. Considerând că totul trebuie privit ca o afacere, toate relațiile noastre, obiceiurile, hobby-urile și activitățile zilnice cedează în fața relațiilor de piață. Facem sport, deoarece acesta ne face mai productivi la locul de muncă. Medităm, deoarece actul aduce mai multă claritate atunci când luăm decizii de afaceri. Facem fotografii pentru a ne construi brand-ul personal, nu pentru a marca amintirile într-un album.

Atunci când ne gândim la cititul unei cărți, încercăm să privim această acțiune prin lupta productivității, gândindu-ne cum putem deveni mai competitivi pe piața muncii. Atunci când alegem o carte, suntem încurajați să le alegem pe acelea care vor contribui în mod benefic la o creștere a productivității, care este percepută a fi o creștere a bunăstării noastre generale. Ajungem să citim cărți despre strategii mai productive de trimite a e-mail-urilor, despre productivitatea din spatele schemelor Kanban, despre strategia Agile de gestionare a proiectelor sau despre strategii de dezvoltare Scrum. Toate acestea sunt prezentate ca fiind teorii care ne pot „elibera” de sarcinile plictisitoare, lăsându-ne să ne concentrăm asupra a ceea ce contează cel mai mult. „Eliberându-ne”, de fapt devenim mai înrădăcinați în mentalitatea neoliberală, acceptând ideile de productivitate, autogestionare și individualism ca fiind naturale.

Întregul concept de „eliberare” reprezintă creația ideologică pe care neoliberalismul ne-o impune ca o forță călăuzitoare. Althusser spunea că „O ideologie este un sistem (cu propria sa logică și rigoare) de reprezentări (imagini, mituri, idei de concepte, în funcție de caz) dotat cu o existență istorică și un rol în cadrul unei societăți date.”4 Neoliberalismul reprezintă o ideologie, un sistem care adoptă, reproduce și promovează miturile productivității, imaginea omului de succes și idei precum individualismul și competiția interumană ca fiind naturale. În acest sens, ideologia nu reprezintă un anumit set de valori pe care noi decidem să-l aplicăm și să-l urmăm în viața noastră, precum alegem între o marcă de cereale față de alta atunci când facem cumpărături. Ideologia reprezintă credința că trebuie să cumpărăm cereale iar consumul de cereale la micul dejun este o necesitate, ceva natural care trebuie să se întâmple. În plus, ideologia leagă ideea și actul de a cumpăra cereale de existența istorică a condițiilor socio-economice ale societății, conferindu-i în același timp un rol clar. Cumpăratul cerealelor nu ne oferă doar nouă o masă hrănitoare, ci le permite corporațiilor producătoare să prospere, continuând perpetuarea modelului capitalist de producție. Ideologia reprezintă modul în care ne trăim viața, ne judecăm acțiunile și ne formăm opiniile, solidificând în același timp condițiile socio-economice ale existenței. Ideologia este modul în care dăm sens ordinii sociale.

Gândindu-ne la exemplul de a citi o carte despre productivitate sau de a face sport pentru a ne îmbunătăți performanța la birou, Althusser ar descrie aceste procese ca „obiecte culturale percepute-acceptate-suferite, acționând funcțional asupra oamenilor printr-un proces care le scapă.” Aceste procese care „ne scapă” se bazează puternic pe procese subconștiente, în timp ce se prezintă ca alegeri conștiente pe care le facem.5 Ne gândim la ideea de a citi o carte despre productivitate ca fiind propria noastră alegere, o decizie pe care am luat-o conștient, care ne situează la o distanță de oamenii leneși care își folosesc timpul liber pentru a juca fotbal. Ne gândim să lucrăm pentru obținerea unei diplome de afaceri în timpul liber ca la un lucru pur conștient, care ne permite din nou să ne considerăm în mod inerent diferiți față de ceilalți care aleg să nu o facă. Ne felicităm pentru că suntem atât de sârguincioși și conștiincioși în asigurarea unui viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri, în timp ce ceilalți își pierd timpul cu activități fără sens.

