Et ego in Kastania…

acolo sub candelabrele luminoase ale castanilor

atît de mulți în copilăria mea așa de rari astăzi

trebuiau multe nuci pentru bulgării de zăpadă

candelabre spre care urcă sufletele inocenților

acolo am șezut am plîns și am chibzuit îndelung

cine n-a cunoscut ura de sine nu se va cunoaște

cine nu o topește la vreme rămînenătîng și infirm

atît am aflat pe lungul drum sub coroana castanilor

e toată cunoașterea mea e tot ce voi lăsa moștenire

nu așteptați marile daruri din mîna goală a săracului

n-a știut să fie nici sărac în toată puterea cuvîntului…

cu o găleată găurită torn apă să le înviorez rădăcinile

nu, nu mi-l pot închipui pe Sisif zîmbind fericit…

noi credem că vom putea înșela ca niște sperjuri soarta

nu, nu este cu putință sub lumina stranie a castanilor!

(17 Mai 2026, în Iași)

*

Doctorul cel rău se apropie tiptil…

știu că există un doctor rău care îmi va fura totul

chipuri și nume și numele meu în cele din urmă

amintirile se vor rupe în franjuri gîndurile în spasme

da într-un tîrziu îmi va lua totul voi rămîne doar o

moluscă o meduză ce schimbă substanțe cu mediul

nici măcar acvatic ca să rămînă cumva pe gustul meu

un paltin aici cîteva flori dincolo și poate mîna mea

căutînd altă mînă în spațiul dintre cele două scaune

ale unei săli de spectacol ce se va zbate în ceață…

nu nu vreau să citesc nimic despre tulburarea aceasta

nu vreau să aud nimic despre ceea ce amestecă

imaginile, parfumurile și ascunde definitiv gusturile

nu voi căuta leacuri de mare folos doar în amăgire

de soarta aceasta nu voi scăpa nu scapă niciun

vecchitto dar ce rost are să mă frămînte viitorul

înaintea implacabilei întunecatei sale sosiri…

oricum nimic nu voi ști de nimic n-o să-mi pese!

Semne nu sînt dar nu mai pot zăbovi multă vreme.

(23 Mai 2026, în Iași)

*

Între macii roșii (2)

cîndva era pe la începuturile erei noastre iar erele noastre

nu sînt cum nu sînt nici cuvintele noastre cele ale tribului

imaginea aceea cu macii purpurii verdele deschis al frunzelor

și verdele intens al ierbii bătute alene de vîntul cald al verii

îmi trezea o pasiune calmă pulsînd sub un clopot de sticlă

nu nu era insula macii nu strălucesc în arșița lunii cuptor

era undeva la marginea pădurii de la ieșirea din oraș

trăiam ceva ce nu trăisem și nici nu aveam să mai trăiesc

imaginea bătea de departe pe cea dintr-o poezie dinainte

dinaintea erei noastre erele noastre nefiind ale tribului

mașinării de oțel zdrobeau iarba zdrobeau macii roșii

pasiunea aceea atît de calmă era mai puternică decît violența…

ciudat și inexplicabil fotografia primită ieri și adăpostită

prietenos de ecranul computerului seamănă cu cea reală

de la începuturile erei noastre erele noastre nu sînt tribale

ea pare să anunțe pe ascuns mașinării botoase și violente!

(24 – 25 Mai 2026, în Iași)

*

Hóramaperìathanasías

e o nebunie fără margini să te gîndești la eternitatea postumă

e inutilă pierdere de timp energie consumată în gol risipă a vieții

mă blestem și mă insult nemilos cînd mă cuprinde pe mine

această rătăcire halucinație individuală și colectivă fără rost

de care s-au lăsat seduși miliarde și miliarde de bipede fără pene

cele cu pene se vor fi dovedit mai înțelepte se prea poate laolaltă

cu toate jivinele pădurii tîrîtoarelepămîntuluigîzegîngănii

pare de necrezut dar biata Lady C nu a căzut în capcană

și exact din pricina aceasta am citit pentru a treia oară romanul

nici măcar nu voi spune că nu există eternitate dar nu postumă

aceasta este iminentă și imanentă izvorăște în punctclipele care

se dilată nesfîrșit în pragul unei explozii care nu va avea loc

cine vorbește despre dimensiuni nu știe despre ce anume vorbește

viața este intensitate pură în adînculpunctclipelor ca niște atomi

neobosiți ai nemărginirii care inundă nesfîrșitul hău stihial

dinaintea oricărui univers care din nimic se naște din  nimic!

îmi pot imagina cupola neagră a cerului sclipind obsedant

punctclipă după punctclipă sclipire după sclipire mereu…

(25 – 26 Mai 2026, în Iași)

*

Psevdoistorikós. Énatríptycho

Un caz de discronie…

de la înălțimea poziției noastre de abili cateringii

pe lîngă oștirile otomane în vremea asediului Vienei

ne-am uitat de sus la șarja cavaleriei poloneze

împotriva sălbatecelor fiare din oțel ghintuit…

cum există progres acum privim cu ură și pizmă

la vecinii noștri care cîștigă multe bătălii asimetrice

împotriva fiarelor sălbatece hibride de fier și de carne

conduse de un măscărici cu șapca lipită direct pe gît…

unii fac istoria noi sîntem maeștrii rescrierii sale…

(28 Mai 2026, în Iași)

*

Pagini lipsă – am plătit haraci degeaba…

în cronicile și cărțile de istorie din aliotman nici vorbă

despre eroii din principatele dunărene mărețele lor victorii

răzmerițe cum se întîmplau cu miile de-a lungul semilunii

de la nicopole se păstrează memoria răfuielii din familia

imperială o chestiune interioară o reglare a succesiunii

există o istorie a turcilor în care este vorba despre noi

și despre mărețele voiovodale fapte de arme dar e scrisă

de un minoritar tur în vremea patriei noastre strînsunite!

(29 Mai 2026, în Iași)

*

„Cum am fost așa rămînem”

am mai spus-o sîntem marii maeștri ai rescrierii istoriei

cu o tradiție de din vremea vrednicilor cronicari munteni

atît de frumos ameliorați și de mai vrednicii interpolatori

am descoperit că dacii n-au perit niciodată ascunși în tuneluri

ce legau peșterile templele subpămîntene unele de altele

de la kogaion la vale chiar dacă tornatornafratretorna

și asta în dublu înțeles clasic și cît se poate de modern

pe ultima piticanie în rol de titan l-am înscris cu dragoste

pe traiectoria voievodală de la Burebista la Ștefan și Țepeș

și am ajuns la apogeu cu legiunile de dacopați în verde

care dansează aprig kazaciokul în grădina maicii domnului!

(29 Mai 2023, în Iași)

[Vatra, nr. 7-8/2026, pp. 18-19]