Marian Drăghici – Poem

***

lui Liviu Ioan Stoiciu

Ce era cu câinele acela nu știu

dar câine era și nu cal

iar strada se numea Mihai Eminescu-poet.

Mergeam pe strada Mihai Eminescu-poet

ziua-n amiaza mare cu gânduri la ce am să scriu

pentru o revistă din Ardeal, când deodată,

cotarla nimănui, ivindu-se printre mașinile

brambura parcate,

prinse din senin să mârâie și să mă latre

la început destul de încet

apoi dindărăt tot mai tare

Am zis în sinea mea: bietul poet!,

și mi-am văzut de plimbare.

Ce era cu câinele acela nu știu

dar a fi pe strada Mihai Eminescu lătrat

într-un decor de garaj public mai degrabă pustiu

ziua-n amiaza mare,

este ca și cum poetul nepereche s-ar arăta indignat

de ce am în minte să scriu

când trec pe strada lui din întâmplare.

Ca un profund reproș mi-a sunat – îmi sună și-acum –

acel ham! ham! insistent înciudat

că, adică, sunt acolo pe drum nu întru peripatetică desfătare,

ci anume să-l duc din pustietatea de rable infect parcate,

unde-om vedea cu ochii, eventual la casa mea și a lui

dintr-o altă pustietate

încă mai mare,

încă mai optimă pentru urlat.

așa am înțeles reproșul perfect îndreptățit al câinelui –

și l-am chemat.

[Vatra, nr. 3-4/2022, p. 1]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.