Althusser spune: „individul este interpelat ca subiect (liber) pentru a se supune liber poruncilor subiectului, adică pentru a-și accepta (liber) supunerea, adică pentru a crede că face gesturile și acțiunile supunerii sale, în mod voluntar, singur”.6 Interpelarea reprezintă procesul prin care ideile intră în capul nostru, având efecte asupra vieții noastre, oferindu-ne o identitate, apoi un loc specific în societate. Un exemplu de interpelare este felul în care ne acceptăm pe noi înșine ca indivizi harnici care petrec fiecare moment liber pentru a lucra la chestiuni de  afaceri, în timp ce ne separăm de cei leneși, al căror comportament îl privim ca nedezirabil. Oferind impresia unei alegeri conștiente, ideologia neoliberalismului reușește să ne interpeleze și să ne creeze ca subiecți neoliberali. Procesul de interpelare funcționează cel mai bine atunci când credem că ideile și comportamentele sunt ale noastre, fără a le situa în contextul lor istoric și fără a le pune la îndoială motivele. Ideologia neoliberală ne oferă exemplul că alegem totul în mod conștient, în timp ce de fapt suntem împinși să facem acest lucru, pentru a reproduce condițiile socio-economice actuale ale existenței. Reproducem condițiile actuale de existență, în timp ce le considerăm absolute și naturale. Citind despre productivitate sau înscriindu-ne la un curs de afaceri, reproducem așteptările sociale care ne spun că ar trebui să fim mereu ocupați și că toate momentele vieții noastre ar trebui să fie legate de idei de afaceri și antreprenoriale.

Când credem că facem totul „de unii singuri”, interpelarea reușește să transforme ideologia în ceva care nu ne afectează pe noi, ceva de care suntem feriți. Credem că nu suntem influențați de ideologie pentru a crede într-un anumit set de valori sau că nu suntem influențați de lobby-ul corporațiilor multinaționale pentru a renunța la timpul liber în interesul afacerilor. Mai mult, atunci când ne gândim că alegem să citim o carte de productivitate sau să lucrăm la acele idei de afaceri, ne gândim la noi înșine ca fiind situați în afara ideologiei. În mintea noastră, oamenii care trăiesc în interiorul ideologiei sunt cei care își pierd viața, cei care nu transformă fiecare mică acțiune într-un concept de afaceri sau care nu privesc fiecare moment temporal prin prisma productivității. Ne referim la acei oameni ca având mințile corupte de anumite ideologii, care nu pot gândi „ei înșiși” și care nu înțeleg ordinea reală a lucrurilor. Ne imaginăm că aceștia conservă o ordine socială anterioară, mai degrabă decât să încerce să o schimbe și să se adapteze la sistemul actual de valori. Personajul neoliberal consideră că respingerea acceptării modelului neoliberal este un act înapoiat, demodat. Când ne uităm la bunica noastră care coace prăjituri pentru vecini, ne gândim la aceasta ca neatingându-și încă potențialul, din moment ce ea ar fi putut vinde acele delicioase prăjituri, extinzându-și afacerea. Când ne gândim la acel prieten care a publicat o carte gratuită, open-source, considerăm că potențialul său nu a fost atins, deoarece ar fi putut să scoată câțiva bani în urma vânzării acesteia, contribuind la dezvoltarea propriei sale afaceri.

Când ne considerăm ca fiind situați în afara ideologiei, ajungem, de asemenea, să creăm un „Altul”, acel cineva care poate fi învinuit pentru problemele cu care ne confruntăm în societatea actuală. Neoliberalismul mobilizează masele împotriva săracilor, a persoanelor cu dizabilități sau a persoanelor care își iau zile libere, pe care-i clasifică ca fiind leneși, în timp ce alții muncesc pe brânci. Imaginea lucrătorului care face o pauză după patru ore de muncă la betoane este sinonimă cu lenea și slaba gestionare a resurselor umane. În discursul neoliberal, imaginea persoanei care așteaptă la coadă pentru a-și primi venitul de asistență socială, urlă a lene și a furt din mâinile oamenilor harnici, ca și noi, care își dedică fiecare moment din viață afacerilor. Pur și simplu, ideologica neoliberală creează imaginea distorsionată care spune că societatea noastră nu își poate atinge potențialul din cauza acelor indivizi leneși.

