Căpița pe deal ca o casă țuguiată

Cu acoperișul de paie

Și umbra înconjurând-o

După soare

Ca să faci o căpiță de fân

Trebuie doi oameni

Bărbatul și femeia bărbatul și fiul doi bărbați

Intră și fiicele în joc

Ele adună cu grebla ce s-ar putea risipi altfel

E o mișcare a mâinilor

Nu știu cum i-aș putea spune

Nu știu cu ce aș putea-o compara

Urmărindu-le mai de pe margine

Poate cu o mișcare a sângelui

Prin cele patru cămări

Prima oară se alege parul

Bărbatul îl duce pe umăr până la locul destinat

Îl ascute conic

Fără multe așchii

Îl înfige cu putere în pământ

Să stea drept

Apoi face un postament mai înalt

Să treacă aerul și apa pe dedesubt

Adăpost pentru un câine

Refugiu pentru un iepure

Și când totul e pregătit

Începe migăloasa construcție

Se lucrează cu furci de lemn

Cel de jos îi dă celui de sus pale de fân

Cel de sus le potrivește ca solzii de pește

Le calcă apăsat

În jurul parului cu mai multă atenție

Pentru că pe acolo se infiltrează ploaia

Îi dă formă

Un pic de burtă la mijloc

La vârf leagă un șomoiog în jurul parului

Ca încheiere

Ceea ce presupune o mare pricepere

Numai cei ce au făcut snopi de grâu o au

Parul rămâne liber până la vârf

Cât să te sprijini

Cât pentru o cruce

Și cel de jos curăță căpița

De tot ce e în plus

De tot ce nu s-a prins perfect

O greblează cum ai pieptăna-o

Pe Ileana Cosânzeana

Căpița se înalță în ritmul anevoios

În tăcerea celor care îi cunosc rostul

O bisericuță cu pere galbene în loc de icoane

Tocmai bune la Crăciun pentru copilul care așteaptă

Și după ce totul capătă strălucirea paiului

Cel de sus coboară în alunecare lină

Să pună proptele împotriva vântului

Își șterge transpirația de pe frunte

Așa se face o poezie nepoate

Îmi spune moșul meu priceput

Care de fiecare dată ascunde câte ceva

Sub călcătura lui                                                                           

Cum și căpițele ascund

Trăznete focuri morți și iubiți

Mai nou

Fânul e adunat în baloți presați

Și legați cu sârmă

Nu știu dacă ar mirosi în iesle ca atunci

Oricum nu poți lăsa perele sântămărești

La îngălbenit între straturile de iarbă sufocată

Iar eu vă trimit această scrisoare

Scrisă la umbra înmiresmată

Și-mi aduc aminte cum odată

Am ajuns mai târziu acasă

Ceea ce vă doresc și vouă

[Vatra, nr. 5-6/2026, p. 1]