Când privim individul leneș drept inamic, când îl privim drept un „Altul”, fără a chestiona această idee cum că un anumit tip de persoană este mai leneș decât celălalt, acceptăm și interiorizăm tacit ideologia. În momentul în care îi vizăm pe acei oameni care se bazează pe asistență socială pentru a avea grijă de familia lor ca fiind cauzele tuturor nedreptăților din lume, nu reușim să identificăm modul în care au ajuns chiar în acea poziție. Aceste persoane care beneficiază de asistență socială sunt un simptom al unui sistem strâmb care apreciază exagerarea persoanelor, în timp ce le pune într-o competiție acerbă cu colegii lor.

Ideologia situează subiectul omului leneș ca fiind opus a tot ceea ce creează ideologia, situându-l în afară acesteia, ca un Alt care permite sistemului să-și acopere propriile incapacități, propriul proces de antagonizare. În Obiectul Sublim al Ideologiei, Zizek folosește exemplul „evreului” pentru a explica modul în care statele antisemitele l-au identificat pe „evreu” ca fiind responsabil pentru orice faptă greșită din societate, fără a pune la îndoială dacă societatea însăși este responsabilă pentru asta.7Zizek spune: „Societatea nu este împiedicată să-și atingă identitatea deplină din cauza evreilor: este împiedicată de propria natură antagonică, de propriul blocaj imanent și „proiectează” această negativitate internă în figura ‘evreului’.” Antisemiții se uită la „evreu” imaginându-și că este un intrus, cineva care vine din afara ordinii și care este menit să perturbe ordinea socială actuală, stabilitatea și identitatea. În acest sens, Zizek extinde spunând că „evreii sunt în mod clar un simptom social: punctul în care antagonismul social imanent își asumă o formă pozitivă, erupe pe suprafața socială, punctul în care devine evident că societatea nu funcționează și că mecanismul social scârțâie”.8

Mecanismul social scârțâie atunci când ne îndreptăm privirea către Marx și înțelegem că toate fenomenele care par doar a fi abateri de la ordinea corectă a lucrurilor sunt „produsele necesare ale sistemului în sine”. Doar privind în interiorul „exceselor” pe care societățile antisemite le atribuie „evreului”, Zizek susține că subiecții societății sunt capabili să înțeleagă adevărul despre ei înșiși. Doar în imaginea „evreului” care este acolo pentru a distruge ordinea lucrurilor, pentru a răsturna societatea cu susul în jos, oamenii se pot regăsi cu adevărat. Întrucât nu există ordine în societate, iar încercarea de a defini societatea ca fiind ordonată reprezintă acoperirea cu o pânză groasă a dezordinii relațiilor, imaginea evreului reprezintă adevărul despre sistem.

Doar privind interiorul „exceselor” atribuite oamenilor leneși, suntem capabili să înțelegem în cele din urmă adevărul despre noi înșine. Când recunoaștem ordinea normală a lucrurilor în abateri, cum ar fi leneșul sau evreul, primim cheia pentru a accesa adevăratul său mod de funcționare. Nu putem înțelege neoliberalismul privind exemplele oamenilor care au construit imperii financiare, neglijând în același timp lucrătorii din construcții care au fost demonizați. În demonizarea timpului liber sau în neconsiderarea fiecărui aspect al vieții noastre ca o afacere, ideologia neoliberalismului se solidifică și mai mult. Folosește imaginea faimosului om de afaceri pentru a ne orbi și a nu înțelege că creșterea acelui imperiu financiar a fost posibilă numai pe spatele lucrătorilor care au fost privați de timpul liber și de protecția oferită de asistența socială. Astfel, imaginea sistemului neoliberal nu este omul de afaceri de succes, ci persoana a cărei viață întreagă a fost transformată într-o afacere și este demonizată dacă nu reușește să se raporteze asemenea la aceasta.

Sub neoliberalism, nu suntem antreprenori de succes, ci oameni leneși a căror viață a fost transformată într-o afacere.

_______________

[1] Wendy Brown. Undoing the Demos: Neoliberalism’s Stealth Revolution (Brooklyn, Zone Books, 2015).

2 Ibid.

3 Ibid.

4Luke Ferretter Louis Althusser (2005, New York, NY: Routledge) http://www.loc.gov/catdir/toc/ecip0511/2005008750.html

5 Ibid.

6 Ibid.

7Slavoj Zizek. The Sublime Object of Ideology (New York, Verso, 1989).

[Vatra, nr. 7-8/2021, pp. 158-160]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.